Putem fi feminine, intr-o lume masculina. E chiar atragator

IN ACEASTA LUME MASCULINIZATA FORTAT, BAZATA PE MINTE SI COMPETITIVITATE, CE NU MAI INCURAJEAZA NATURALETEA SI FACE HAZ CAM DE TOT CEEA CE ESTE EMOTIONAL, COMPLEX SAU PROFUND, NU ESTE USOR SA NU TE PIERZI PE TINE INCERCAND SA FII DIN CE IN CE MAI “BARBATA”.
Intr-o lume in care noua, “sexului slab” (ce expresie urata!), ni se cere perfectiunea, prin toate imaginile prelucrate si artificiale ale modelelor feminine promovate astazi, este aproape ceva miraculos sa te iubesti, sa traiesti armonios si cu suflet si sa ramai cu adevarat femeie.
Din pacate noi, femeile, ajungem sa purtam prin viata acest sindrom al perfectionismului, crezand ca este parte din cum suntem noi. Chiar  ne mandrim cu el, desi ne chinuieste si il transmitem mai departe fiicelor noastre.
Ne mandrim ca le stim pe toate, ca ne descurcam in orice situatie, ne “cioplim” din ochi trupul atunci cand ne privim in oglinda, considerand ca orice mica imperfectiune e un stigmat si trebuie  sa o facem sa dispara cu orice pret, tragem de noi toata viata fara a fi vreodata multumite, relaxate, impacate complet cu…noi insene.

Nu e nevoie sa fie totul perfect. Nu e nevoie sa fim prefecte. Putem fi vulnerabile, chiar si intr-o lume masculina. E chiar atragator

Ajungem insa, multe dintre noi sa fim mandre  nu de noi ca fiinte, ci doar (cel mult!) de “realizarile” noastre, ca si cum trebuie sa tot tragem lozul cel mare la bingo ca sa meritam sa traim. Fereasca Dumnezeu sa imbatranim, sa cedam, sa fim descoperite in vulnerabilitatea noastra sensibila si naturala. Nici nu mai intuim ca tocmai aceaste trasaturi feminine, vulnerabilitatea si deschiderea sunt  cele mai atargatoare pentru polul masculin si ar face loc in viata noastra iubirii, protectiei, comuniunii si fericirii firesti.
Ne indemnam una pe cealalta se fim “puternice”, fara sa ne dam seama ca ne pierdem treptat pe noi devenind “un pumn de otel intr-o manusa de catifea”, adica inflexibile, autoritare, deconectate de la emotiile si ritmurile noastre interne, traind predominant in cap, uitand de trup (cu exceptia machiajului si hainelor cu care incercam sa il acoperim) si chiar si de inima (fiindca “e prea sensibila si nu ne aduce decat necazuri”).
DEVIZA NOASTRA UNA PENTRU ALTA ESTE “FII BARBATA, ZOE” SI NU “FII FEMEIE, ESTE IN REGULA SA FII TU, ESTI IN SIGURANTA SI ESTI IUBITA, ORICE AR FI”.
Dealtfel noi,  femeile moderne, nu mai vrem afectiune decat de la barbati. Ei sunt tinta pe care ne-am pus ochii si trofeul pe care il declaram oricum adesea mai apoi, prin nemultumirea noastra aproape continua, a fi “nedemn “. Nu ne mai dam seama ca daca noi insene nu ne iubim este greu sa ne faca cineva vreodata pe plac, uitam ca daca noi in forul nostru interior nu ne consideram vreodata multumite de sine si suficient de bune vom fi mereu exasperate ca ceea ce primim nu e suficiet de bun. Am uitat sa ne bucuram de viata, am uitat puterea prieteniei, a conexiunii sufletesti, a comunitatii. Nu mai stim, am uitat cu timpul, ca femeile se refac si se regenereaza fiind impreuna cu alte femei sarbatorind feminitatea, ca acolo energia noastra se reface si ca doar regenerate si reconectate la feminitate putem avea o sansa reala, o sansa minunata la fericire alaturi de barbat.
Cerem cu disperare ceea ce nu mai putem primi de la barbati; si nu mai putem primi pentru ca suntem deja inchise, golite, ranite fiindca trecand prin viata am uitat sa ne intoarcem periodic la Izvorul Femeilor, la energia feminina care ne vindeca, ne primeneste, ne incarca si ne reconecteaza la suflet. Am uitat sa fin blande si atente la femeia din noi si la femei si feminitate in general. De altfel, foarte, foarte rar mai avem prietene de suflet.
FEMEILE MODERENE ISI SEACA PUTEREA INTRINSECA INCERCAND SA FIE BARBATI, CACI NU MAI STIU CA IN ELE SI IN CONEXIUNEA SUFLETEASCA CU SURORILE LOR FEMEI EXISTA O SURSA INFINITA SI INEFABILA DE ENERGIE, CARE POATE CREA MIRACOLE.
Daca ai avea puterea de a fi invizibila si de a citi atunci cand te apropii de un grup de femei aurele energetice si gandurile lor, ai vedea ca de multe ori acolo unde femeile se aduna, (desi zambesc si sunt politicoase, ori chiar mieroase), in aer pluteste foarte multa frica. Chiar si atunci cand femeile par ca se distreaza si sunt relaxate, energia lor este adesea contractata, mai ales in prezenta altor femei. Ne este teama ca vom fi criticate, barfite chiar, masurate la milimetru. Si adesea se peterece asa. Femeile au invatatsa fie competitive, sa se afirme si sa se lupte cu viata si cu toate femeile din jur. Iar cea care pierde, traind asa, este tocmai femeia. Este foarte obositor. Si femeile nici macar nu isi mai dau seama nu are nimeni ceva de castigat. Doar foarte, foarte mult de pierdut.
Stiu, femeile au uitat cine sunt si de ce sunt aici. Au uitat misiunea lor, puterea adevarata a fiintei lor, puterea magica a iubirii din ele. Mamele lor nu le-au invatat, deoarece si mamele lor au uitat despre asta, despre darul femeilor si ca o consecinta, binecuvantarea de a fi femeie este arareori simtita de femei.
  • Daca esti o femeie altfel,
  • daca pentru tine feminitatea este importanta,
  • daca ceea ce vei transmite fiicei tale conteaza pentru tine,
  • daca o relatie fumoasa cu barbatul iubit conteaza,
  • daca intuiesti ca se ascunde cu mult mai mult in spatele imaginilor deformate despre feminitate popularizate cu inconstienta,
  • daca vrei sa te reconectezi la Izvorul Femeilor
AM CREAT PENTRU TINE UN SPATIU SACRU AL SUFLETULUI FEMININ. TE INVIT CU DRAG LA GRUPUL DE FEMINITATE REALIZAT ONLINE, IN FIECARE VINERIDE LA ORA 19.30.
Pentru detalii si inscriere contacteaza-ma la adresa de email : dospinescu.alina@yahoo.com.
Te imbratisez draga Femeie,
ALINA DOSPINESCU
Psiholog, trainer si life coach
Fondatoarea proiectului ARTA FEMINITATII

Lasa puterea iertarii sa te pregateasca pentru fericire

Luna decembrie este adesea plina de calatorii, timp dedicat familiei si petreceri de sarbatori. Cu asta adesea vin stresul si frustrarea. Una dintre modalitatile de destresare dintre cele mai trecute cu vedere este de a patrunde inlauntrul sinelui si a elibera de acolo furia.
Multi dintre noi tin inauntru resentimente, frustrari si alte energii negative fara a realiza acest lucru. O cearta de la munca, fostul/fosta s-a racasatoriti, masina aiacare ti-a luat locul de parcare, etc. Problemele cu banii si stresul sarbatorilor pot adauga la acest amestec foarte multa presiune.

Daca vrei sa incepi Noul An simtindu-te cu adevarat echilibrat si plin de putere, priveste la toate relatiile tale si vezi pe cine poti ierta.

Atunci cand ii ierti pe ceilalti, nu le scuza comportamentul. Iertarea este un act de bunatate fata de propria-ti inima. Cand ierti, previi propria ta ranire. Mergi inainte. Esti liber.

Pentru a te simti liber in acest anotimp de sarbatoare, iarta acesti cinci oameni din viata ta.

1. Fostul/fosta/fostii iubiti
Iertarea fostilor iubiti nu inseamna sa spui ca ceea ce s-a intamplat este OK. Inseamna doar ca ai acceptat situatia si acum poti vedea imaginea de ansamblu. Cand ierti, nu este vorba despre cealalta persoana. Este vorba despre deschiderea catre viitorul tau, deoarece ti-ai iertat in cele din urma trecutul propriu.
Agatarea de relatiile trecute dupa ce acestea au expirat este parte din vindecarea unei inimi frante. Cand iubesti pe cineva, nu treci niciodata cu adevarat peste asta. Dragostea este dragoste si nu poate niciodata muri. Forma de dragoste se schimba si s-ar putea sa fii intr-o pozitie in care nu mai esti cu persoana pe care ai iubit-o odinioara. Cand te agati de emotii si retraiesti aspectele negative ale relatiei, te pui intr-o pozitie de retinere a furiei. Eliberarea acelei furii si renuntarea la regrete te vor ajuta sa intampini un nou inceput.
2. Parintii tai
Parintii tai fac tot ce pot cu informatiile pe care le au. Ei te-au crescut intr-un mod anume si ti-au transmis doar ce stiau ei. Pe masura ce te maturizezi intru propria-ti minunata fiinta, parintii ar putea rezista sau ar putea fi inconfortabili cu anumite aspecet ale stilului tau de viata. Iarta-i. Ei iti vor binele, dar depinde doar de tine sa te aliniezi cu propriul tau adevar. Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa nu iei la modul personal ceea ce ei spun sau nu spun. In loc de asta, recunoaste ca ei vor acelasi lucru pe care il vrei si tu: sa fii fericit, sanatos si liber de poveri emotionale.
3. Copiii tai
Daca ai copii, s-ar putea ca ei sa faca lucruri care nu au sens pentru tine. Acorda-le permisiunea de a explora si de a face lucruri care rezoneaza cu propria lor inima. Iarta-i pentru actiunile lor exagerate si pentru ca au spus lucruri care te-au ranit. Cand oamenii ne ranesc, inseamna doar ca ei incearca sa gaseasca sensul unei lumi care ii raneste. Fa tot ce poti pentru a-i ierta si a-i iubi pentru ceea ce vor deveni ei.
4. Seful tau
Relatiile de la locul de munca ne pot afecta la un nivel profund, in multe feluri de care noi nici macar nu suntem constienti. Adapostesti resentimente pentru ca acel coleg de munca a obtinut cresterea de salariu inainte ca si tu sa o obtii? Sau poate seful tau continua sa iti ignore ideile tale stralucite? Iarta-i. Data viitoare cand un coleg sau seful tau face ceva care iti provoaca frustrari, mergi inlauntrul propriului tau sine si aminteste-ti ca ei nu stiu ce fac. Aliniaza-te cu propria ta inima si iarta-i.
5. Pe tine insuti
Esti prea dur/a cu tine insuti. In acest anotimp al sarbatorilor, poti ierta pe oricine altcineva. Dar daca uiti sa privesti inlauntru si sa te ierti pe tine, tot vei mai simti un gol.
Nu poti incepe urmatorul capitol din viata ta daca te agati de trecut. Pentru a face din Anul NOU cel mai bun an de pana acum, iarta-te pe tine pentru a nu fi acolo unde crezi ca ar trebui sa fii, si recunoaste ca esti exact acolo unde ai nevoie sa fii pentru a ajunge acolo unde vrei tu sa fii.
Considera ca fiecare lucru din viata ta te-a condus pana la acest punct din prezent, chiar aici, chiar acum. Nu ai luat viraje gresite, nu exista greseli. Acolo unde esti, chiar in acest moment, imperfect. Tu esti destul si esti perfect/a asa cum esti. Iarta-te.

7 METODE PRIN CARE POTI INVATA SA FII FERICITA

Azi vreau sa iti scriu cele 6 metode prin care oamenii invata sa fie fericiti. Fara aceste metode fericirea ta o sa fie dependenta de lucrurile din jur, de vreme, de alti oameni, de succesul personal. Toate aceste dependente sunt gresite. E un cerc vicios. Daca esti un om fericit, poti mult mai usor sa ai succes. Dar si daca ai succes poti sa fiifericit.Dar succesul (atingerea obiectivelor) este undeva in exteriorul tau, iar fericirea este in interior.
Asa ca logic este sa incepi prin a fi fericit, iar apoi urmeaza si atingerea obiectivelor, succesul tau in viata.
Oricum, nici un obiectiv nu merita sa fie atins, daca nu esti fericit.
Ai vazut si tu oameni care isi pun in minte sa atinga cate un obiectiv major, iar cand au ajuns acolo nu stiu ce sa faca? Vor sa o ia de la capat sau isi pun alt obiectiv, pentru ca odata atins, nici un obiectiv nu pare sa ii satisfaca. Asta doar din cauza ca se iluzioneaza ca fericirea lor consta in atingerea obiectivelor.Pacat ca e gresit sa gandeasca asa. Fericirea este starea noastra naturala, dar am uitat sa mai fim naturali, suntem doar masti puse pe Eu-l nostru, nu mai stim deloc cine suntem. De fiecare data vrem sa fim altcineva decat suntem in realitate.
Asta pentru ca de prea multe ori ne-a fost spus ca am gresit, de prea multe ori ne-a fost reprosat “tu de ce nu esti ca acela?”  sau am fost criticati pana cand am ajuns la concluzia ca Eu-l meu nu este bun, nu este destept, nu este corect, asa ca am pus masti ca sa nu mai stie nimeni cine suntem. Iar o data cu prima masca pusa sa ascunda Eu-l tau, ti-ai pierdut si inocenta, ai pierdut si capacitatea ta de a fi fericit.
Iar acum NLP Mania vine si incearca sa te invete sa dai jos mastile. Nu pot sa fiu autentic in locul tau, nu pot sa am curajul de a spune ce gandesc in locul tau. Pot doar sa iti zic ca functioneaza. Ca nu doar tu esti asa, ca si eu am fost, ca si altii au fost si sunt cu masti pe fata. Nu pentru ca ne plac mastile, ci pentru ca am fost manipulati, criticati pana cand ne-am pus masti. Iar acum e timpul sa le dam jos, una cate una, ca sa putem sa fim iar fericiti, autentici.
happiness_0Nivelul de fericire – nivelul tau de evolutie
In functie de educatia ta, de modul in care ti-a fost programata mintea in copilarie si de modul in care iti programezi tu mintea in prezent prin gandurile tale, ai un anume nivel de fericire pe care poti sa il simti. Ca sa iti dau un exemplu, in functie de gradul de antrenament al muschilor tai, poti ridica doar un anumit numar de kilograme. Tine de puterea ta, daca ti-ai obisnuit muschii sa ridice doar 3 kilograme, atunci nu vei putea mai mult nici daca vrei. Dar un alt om poate a ridicat zilnic cate 30 de kilograme, asa ca nivelul de antrenament al muschilor e mai ridicat.
Cu fericirea e la fel. Poti sa simti doar cantitatea de fericire pentru care te-ai antrenat. In cazul acesta antrenamentul consta in programarile mentale anterioare. Exista studii care arata ca daca un om castiga la loto o suma uriasa de bani este super fericit timp de maxim 1 an de zile, apoi nivelul de fericire scade pana la nivelul de fericire anterior evenimentului. Cu alte cuvinte, chiar daca castigi ceva, daca iti atingi un obiectiv, dar tu nu esti capabil sa simti decat un anume grad de fericire, tot acolo te vei intoarce.
E valabil si in situatii negative. Imagineaza-ti cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Daca ai un accident si ramai cu un handicap. Timp de un an esti nefericit, apoi nivelul de fericire devine exact acelasi pe care l-ai avut inainte de accident. Daca erai inainte un om trist si nefericit, ramai la fel. Daca inainte erai un om vesel si fericit, dupa o perioada de timp te vei adapta la noua viata iar fericirea ta o sa fie exact aceeasi.
Creierul nostru are o uriasa capacitate de adaptare, asa ca orice situatie de viata iti apare, de fapt nu situatia aceea de viata iti influenteaza fericirea ci educatia si auto-educatia ta. Esti singur responsabil de propria ta programare mentala. Nu poti sa dai vina pe faptul ca in copilarie te-ai lasat programat mental de ceilalti, pentru ca acum tu singur poti decide ce sa iti bagi in minte: ganduri distructive sau ganduri constructive.
 26-child-happiness-260712Care este stilul de gandire potrivit pentru a programa fericirea
Cu alte cuvinte, ce fac oamenii care au un nivel de fericire mai mare decat ceilalti? Pentru ca sunt oameni care nu au mai multi bani decat ceilalti, nu sunt neaparat mai sanatosi decat ceilalti, nu sunt nici macar mai frumosi sau mai destepti decat ceilati. Si totusi pot sa fie fericiti. Ce programe mentale ruleaza in mintea lor de au aceasta capacitate extraordinara de a simti un nivel mai inalt de fericire? Iti dau mai jos o lista cu cateva din programele (obiceiurile) mentale pe care le poti antrena la tine pentru a iti creste nivelul de fericire.
 1) Admiratia
Oamenii fericiti au schimbat invidia in admiratie. Am observat ca oamenii nefericiti sunt mai tot timpul cu ochii pe altii, se compara cu alti oameni si isi doresc sa ajunga ca aceea la care se uita ei. Problema ca acei oameni se uita cu invidie si nu cu admiratie. Diferenta dintre invidie si admiratie este ca atunci cand simti invidie simti si tristetea ca tu nu esti la fel. Iar cand simti admiratie simti bucuria ca ai sansa sa cunosti un asemenea om de la care poti sa inveti ceva. Programul mental al admiratiei trebuie zilnic antrenat. Orice om vezi, trebuie sa gasesti ceva sa admiri la el.
Exercitiu pentru tine:
  • gaseste azi 3 persoane pe care anterior nu le observai (nu le luai in seama) si gaseste ceva de admirat la acele persoane. Daca vezi un gunoier pe strada, admira la acela faptul ca e in stare sa faca un lucru pe care tu nu esti in stare sa il faci pentru ca ti-ar fi rusine. Daca vezi un politist, admira la el faptul ca poate sa stea in picioare atatea ore si sa dirijeze circulatia.  Scopul exercitiului este sa nu iti lasi mintea sa se focalizeze pe aspectele negative ale persoanel. O sa vezi ca la inceput mintea o sa zica ” ce sa admir la gunoier, probabil ca nu il duce mintea sa faca mai mult de atat, iar la politist probabil ca se gandeste chiar acum la ce spaga sa ceara de la cei pe care ii dirijeaza.”  Dincolo de aceste ganduri care nu te ajuta, cauta sa antrenezi capacitatea mintii tale de a te concentra pe admiratie.
set_free_my_soul_by_michellis13-d5km5hd2) Recunostinta
Atunci cand incepi sa spui “sunt recunoscator pentru ce am acum, pentru ce sunt acum” deja in interiorul tau apar alte emotii. Poti sa oscilezi intre a fi recunoascator si a considera ca asa trebuiau sa stea lucrurile, ca era natural sa ai minimul pe care il ai acum, ca era logic ca acum trebuia sa existi si sa citesti aceste lucruri. Dar gandeste-te cate sanse erau in acest univers infinit ca tu sa te nasti, ca tu sa treci prin ce ai trecut, ca tu sa afli aceste informatii. Ai putea sa fii recunoscator pentru ca azi ai ce manca, sunt peste 1 milion de oameni pe lume care azi nu o sa aiba nimic de mancare. Ai putea sa fii recunoscator ca traiesti pentru ca sunt sute de mii de oameni care azi mor, din diferite cauze. Ai putea sa fii recunoscator pentru faptul ca citesti, pentru ca sunt milioane de oameni care nu au avut nici macar sansa sa mearga la scoala si sa poata invata macar atat.
Daca insa alegi sa spui ca nu ai motive de a fi recunoscator, atunci alegi sa faci parte din categoria celor care nu sunt inca decisi sa faca ceva ei insisi pentru a fi fericiti. Aici tu decizi. Vrei sa fac eu sau altii din viata ta lucruri ca tu sa fii fericit, sau vrei sa te faci tu singur fericit, sa iti antrenezi tu un mod de gandire fericit, ca sa poti apoi sa ii faci si pe altii fericiti. Nu poti decat sa fii model pentru altii, nu poti sa traiesti in locul lor, asa cum eu nu pot decat sa iti scriu aceste randuri, dar nu pot eu sa imi schimb gandirea in locul tau.
Uite 2 exercitii de facut pentru recunostiinta:
Exercitiul 1:
  • Azi cand mergi in oras si vezi un cersetor, ofera-i ceva. Orice ai la indemana, nu e necesar sa fie un ban, poate sa fie o bomboana, un corn, orice. Iar in gandul tau spune “multumesc” si fii recunoscator parintilor tai, profesorilor tai, tie insuti pentru ca ai vointa si cunoastere, pentru ca tu esti cel care poti sa oferi chiar si putin.
Exercitiul 2:
  • Cauta in memoria ta persoanele carora le poti fi recunoscatoare si spune-le din cand in cand “multumesc”, in gandul tau si spune-ti in gand si motivul pentru care le esti recunoscator.
multumesc-300x175 3) Multumirea
Un alt mod de gandire al oamenilor fericiti este practica constanta a starii de multumire sufleteasca. Acesti oameni se multumesc cu putin, dar fac mult. Mi-am dat seama de modul lor frumos de gandire. In momentul in care un om e fericit nu mai simte nevoia de a avea multelucruri in jurul sau. Daca esti deja fericit, pentru ce sa iti mai trebuiasca si altceva? Dar daca esti trist, atunci mintea ta cauta sa ai cat mai mult, sa te inconjori de tot felul de lucruri care crezi tu ca te vor face fericit.
Oamenii fericiti sunt simpli, ei fac ce le place, traiesc un mod de viata simplu, fara sa se inconjoare de multe obiecte si lucruri.Doar cand nu esti fericit, iti cauti fericirea in jurul tau, in obiecte si oameni. Cand esti deja fericit, iti vine natural sa oferi acele obiecte. Tu ai deja totul, nu iti mai trebuie nimic. Asa ca recomandearea mea este sa cultivi un mod de gandire in care sa te multumesti cu putin, dar sa nu te lenevesti sa nu stai fara sa faci nimic. Stiu oameni fericiti, care traiesc simplu, dar care sunt fericiti tocmai pentru ca fac ce le place sa faca de dimineata pana seara. Privind din exterior, ceea ce fac acesti oameni pare sa fie munca… dar e doar placere si distractie pentru acestia.
Cand iti place ceea ce faci, nu vei munci nici macar o zi in viata ta.  
 Exercitiu:
– Cauta in camera ta un obiect de care nu ai nevoie cu adevarat. Poate e o amintire de la cineva sau de undeva. Sau poate nu mai reprezinta nimic pentru tine, dar il pastrezi acolo ca sa ocupe loc, sau poate il pastrezi ca “in viitor poate o sa ai nevoie de el”. Daca in prezent nu ai nevoie de el, atunci fa-l cadou cuiva care are nevoie in prezent de el. Daca nimeni nu are nevoie de el, daca nici tu nu l-ai folosit in ultimii 2 ani, atunci arunca-l, pentru ca nu il vei folosi nici macar peste 2-3 ani. Cand faci curatenie in jurul tau, de fapt se face curatenie si in interiorul tau. Cand sunt putine lucruri in jurul tau, mintea devine mai creativa, iar tie iti pot veni acele ganduri care sa itischimbe complet viata, atat personal cat si profesional.
Stress-relief4) Relaxarea
Oamenii fericiti sunt relaxati. Cu cat privesti un lucru din natura cu atat mintea ta devine mai relaxata. Nici o cladire nu te poate relaxa cum te relaxeaza un element din natura, pentru ca natura ne-a format noua corpul si psihicul. Intoarcerea la natura am observat-o des la oamenii care stiu sa fie fericiti. Relaxarea fizica si apoi emotionala este strans legata de natura. Nu conteaza sa mergi prin padure sau sa dormi in cort pe munte, ci conteaza ca zilnic sa simti natura in jurul tau. Poate doar privind cerul, sau un copac. Dar in acele 2-3 minute de contact cu natura, uita de orice altceva. Fii doar tu si natura.
 Exercitiu:
  • Pune-ti o mana pe inima, observa cat de tare iti bate inima. Pune-te pe un fotoliu sau pe un pat macar de 2 ori pe zi si nu fa nimic. Doar simte ca traiesti. Poate acum nu gasesti nici o satisfactie in faptul ca traiesti, dar daca exersezi acest exercitiu timp de o saptamana sau doua o sa vezi ca nu e chiar banal ca traiesti.
  • Stai dimineata inainte sa te ridici din pat inca 2 minute cu ochii inchisi (pune-ti alarma cu 2 minute mai devreme) si doar simte corpul relaxat. Relaxarea corpului e mai intensa dimineata. Observa cum se simt picioarele si mainile relaxate. Iar in cursul zilei intrerupe orice activitate pentru cateva momente (4-5 minute) si aminteste-ti relaxarea din maini si picioare.
  • Aminteste-i de macar 2-3 ori pe zi corpului tau cum este de relaxat dimineata. Asa ii vei comanda subconstientului tau sa te relaxeze.
  • Priveste macar 1-2 minute pe zi norii, pomii, orice e departe de tine sau aproape si face parte din natura.
Zenx-Audio-Stress-Relief 5) Concentrarea pe prezent
Fericirea o ai atunci cand traiesti placerea de a face ceea ce iti place. Nu cand te gandesti doar la ce vei obtine in urma actiunilor tale. Aici gresesc multi oameni care nu stiu sa fie fericiti. Ei cauta fericirea undeva in viitor, in momentul in care isi ating obiectivul.
Oamenii fericiti stiu ca asta e gresit. Ei stiu ca fericirea e in fiecare pas pe care il faci pentru a atinge obiectivul tau. De fapt e mult mai multa fericire in “a face” decat in “a avea”. Cu alte cuvinte, oamenii fericiti nu sunt interesati de atingerea obiectivului, pentru ca deja si-au primit fericirea pe parcursul drumului spre acel obiectiv.Cand ei isi ating obiectivul, il ofera altuia. Sau o iau de la zero, de dragul activitatii, nu de dragul obiectivului.Obiectivul iti tine mintea in viitor, pe cand actiunea pe care tocmai o faci, iti tine mintea in prezent. Asa ca e mai usor sa fii fericit cu mintea focalizata pe prezent. Mintile oamenilor sunt usor de dus in trecut (cand iti amintesti) sau in viitor (cand iti imaginezi cum o sa fie). Dar e mai dificil sa inveti sa simti prezentul, sa te bucuri de prezent. In trecut iti amintesti cum ai fost fericit si uneori te cuprinde tristetea, melancolia. In viitor apare speranta, dar nici gandul la viitor nu este cu adevarat plin de fericire. Fericirea fiind o stare emotionala superioara, ea apare doar cand mintea e in prezent, cand gandurile sunt concentrate pe ce faci chiar atunci, cand nu ai in minte nici amintiri, nici obiective.
Exercitiu:
Stabileste-ti sau poate deja ai stabilit un obiectiv.Apoi evalueaza daca l-ai stabilit corect:
  • este obiectivul formulat in termeni pozitivi? (adica “vreau o masina” si nu “vreau sa nu mai merg pe jos”, sau “vreau 1000 euro/luna salar” si nu “nu mai vreau sa fiu sarac”)
  • este obiectivul tau masurabil? poti sa spui clar cand iti atingi obiectivul, dupa niste criterii masurabile de oricine?
  • depinde obiectivul tau in mare masura doar de tine?
  • este obiectivul tau cu adevarat al tau sau ti-a fost bagat in cap de altii?
  • Doar daca ai stabilit obiectivul dupa aceste formule, mintea stie sa traiasca in prezent si sa se bucure de actiune. Altfel mintea doar o sa fuga spre viitor, iar tu o sa muncesti nefericit pentru a iti atinge obiectivul.
     credinta16) Creativitatea (starea de flux)
    Am lasat la urma starea de flux, creativitatea continua. Asta pentru ca deja aici vorbim de stari de fericire mai profunde. Daca ai plans vreodata de fericire atunci stii despre ce vorbesc.Starea de flux este aceea stare cand din interiorul tau izvoraste parca o chemare, o nevoie, o intuitie care e mai puternica decat tot ceea ce ai stiut si ai facut pana acum in viata. Parca totul incepe sa aibe sens, simti o implinire si o multumire continua si fara limite. Iar cand se opreste starea aceasta o vei cauta cu orice pret. In starea aceasta un pictor picteaza, un compozitor compune, un scriitor scrie. Este o stare in care creativitatea si inspiratia apar fara nici un efort. Cand simti ca nu faci nici un efort in actiunile tale, atunci esti in aceea stare de flux. Observa-ti atunci sentimentul, emotiile. O sa vezi cat de intensa e fericirea in acele momente. De fapt tu atunci esti ca un copil care se joaca si este captivat de propriul joc. Doar ca tu nu te mai joci cu masini si papusi ci te joci prin munca ta. Creativitatea aceasta este un secret pe care multa lume nu il cunoaste. Scoala ne-a facut handicapati, ne-a extirpat creativitatea. Creativitatea nu te face un bun muncitor, nu te face un bun soldat. Creativitatea te face artist, te face inventator, te scoate din norma, te scoate din normal. Iar societatea te vrea normal, te vrea in turma.
    Oamenii fericiti nu pot sa stea in turma, tot timpul sunt deosebiti, tot timpul sunt excentrici prin ceva. Pentru ca ei fac ce le spune propriul suflet, nu ce le sopteste vecinul si profesorul.
    Exercitiu:
    • Fa-ti o agenda in care sa iti notezi orice idei “traznite” iti vin in minte. Acele idei care acum par sa fie fara sens, peste un an sau mai devreme o sa le vezi ca incep sa aibe logica. Subconstientul tau creaza bucati din un sistem, dar daca nu iti notezi ideile, o sa le uiti. Iar cand sistemul e creat complet, o sa ii gasesti si sensul.
    Poate o sa fie ceva potrivit pentru profesia ta, sau pentru stilul tau de viata, poate o sa fie idei despre cum sa faci bani, despre cum sa ajuti o multime de lume, poate o sa fie idei despre cum sa vindeci o boala a ta sau a altuia, poate o sa fie idei despre cum sa te cunosti mai bine.
    Orice idei ai avea, cele mai “fara sens” idei, noteaza-le. Acum sunt doar piese de puzzle care par sa nu duca niciunde. Dar cand ai multe asemenea piese de puzzle, totul incepe sa prinda un contur, o sa observi un model, o structura.
    – Poti chiar sa accentuezi si sa grabesti procesul acesta. Alege un hobby artistic, poate e muzica, desenul, dansul, orice. Zilnic sau saptamanal aloca un timp pentru hobbyul tau. Iar dupa aceea o sa observi ca ideile ce iti vin vor fii chiar mai multe si mai puternice.
    In acele momente vei intelege cum sa iti folosesti creativitatea. Recomandarea mea: tine secrete acele idei. Nici macar tu nu le intelegi pana nu prind contur, dar daca le vei spune si altora, o sa rada de tine, pentru ca nu au cum sa inteleaga piesele disparate dintr-un puzzle pe care il vei construi de abia peste un an sau doi.”
    Sursa: nlpmania.ro
     7) Iertarea

    cu drag, 
    Alina Dospinescu

    TU ESTI ADORABILA!!!



    Esti frumoasa. Esti inteligenta. Ai un suflet bun. Esti demna de iubire!
    Nu esti niciodata prea mult. Esti exact asa cum trebuie. 
    Esti pretioasa. Esti ca un diamant ce straluceste. Un trandafir; o perla;
    Cea mai frumoasa creatie a lui Dumnezeu esti tu, femeie!
    Tu valorezi de milioane de ori mai mult decat rochiile sau pantofii pe care ii porti
    sau de cat de multe alte femei ar vrea sa fie ca tine ori in locul tau;
    si chiar mult mai mult decat numarul barbatilor ce si-ar dori sa fii a lor!
    Valoarea ta este mai presus de orice valori si bunuri pamantesti, pentru ca
    in ochii lui Dumnezeu TU ESTI IUBITA si esti cea pentru care merita sa traiesti si sa mori.

    Pentru ca tu esti puternica si plina de forta benefica
    si tu poti transforma in bine tot ceea ce traieste pe Pamant.

    Responsabilitatea ta este sa gasesti FEMEIA CARE ESTI in tine insati,
    sa o trezesti si sa o eliberezi, caci esti 
    Cea iubita, pretuita si adorata
    pentru ca esti, intr-adevar, cu totul si cu totul
    ADORABILA.

    Te rog aminteste-ti asta mereu!

    cu mult drag,

     Alina Dospinescu
     Psiholog
     Heart Intelligence Life Coach
     Specialist Evolutie personala si
     spirituala in Academia Femeilor


    Promotie!-Grup de Feminitate online, 40lei/luna

      ***PROMOTIE ***
    valabila doar in perioada
    1 iulie-1 august 2013!

    Grupurile de Inteligenta Inimii pentru trezirea feminitatii au ca scop atingerea maiestriei in arta de a fi femeie prin modalitati simple si ingenioase ce au la baza modelul de coaching Heart Intelligence

    Vom rezolva gradat acele probleme din viata ta ce inca te mai retin din a inflori ca femeie la maximul  tau si vei invata totodata cum sa iti trezesti cu usurinta femintatea, aducand la lumina zeita din inima ta.
     
    Intr-un cadru plin de iubire si gratie, realizam impreuna exercitii de feminitate, tehnici de vindecare a inimii, vizualizari creatoare, ne bucuram de momente de impartasire si suport de la inima la inima, cream prietenii de suflet.
    Vei trai comuniunea cu Esenta feminitatii prin conectarea la sufletul feminin si celebrarea zeitei din inima fiecarei femei. In plus, se ofera modalitati practice, personalizate, de infrumusetare si reintinerire.

    Intalnirile vor avea loc in data de 8, 15, 22 si 29 iulie, intre orele 19.00-21.00


    Pentru cele mai bune efecte grupurile se desfasoara saptamanal, pe module de 1 luna. Fiecare intalnire dureaza 2 ore. 
     
       Oferta:

    • Grup de feminitate 40lei/ luna / intalniri saptamanale/ 2h-pret valabil numai in  Iulie!
    • Exercitii de feminitate Workshop 120lei/ persoana/ 7h 

    Taxa se achita numerar sau prin virament bancar, pentru luna in curs, inainte de prima sedinta. 

    Sedintele se vor realiza:
    – prin camera web, pe o platforma speciala. 
    ATENTIE! 
    Ai nevoie de camera web pentru a putea participa, deoarece vom realiza exercitii practice, care necesita sa ne vedem una pe alta!

    Vorbeste-le prietenelor pe care simti sa le ai alaturi ca surori de suflet in drumul spre Femeia din inima ta despre aceasta minunata oportunitate de trezire a feminitatii si contacteaza-ne laadresa de email: arta_feminitatii@yahoo.com pentru a primi nr de cont unde poti achita taxa de participare de 40lei.

    ♥ Vino si tu la Sarbatoarea feminitatii! Feminitatea este 
        darul nostru si vom face din ea o adevarata Arta! ♥

    Modele feminine – Maria Magdalena

    MANUSCRISUL MARIEI MAGDALENA

    De Tom Kenyon si Judi Sion (channeling)



    INVOCAŢIE CĂTRE MAMA COSMICĂ



     Oh, Mare Mamã, divin feminin, nãscãtoare a cosmosului, iubitã a Spiritului,
    Creatoare a întregii materii si reginã a tuturor lumilor din lumi si a celor din afarã, te chemãm la noi în aceastã orã.
    Noi suntem copiii tãi; ascultã chemarea noastrã.
    Noi suntem fiicele si fiii divinei tale uniuni, fructul pasiunii tale pentru viatã.
    Tu, care esti alãturi de Spirit, Tatãl nostru, de la începutul timpului, si ne-ai dus în viitor din uniunea binecuvântatã a Spiritului cu Materia, noi suntem copiii tãi, fiii si fiicele trupului tãu si ai inimii tale, si ne amintim atingerea si mireasma esentei tale, si tânjim dupã tine.
    Vino în inimile noastre si dãruieste-ne reamintirea.
    Vino în mintile noastre si deschide geniul nostru. Lumineazã-ne cu prezenta ta.
    Trage înapoi valul ca sã putem vedea si cere usilor sã se deschidã, astfel încât frumusetea si extazul sã poatã locui în casele si inimile noastre mai complet.
    Aceasta este ora celei mai mari nevoi.
    Te chemãm prin foc si apã, prin pãmânt si vânt, prin tot ce poartã numele tãu.
    Chemãm toatã descendenta ta si toate numele tale. Vino la noi. Vino în noi. Asa sã fie.




    Unu

    Am fost crescută cu înţelegerea magicului. Tatăl meu era din Mesopotamia şi mama mea, din Egipt. Înainte de a fi crescută ea s-a rugat lui Isis să o binecuvânteze cu un copil. Eu sunt acel copil. Şi am fost cunoscută ca Maria Magdalena.

    Când am avut 12 ani, am fost trimisă să studiez cu o soră secretă a Iniţiaţilor, sub aripile lui Isis. Am fost antrenată în secretele Egiptului, Alchimia lui Horus şi Cultul Magiei Sexuale al lui Isis. Când l-am întâlnit pe cel ce-l numiţi Iisus, trecusem toate Iniţierile mele. M-am pregătit pentru întâlnirea cu el la râu.

    Evangheliile au povestit despre mine ca o prostituată, pentru că toate Iniţiatele din ordinul meu purtau o brăţară de aur ce era un şarpe; şi era cunoscut că noi practicam magia sexuală; iar în ochii evreilor, noi eram prostituate.

    Când l-am văzut pe Isus şi ochii noştri s-au întâlnit, am înţeles că noi am fost destinaţi unul pentru celălalt. Ceea ce am de gând să vă povestesc nu a fost cunoscut, cu excepţia celor care erau cu mine. Multe legende există cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Dar pentru mine este o poveste a celei mai profunde iubiri. Acel Isus (recunoscut de legendele respective) a avut o viziune a lumii ce nu m-a atins (nu a avut legătură cumine). Povestea mea este o poveste de iubire.

    Mulţi oameni l-au urmat pe Iisus. Şi oportunităţile pentru noi de a fi împreună singuri erau foarte puţine. Nu a fost scris în evanghelii pentru că nimeni nu a cunoscut, doar cei apropiaţi de noi. Înainte ca Iisus să meargă în Grădina Ghethsemane, noi am conceput un copil, şi numele ei a fost Sar’h.


    Doi

    Povestea pe care am de gând să v-o povestesc suna fantastic. Îmi reamintesc scrierile Maries de la Mer, deşi atunci, desigur, nu erau numite aşa. Este un loc unde barca noastră a acostat. Sar’h era foarte mică. Nici măcar nu avea un an. Am fost sfâşiată de mâhnire şi surprindere.


    Am fost acolo când Iisus a fost crucificat. L-am văzut în mormânt şi l-am învăluit împreună cu mama lui în urma mea. Îmi voi reaminti întotdeauna mirosul mirului. A fost unul din alifiile pe care noile foloseam.

    Iisus mi-a apărut în lumina sa stralucitoare. Nu-mi venea să-mi cred ochilor şi astfel i-am atins rănile. Discipolii au fost geloşi pentru că el mi s-a arătat mie întâi.


    Era ciudat să-mi văd iubitul transportat într-un alt tărâm, altă lume, în timp ce eu şi fetiţa noastră traversam Mediterana singure. Nu mai eram în siguranţă şi a trebuit să părăsim Egiptul, pentru că acolo ne dusesem.

    Când am traversat unul din malurile a celei ce avea să devină Franţa era doar pustietate. Ne-am întâlnit cu preotesele Cultului Isis, şi ne-am îndreptat în nord spre protecţia Druizilor, pentru că Isis le-a vorbit şi ei au auzit chemarea de a proteja fata ei, Sar’h. Şi astfel ne-am îndreptat spre nord pe un alt mare curs de apă ş iam traversat spre ceea ce a devenit Anglia.

    Şi am fost ascunse în cea mai sacră inimă a Druizilor, la Tor şi Glastonbury. Deşi noi eram mai în siguranţă decât am fost în Israel sau Egipt, influenţa romană s-a extins la fel de bine şi în Anglia şi noi am fost ascunse.

            Am locuit în aceste locuri mulţi ani, iar Sar’h s-a măritat cu un bărbat ai cărui urmaşi urmau să devină Cavaleri Templieri şi eu am mers în nord în Ţara Galilor şi am locuit la mare pentru tot restul zilelor mele.

    Voi spune aceasta, pentru că în acei ani când am locuit singură lângă mare, Iisus deseori mă va vizita. Desigur, nu era ca înainte, pentru că, corpul său era mai mult energie decât carne, mai mult lumină; dar încăera extraordinar să fiu cu el din nou. Când am murit, el era acolo şi m-a dus în ceea ce unii ar spune rai dar este doar un loc în suflet.


    Trei

    Mi-am început povestea la râu pentru că, în multe feluri atunci este când viaţa mea a început cu adevărat. Toţi acei ani dinainte au fost pregătirea pentru această întâlnire. În acea dimineaţă am ştiut că ceva era agitat (neliniştit), un fel de emoţie – un fior în braţe şi picioare – chiar şi înainte de a-l întâlni. Eram deja la râu când el a sosit. Mi-am scufundat deja ulciorul pe deasupra mânerului şi el m-a ajutat să-l pun drept. Unii dintre apostoli care mi-au văzut brăţara şarpe şi au presupus că sunt o prostituată, erau îngroziţi că Maestrul v-a ajuta o astfel de persoană.

    Dar asta nu m-a atins. Eram într-o altă lume, transportată de ochii lui Iisus. Când ochii noştri s-au atins a fost ca şi cum aş fi privit în toată eternitatea, şi ştiam că el era cel pentru care fusesem pregătită – şi la fel şi el.

    Am continuat la marginea celor care-l urmau şi serile încercam să fim împreună; nu în fiecare seară, pentru că era permanent căutat.

    Eu, care am fost antrenată în Alchimia lui Horus şi Sexul Magic al lui Isis, eram considerată a fi foarte avansată de învăţătorii mei, totuşi, prima dată în braţele lui Isus am fost o femeie ce tremura, şi a trebuit să mă lupt să găsesc acea cale centrală prin dorinţa mea spre cel mai înalt tron, pentru că acesta era antrenamentul meu.

              Iisus şi eu, folosind tehnicile în care am fost antrenată şi la fel de bine metodele pe care el le-a învăţat în Egipt, am fost în măsură să încărcăm Ka-ul lui,corpul lui energetic, cu mai multă lumină şi mai multă forţă, astfel încât el a putut să lucreze mai uşor cu cei care au venit după el. Şi aşa a fost.

    Şi încă găsesc ironic faptul că Evangheliiile povestesc despre faptul că eu am fost la izvor când Iisus a sosit; dar acele câteva nopţi când Iisus şi eu am fost singuri, a venit la izvorul meu, pentru a atrage de la mine puterile lui Isis, pentru a se zidi şi întări pe sine însuşi.




    Patru

    Şi stând în acest timp acum, uitându-mă la toate acestea de parcă ar fi fost un vis şi chiar şi aşa – încă, cu însufleţire clar. Inima mea tremură când repovestesc povestea de parcă ar fi fost ieri. Acea primă noapte cu Iisus este întipărită în mintea mea la fel de clar ca şi cerul peste Ierusalim.

    După ce am fost capabilă să trec peste dorinţele mele ca femeie şi am urcat pe calea alchimiei spirituale în care am fost antrenată, am putut vedea forma spiritului lui Iisus – deja luminoasă, deja strălucitoare cu lumină. Un porumbel era deasupra capului său, raze aurii de lumină curgând din el. Peceţile lui Solomon, Hator, Isis, Anubis şi Osiris erau în forma spiritului său. Erau semnele că el trecuse prin aceste Iniţieri. Erau şi alte simboluri pe care nu le-am înţeles; pentru că erau din culturi despre care nu aveam cunoştinţă sau nu fusesem învăţată despre ele; dar cu privire la peceţile egiptene pe care eu le ştiam el a fost pe calea Marelui Zeu Horus.

    Dar încă nu trecuse prin Iniţierea morţii sale, şi ştiam în inima mea tremurândă că de aceea fusesem atrasă spre el la acest moment – pentru a-i fortifica sufletul cu puterile lui Isis şi ale Mamei Cosmice, astfel încât el să poată trece prin portalul întunecat şi să ajungă la Horus.

    Noaptea, după ce am făcut dragoste şi am condus şi contopit corpurile noastre spirituale amândoi, acţiunea alchimiei începând între noi doi, Iisus a alunecat în somn. Cum îl ţineam în braţele mele, am simţit o frământare în mine, o dorinţă de a-l proteja, de a fi tot timpul cu el, şi înţelegerea, ca o muchie a unui cuţit rece, că vom fi despărţiţi de forţe mai mari decât dorinţa mea.


    Cinci

    Biserica a vrut să vă facă să credeţi că sunt o prostituată, dar vă spun acum că Biserica este prostituata, pentru că v-a făcut să credeţi că femeia este pângărită şi pasiunile sexuale dintre un bărbat şi o femeie sunt răul (păcatul). Încă este aici, în magnetismul pasiunii, că leagănul ascensiunii (locul de unde începe ascensiunea) este creat.

    Acest secret al secretelor a fost ştiut de toţi Iniţiaţii lui Isis, şi încă nu mi-am imaginat vreodată că aş fi aceea care l-ar fi adus încea mai completă exprimare prin uniunea cu cineva ca Iisus. Pentru mine, această călătorie este a spiritului meu şi a inimii mele.

    Dar pentru acei care doresc să cunoască călătoria fizică… după crucificarea lui Iisus, eu şi mama lui, Maria, Iosif din Arimathea, băiatul lui de 12 ani, numit Aaron şi două alte tinere femei am pornit spre nordul Egiptului.

    Cursul nostru a luat-o spre est înainte să putem întoarce direcţia spre vest şi a trebuit să ne oprim pentru provizii pe drum pentru că barca noastră era foarte mică. Drumul nostru a luat-o spre Malta şi micuţa insulă Oudish, de acolo spre Sardinia şi spre capătul a ceea ce acum este Cinque Terra, în final debarcând la Saintes-Maries-de-la-Mer şi făcând călătoria spre nord prin Rennes-le-Chateau în nordul Franţei şi traversând canalul spre ceea ce acum este Anglia. Ne-am stabilit în Glastonbury pentru mai mulţi ani până când Sar’h a împlinit 12 ani.

    După aniversarea ei de 12 ani, noi am pornit spre locul dintre trestii unde noi ne-am aşezat. Acolo, atât de aproape de Egipt cât era de sigur pentru noi, mi-am iniţiat fata în Cultul lui Isis şi am îmbăiat-o în apele mediteraneene în concordanţă cu învăţăturile pe care le primisem.

    Ne-am întors apoi la Glastonbury, până când fata mea şi a lui Isus, Sar’h, s-a căsătorit la 16 ani. A intrat într-o familie binecunoscută, ai căror descendenţi au devenit Templierii, deşi la acea dată Cavalerii Templieri nu existau.

    Linia genetică a acestei familii, prin Sar’h, ar fi fost purtată de înşişi templierii. Când Sar’h s-a căsătorit şi si-a asigurat viaţa astfel, m-am îndreptat spre nordul Ţării Galilor şi am locuit într-o mică căsuţă de piatră lângă mare pentru restul zilelor mele.

    În spatele căsuţei mele era o apă curgătoare ce venea de la un deal şi stăteam acolo multe zile. Pentru că acolo pentru un timp această apă se despărţea în două şi cele două ape mergeau una lângă alta iar apoi una o lua la dreapta şi cealaltă la stânga. Şi stăteam acolo, între ele, gândindu-mă la râul vieţii mele şi la al lui Iisus –cum, pentru un timp, vieţile noastre au curs împreună şi apoi s-au separat.


    Şase

    Îmi voi aminti pentru totdeauna de momentul când Iisus a venit prima dată la mine după învierea sa. Era o lună nouă şi cerul era senin. O ceaţă luminoasă agăţată peste iarba neagră şi totul era de argint de la lumina lunii şi stelelor. Am văzut o figură apropiindu-se de mine pe cărarea bătută de vânturi ce duce la căsuţa mea. Ironic, tocmai ieşisem afară pentru a aduce apă de la râu şi el era acolo. Arăta la fel, însă cu o radianţă – de neconfundat! Ochii mei s-au umplut cu lacrimi, inima a tresărit. Am alergat la el şi oprindu-mă o clipă, mi-am reamintit cuvintele lui imediat după înviere.

    „Nu mă atinge încă”, a spus el atunci, „pentru că nu am ascensionat la Tatăl”.

    Oh, cum eu, o Iniţiată a lui Isis, am dus dorul în toţi aceşti ani să înţeleg corect această afirmaţie!

    Ce vroia să spună cu aceste cuvinte? Deoarece creştinii au moştenit doar o parte din adevăr. Cea mai mare parte a adevărului este ascunsă în misterele Marii Mame; şi pentru că Biserica a căutat să priveze de drepturi femeile şi tot ceea ce este feminina fost sigilat deoparte acest adevăr.

    Şi adevărul are de-a face cu corpul Ka însăşi – ceea ce am învăţat ca Iniţiaţi să numim Dublul eteric sau Geamănul Spiritual – pentru că, corpul Ka, când se încarcă cu energie şi vitalitate suficientă, seamănă cu corpul fizic. Dar spre deosebire de corpul fizic, corpul Ka nu este făcut din carne, doar din energie – energie şi lumină.

    Şi astfel când Iisus a venit la mine după învierea sa, el era în corpul său Ka, dar acesta nu era încă stabilizat, pentru că încă nu mersese la Tatăl – însemnând Marele Spirit al propriului suflet. Astfel, înainte de a putea face aceasta, el trebuia să treacă prin portalul morţii şi să călătorească prin infernul propriei fiinţe.

    El a făcut aceasta din două motive, după cum am înţeles. Primul era: că un suflet maestru făcând un astfel de lucru aduce multă putere lui Ka. Al doilea motiv era să croiască un drum prin moartea însăşi, astfel ca alţii să fi putut urma şi trece prin lumea întunecată mai uşor urmărind dâra luminii sale.

    Şi astfel acea primă noapte când noi ne-am reunit – o simt acum, încă cu însufleţire, clar şi puternic – inima mea s-a umplut cu bucurie fiind din nou cu el. El a venit la mine în acea noapte tocmai înainte de miezul nopţii şi a plecat tocmai înainte de a se lumina. În acele ore noi ne-am aşezat unul lângă altul, corpurile noastre Ka unindu-se din nou, fără să fie nevoie de vorbe. Comunicarea noastră era telepatică. Şi fără actul fizic al sexului Puterea Şarpelui din el s-a unit cu Puterea Şarpelui din mine şi a urcat în sus de-a lungul căilor sacre din coloanele noastre vertebrale, spre tronul coroanelor capetelor noastre trimiţându-mă într-un extaz şi beatitudine ce mă legăna. Şi aşa a fost pentru mulţi ani. El a venit la mine în acest fel de mai multe ori în fiecare an. Uneori am vorbit. De cele mai multe ori era în uniune. Îl întrebam unde mergea de fiecare dată când nu eram împreună. El spunea că mergea în multe locuri sacre de pe planetă – că se întâlnea cu mulţi oameni diferiţi. El a spus că aşternea o cale de lumină. În timpul unei vizite de-ale sale i-am cerut să-mi explice acest concept oarecum ciudat.

          El a desenat un cerc pe podeaua murdară a căsuţei mele şi apoi ceea ce am recunoscut erau două triunghiuri intersectându-se, pentru a face Pecetea lui Solomon, devenind Steaua lui David. El a spus că sunt multe pământuri de care noi, în această parte a lumii nu aveam cunoştinţă. Multe din aceste pământuri aveau vârfuri corespunzând vârfurilor Peceţii lui Solomon. Mergând în aceste zone, el se asigura că munca lui avea să ia o direcţie profundă în pământul acestei lumi.




    Şapte

    Dintre toate timpurile când m-a vizitat, cel care a rămas cel mai puternic în mintea mea a fost cel în care a venit când Sar’h m-a vizitat.

    Ea tocmai devenise însărcinată şi vroia să mă vadă pentru a primi binecuvântarea mea, şi astfel am fost emoţionată să o văd şi compania ei de călătorie. Ea a trimis vorbă de sosirea ei prin Druizi, dar cuvântul lor a ajuns la mine doar cu o zi înainte de venirea ei. Ea a stat cu mine trei zile şi în a doua noapte Iisus a apărut. Nu ştiu dacă puteţi aprecia cât de ciudat a fost. Pentru că Sar’h niciodată nu şi-a întâlnit Tatăl şi nici Iisus nu şi-a văzut fata. Şi tocmai aici ei s-au întâlnit pentru prima dată! Şi corpul tatălui ei s-a reîntors la elemente într-o fulgerare de lumină prin învierea sa, astfel că acum el era în corpul său Ka ce emitea un anumit fel de lumină de neconfundat.

    Amândoi au fost mişcaţi, Sar’h cu lacrimi şi Iisus cu mare patos. Ei au petrecut o oră împreună, doar ei singuri, plimbându-se afară. Nu ştiu despre ce au vorbit. Dar din momentul în care ei au început şi până la sfârşit când au terminat, cerul era umplut cu stele căzătoare.

    Înainte ca Iisus să plece în acea seară, chiar înainte de a se lumina, după cum îi era obiceiul, şi-a pus mâinile peste abdomenul lui Sar’h şi a binecuvântat copilul. Sar’h a plecat de la mine a doua zi, plină de un sens de pace de neconfundat. Şi astfel v-am povestit ceea ce vroiam să vă spun despre viaţa mea ca mamă şi acum voi întoarce povestea la mine ca Iniţiată în Alchimia lui Horus, în secretele lui Isis.
     Opt

    Mă voi întoarce acum la preaiubita mea soră, soră în spirit, Mama lui Iisus, cunoscută ca Maria.

    Maria a fost o mare Iniţiată în Cultul lui Isis, primindu-şi învăţătura în Egipt. De aceea când ea şi Iosif s-au ascuns de mânia regelui Israelului, ei s-au refugiat în Egipt, pentru că ea era mai în siguranţă acolo printre Preotesele şi Preoţii lui Isis.

    Învăţătura ei a fost diferită de a mea dar noi am servit în acelaşi fel. Pentru ca să explic cunoaşterea mea referitoare la Maria trebuie să explic unul dintre cele mai profunde secrete ale Cultului lui Isis. Pentru că se credea şi cred că acesta este adevărul, că în anumite condiţii Zeiţa însăşi s-ar putea încarna, fie prin naştere fie prin iniţiere spirituală.

    Maria, Mama lui Isus, când era foarte tânără, era recunoscută pentru puritatea spiritului ei de marile Preotese ale Templelor lui Isis. Ea a fost antrenată ca o Iniţiată şi a atins cele mai înalte nivele. Dar mai degrabă decât să devină o preoteasă, ea a fost antrenată să devină ceea ce se numeşte o Încarnare (a Zeiţei).

    Pentru a fi o Încarnare trebuie să fii un suflet foarte înalt şi cere străbaterea unor discipline şi învăţături deosebite. Într-o Iniţiere finală, Maria a devenit păstrătoarea unei energii ce izvorăşte direct de la Isis însăşi. Din acest punct de vedere, ea era o întrupare a Mamei Cosmice. Era ca şi cum ar fi fost două Marii, Maria cea umană, pură în spirit şi inimă, ţinând în ea un portal direct de la Marea Mamă, Creatoarea întregii materii, a timpului şi a spaţiului. În acest fel temelia a fost aşezată, ca să spunem, pentru conceperea unei fiinţe cu calităţi remarcabile ce urma să devină fiul său, Iisus.

    Când Maria a trecut prin ceea ce Biserica se referă la Concepţia Imaculată, ea a fost dovada unui proces de inseminare galactic şi Celestial, prin care Principiul Tatălui, sau Spiritul cum îl înţelegem noi în Cultul lui Isis, şi-a transferat esenţa sa în Isis, Mama ce primeşte sămânţa Tatălui – Materia primind impulsul Spiritului. Şi această energie spirituală puternică şi înalt rafinată a prins rădăcini în uterul lui Maria şi a dat naştere lui Iisus.


    Nouă

    Maria era cu apostolii când au venit spre mine la izvor. Ea imediat m-a recunoscut ca o Iniţiată asemenea ei după brăţara din aur sub formă de şarpe pe care o purtam pe braţul meu şi după Pecetea lui Isis ce lumina în corpul meu Ka, pentru că Maria era clarvăzătoare şi spirituală(transcedentală).

    Prima persoană ai cărei ochi i-am întâlnit au fost ai lui Iisus şi aşa cum am spus m-am simţit transportată în alte lumi în imensa sa prezenţă. A doua persoană ai cărei ochi i-am întâlnit au fost cei ai mamei sale. În ochii ei era recunoaşterea şi cunoaşterea statutului meu ca o camaradă Iniţiată în Cultul lui Isis şi deşi învăţătura ei nu era în Sexul Magic cum era a mea, ea a înţeles că am fost pregătită pentru Iisus. Între ei, m-am simţit purtată pe aripile unei iubiri transcedentale. Am simţit spiritul meu zburând sus.

    Ironic a fost faptul că următorii ochii pe care i-am văzut au fost ai discipolilor lui Isus, care m-au judecat ca o prostituată, şi următoarele generaţii m-au considerat în acest mod.

    Dar vă spun vouă că în ochii lui Iisus şi ai mamei sale eu nu eram o prostituată ci un vas curat pentru vindecarea şi hrănirea puterilor lui Isis însăşi.

    Vine un timp în viaţa unui bărbat, fie uman fie divin, când mama lui nu mai poate să-i dea esenţa a ceea ce are nevoie. Iubirea ei continuă, dar ceea ce este necesar este susţinut de o altă femeie. Eu eram acea femeie. Maria m-a recunoscut pe mine şi statul meu şi mi-a dat pe fiul ei în acel moment la izvor.

    Maria şi cu mine am petrecut mult timp împreună, timp în care am discutat de munca lui Iisus, de necesităţile sale şi locul meu în viaţa lui. A fost înţeles că eu eram servitoarea unei mari puteri. Am fost antrenată pentru aceasta dar trebuie să vă spun că puterea recunoaşterii încă mă cutremură. Încă tremur la recunoaşterea lui.

    În acele multe nopţi şi zile împreună, Maria şi cu mine am fost prezente la nevoile lui Iisus şi ale discipolilor săi, şi în acea perioadă Maria şi cu mine am devenit foarte apropiate, pentru că am iubit-o şi încă o iubesc – pentru frumuseţea ei fizică, puritatea inimii şi a spiritului ei şi blândeţea cu care trata lumea.

    Pot spune cu propria-mi claritate, că Maria, servea ca un vas pentru Isis ca o Încarnată, a fost un maestru foarte evoluat, dar acum servind în aceste moduri, măiestria şi perfecţiunea ei –perfecţiunea ei spirituală –este uluitoare.




    Zece

    Ea se află în tărâmurile raiului, compasiunea şi iubirea ei curgând continuu spre oameni. Ea este disponibilă pentru toţi, indiferent de credinţele lor. Când cineva o cheamă să ştiţi că el este auzit.

    Aş vrea acum să clarific despre cunoaşterea mea. Aş vrea să vă vorbesc despre Sexul Magic al Cultului lui Isis, despre Alchimia lui Horus. Aş vrea să vă dezvălui secrete pe care un Iniţiat nu le-ar dezvălui, chiar şi sub ameninţarea morţii. Dar timpurile sunt diferite acum.

    Timpul aşa cum cunoaşteţi se accelerează şi am primit permisiunea de la Zeiţă însăşi – într-adevăr, am fost rugată de Zeiţa însăşi – să vă dezvălui câteva dintre cele mai bine apărate secrete ale tuturor timpurilor. Vă sunt dezvăluite în speranţa că voi vă veţi înălţa în timp.


    Unsprezece

    Alchimia lui Horus se referă la o mulţime de cunoştinţe şi metode pentru transformarea corpului Ka. În această înţelegere, cum corpurile Ka dobândesc mai multă energie şi lumină, există o creştere în câmpul magnetic al aceluia şi ceea ceIniţiatul doreşte se manifestă mult mai repede.

    Cu toate acestea, prin a te preda propriului Suflet Celest, sau Ba, urmărirea dorinţelor personale, deşi nu abandonate, nu mai reprezintă centrul întregii existenţe a cuiva. În schimb, acela priveşte în sus, sau ca să spunem, la capacităţile mai înalte ale propriului sine, percepute prin Ba sau Sufletul Celest.

    Sufletul Celest sau Ba, există într-un nivel de vibraţie mult mai înalt decât corpul fizic (Khat) sau Ka (geamănul spiritual sau eteric al formei fizice). În corpul Ka sunt căi ce pot fi stimulate şi deschise. Activarea acestor pasaje secrete din Ka îi aduce mai multă putere. Alchimia lui Horus este desemnată să consolideze acestea, să activeze puterile şi abilităţile latente ale Iniţiatului prin ceea ce este numit Djed sau ascensiunea celor şapte peceţi, ceea ce yoghinii şi yoghinele din India numesc chakre.


    Doisprezece

    În Şcoala în care am fost învăţată am învăţat cum să activăm Puterea Şarpelui, să o mişcăm prin anumite căi prin coloana vertebrală şi să deschidem circuitele din creier. Aceasta creează ceea ce se numeşte Uraeus. Uraeus este adesea un foc albastru ce se extinde în sus pe coloana vertebrală atât lateral cât şi orizontal şi în creier şi se unduieşte cu modificările în energie din aceste căi. Activarea lui Uraeus creşte potenţialul creierului pentru inteligenţă, creativitate şi, foarte important – receptivitate, pentru că sarcina Iniţiatului este să schimbe calitatea propriei fiinţe, astfel încât acordarea la Ba sau Sufletul Celest să fie clară şi neobstrucţionată.




    Treisprezece

    Când l-am întâlnit pe Iisus la izvor simpla apropiere a prezenţei sale a activat Alchimiile mele interne. Puterea Şarpelui s-a mişcat în sus pe coloana mea vertebrală de parcă aş fi practicat disciplinele pe care le-am învăţat.

    Acea primă noapte când am fost împreună singuri, unul în braţele celuilalt, odihnindu-ne unul lângă celălalt, am practicat Magia Sexuală a lui Isis. Această formă specifică de magie încarcă corpul Ka cu forţă magnetică cutremurătoare prin puterea orgasmului fizic, pentru că atunci când cineva are un orgasm sexual, acolo este o eliberare cutremurătoare de energie magnetică în interiorul celulelor. Şi cum această energie se împrăştie ea eliberează un potenţial magnetic ce poate fi folosit.

    Aş vrea să împărtăşesc specificitatea acestora, dar ca să o fac trebuie să explic mai mult din înţelegerea de bază a realizării sexuale şi spirituale, pentru că acest secret a fost furat de Biserică.


    Paisprezece

    Când eu, o Iniţiată a lui Isis, m-am unit cu Iisus, au fost căi specifice pe care a trebuit să le deschid în mine. Am fost uimită să descopăr, cu toate acestea, că multe din aceste căi erau deschise spontan în prezenţa lui. Am menţionat la începutul acestei poveşti cum am tremurat ca femeie, trebuind să mă lupt cu propriile mele dorinţe şi pasiuni; pentru că, calea unui Iniţiat este să folosească energia pasiunii într-un mod specific foarte înalt, şi nu să se lase simplu dus de ea; pentru că alchimia cere ca energia să fie reţinută atât cât să poată fi transformată.

    Foarte curând, Iisus şi eu am atins starea – cunoscută ca Cele Patru Serpentine. Aceasta s-a întâmplat când amândoi am stăpânit Alchimiile interne ale lui Horus în măsura în care acestea pot activa atât Serpentina Solară cât şi cea Lunară în coloanele vertebrale.

    Prin clarvedere se poate vedea aici un canal central ce merge sus pe coloana vertebrală, iar la stânga este Circuitul Lunar iar la dreapta un Circuit Solar, numite Ida şi Pingala de yoghini şi yoghine.

    Alchimiile lui Horus conduc la activarea acestor două circuite de către câmpuri magnetice ce sunt asemănătoare şerpilor. Şarpele Lunar de pe partea stângă este negru ca smoala, culoarea Voidului; pentru că într-adevăr, este întruparea Voidului însuşi şi păstrează potenţialul Creaţiei tuturor lucrurilor. Serpentina Solară este aurie.

    Un Iniţiat determină aceste Două Serpentine să urce în sus. Pe măsură ce ele urcă în sus ele străpung chakrele şi se încrucişează una cu cealaltă. În Alchimia lui Horus, aceste Două Serpentine se încrucişează una cu cealaltă prin cea de-a cincea pecete (chakra), a gâtului, şi prin toate cele dedesubt. Ele stau apoi una în faţa celeilalte, în zona unde este glanda pineală sau centrul capului. Aici, un potir este vizualizat cu glanda pineală la partea de jos a potirului însuşi. Aceste Două Serpentine sunt vii – ele nu sunt statice ci vibrează şi scânteiază şi se ondulează cu energia – şi zvârcolirea corpurilor lor în Ka activează o creştere a potenţialului magnetic.

    Sunt practici specifice, pe care vi le voi împărtăşi mai târziu, dar aş vrea să vorbesc în acest moment despre practica celor Patru Serpentine.


    Cincisprezece

    Când Iisus şi eu am făcut dragoste, după cum spuneţi voi, noi am determinat Serpentinele noastre să urce pe coloanele noastre vertebrale, prin Djed-ul nostru. Am făcut acest lucru simultan şi în momentul orgasmului reciproc încărcătura eliberată din prima chakră în zona pelviană a corpurilor noastre a fost trimisă sus, în Tron, care se află în partea superioară a capului– stimulând centrii cei mai înalţi ai creierului. În acelaşi timp, în timpul acestui moment al extazului sexual noi am plasat conştiinţa noastră complet în corpurile noastre Ka, pentru că, Ka este întărit de extaz. Stările extatice hrănesc şi întăresc corpul Ka şi, după cum am spus mai devreme, cu fiecare întărire Ka devine mai magnetic, atrăgând Iniţiatul spre ceea ceel sau ea îşi doreşte.

    Magia Sexuală a lui Isis are de-a face cu abilitatea internă a fiinţei feminine de a utiliza energiile magnetice pentru a deschide nivele mai adânci ale conştiinţei prin actul de predare a energiilor sexuale căilor ce sunt deschise. Când o femeie este profund îndrăgostită şi preţuită, cum am fost eu de Iisus, ceva lasă să meargă la cel mai adânc nivel al ei şi în momentul orgasmului este o cutremurare incontrolabilă ce are loc. Dacă ea se simte în siguranţă şi permite acest cutremur, acest tremur să o poarte, există un vortex magnetic grozav ce deschide centrul ce se află în uterul ei. Doi Iniţiaţi angajaţi în Magia Sexuală a lui Isis se pot întări pe ei înşişi şi să-şi expansioneze rapid conştiinţa prin puterea acestui câmp magnetic.

    Iisus in Gradina de maslini

    În practicile avansate ale Magiei Sexuale a lui Isis, bărbatul Iniţiat determină amândouă Serpentine ale sale să urce prin corpul Ka al femeii Iniţiate iar femeia determină Serpentinele sale să urce prin corpul Ka al bărbatului. Puterea explozivă a acestei practici este asemenea energiei eliberate de o bombă atomică. Amplitudinea masivă a valurilor câmpului magnetic pot întări corpul Ka dincolo de orice imaginaţie sau să-l distrugă, dacă nu este tratat cum trebuie. Aceasta a fost acea practică avansată a lui Ka pe care Iisus a angajat-o în acea noapte înainte de Grădina Gethsemane. Pentru el această creştere grozavă a potenţialului magnetic în Ka-ul său l-a întărit pentru munca sa grea şi pentru sarcina pe care a înfruntat-o în Iniţierea sa finală prin portalul morţii; astfel încât, când corpul său fizic s-a dizolvat în elementele sale constitutive aceasta s-a petrecut astfel într-o fulgerare de lumină şi căldură – ceea ce Biserica numeşte Înviere. Dar aceasta a fost doar un efect a ceva mult mai profund ce s-a întâmplat în el. A fost determinată de magnetismul corpului său Ka, pentru că a fost posibil prin Ka-ul său să călătorească prin lumea sa interioară, dincolo de moartea însăşi.

    Cum Iisus şi eu am angajat Practicile Sexuale ale lui Isis în relaţia noastră, noi am înţeles amândoi că acesta era scopul. Pentru el fiecare uniune cu mine a însemnat o întărire a Ka-ului său. De aceea am spus mai devreme că el a venit la izvorul meu, pentru că izvorul pe care o femeie Iniţiată îl oferă bărbatului este un izvor nesfârşit de potenţial magnetic. Dar el este deschis doar când femeia se simte în siguranţă şi iubită. Doar atunci practicile vor funcţiona. Pentru că practicile fără hrana iubirii devin doar tehnici şi nu vor da rezultatul cerut sau dorit.

    În ceea ce mă priveşte, eram atât femeie cât şi Iniţiată. Am fost antrenată ani şi am ştiut ce să fac cu căile, dar am fost surprinsă să mă simt dată gata ca femeie.

    M-am găsit pe mine însămi aşteptând cu cea mai profundă anticipare o privire sau o atingere a lui Iisus, şi timpurile noastre petrecute împreună au fost cele mai preţioase timpuri pe care le-am experimentat vreodată. Ceva din atingerea lui şi ochii lui – felul în care îl simţeam – a determinat o deschidere în mine şi mă găseam uneori aproape râzând de mine. Eu, care am fost antrenată în cele mai secrete practici ale Sexului Magic al lui Isis şi am fost apreciată de Preotesele mele ca fiind foarte avansată – ca Iniţiată – m-am găsit pe mine, o simplă începătoare în prezenţa femeii.

    Pentru că ce vă spun acum este că, în inima şi mintea şi corpul înţelepciunii feminine se află cele mai mari secrete şi cele mai mari puteri – şi ele aşteaptă să fie revelate. Şi toate acestea sunt scoase la iveală de atingerea altcuiva!

    Şi astfel în clipa în care vorbesc de Iisus sunt străbătută de iubirea mea şi de sentimentele pe care le păstrez pentru el prin toate timpurile.


    Şaisprezece

    Sexul Magic al lui Isis se bazează pe realizarea că principiul feminin păstrează prin natura lui, în mod deosebit natura lui sexuală, o cheie alchimică. Această cheie alchimică este revelată în actul pe care voi îl numiţi iubire –iubire sexuală.

    Când aceasta este activată suficient de puternic, Alchimiile lui Horus apar spontan în cei doi parteneri.

    În învăţătura mea era înţeles faptul că erau două căi, alchimic vorbind, cu acelaşi obiectiv. Alchimiile lui Horus au fost fundaţia pentru ambele alchimii sau practici, de vreme ce aceleaşi căi fundamentale erau folosite. Pentru acei ce nu doresc să se angajeze în relaţii, Alchimiile lui Horus vor furniza un mod de a întări şi activa corpul Ka la nivelele unei Înalte Iniţieri.

    Pentru acei ce se află în relaţii, Magia Sexuală a lui Isis va furniza aripile prin care ei vor ascensiona Djed-ul şi vor intra în Tronul Celei Mai Înalte Conştiinţe. Din poziţia mea avantajoasă, eu văd o mare tragedie în faptul că secretele şi sacralitatea naturii noastre sexuale au fost făcute „diavol” de Biserică – de Părinţii Bisericii. Şi pentru aproape două mii de ani, cea mai dinamică şi una dintre cele mai rapide căi de Realizare a lui Dumnezeu a fost considerată greşită.

    Şi găsesc aceasta cu adevărat ironic că Biserica a făcut-o păcat – şi, de aceea, a îngrozit pe aceia care s-ar putea poticni de ea.


    Şaptesprezece

    În timp ce miracolele lui Iisus sunt considerate extraordinare de unii, ele sunt din punctul de vedere al unui Iniţiat, simple expresii – expresii naturale – ale potenţialului conştiinţei. Ele sunt un semn. Sunt motive pentru miracole şi doresc să discut despre acestea din punctul de vedere al cunoaşterii Iniţiatice pe care Iisus şi eu o aveam. La timpul când l-am întâlnit pe Iisus, el deja demonstrase semnele sale. Nivelul său de creaţie era foarte înalt. Sarcina mea era să-l asist să-şi întărească corpul Ka pentru Iniţierea sa finală prin portalul morţii la Marele Dumnezeu Horus. Aceasta urma să se realizeze, după cum am spus, prin Sexul Magic al lui Isis şi alchimiile lui Horus.

    Dintre toate miracolele la care am fost martoră la performanţa lui Iisus, cel care îmi este cel mai drag este cel al înmulţirii pâinilor şi peştilor.

          Era o zi foarte lungă şi caldă. Discipolii, Maria şi eu urmam Maestrul ca de obicei. O foarte mare mulţime s-a format, ascultând atent fiecare cuvânt din gura lui Iisus. Am fost cu toţii încântaţi de viziunea lui şi modurile sale de exprimare. Era ca şi cum, pentru mai multe ore, am fost transportaţi în raiul însăşi, şi am observat că, corpul Ka al lui Iisus s-a extins pentru a cuprinde pe fiecare – alt semn. Când a terminat cuvântarea sa era târziu, după amiaza, şi plin de compasiune pentru ei, realizând că mersul lor acasă le-ar lua câteva zile, el a cerut ca mâncarea să fie adunată şi împărţită.

    Astfel, discipolii, Maria şi eu şi încă câţiva care s-au alăturat nouă din mulţime am început să adunăm mâncarea. Dar când toată a fost adunată, erau doar câţiva peşti şi câteva mici pâini. Prea puţin. Atunci am fost martoră la un eveniment remarcabil. Iisus a mers în interiorul său şi a închis ochii. Am putut simţi intenţia rugăciunii sale, deşi nu am auzit cuvintele sale. Alergând cursul complet al Djed-ului său de la baza coloanei sale vertebrale până în vârful capului său, am văzut, prin clarvedere, o explozie de lumină zburând departe de coroana sa, în Ba – Sufletul său Celestial. Şi apoi o energie a coborât ca un răspuns la cererea sa; şi şi-a pus mâinile sale peste cele două mici coşuri şi a început să scoată afară pâinile şi peştii, rupându-i în bucăţi şi dând câte una la fiecare persoană.

              A fost cu adevărat remarcabil; peste o mie de oameni au fost hrăniţi şi pâinile şi peştii nu s-au terminat. După ce mulţimea a fost hrănită, Iisus a dat bucăţi Discipolilor săi, lui Maria şi mie, iar pâinea a avut cel mai dulce gust iar peştele cea mai minunată aromă pe care nu le-am mai simţit vreodată.

    Asemenea miracole sunt naturale pentru un Maestru de calibrul lui Iisus şi din punctul de vedere al cunoaşterii Iniţiatice, aceste miracole sunt potenţialul fiecăruia dacă ei practică ceea ce este cerut.


    Optsprezece

             Iisus adesea folosea fraza: „Eu şi Tatăl suntem Una”. Aceasta a condus la o interpretare greşită. Pentru că din punctul de vedere al unui Iniţiat este simplu un alt cuvânt pentru Spirit. Şi în aceste cuvinte Iisus indica că el era contopit cu Spiritul lui şi astfel miracolele s-au putut realiza.

    Şi astfel el oscila în spate şi în faţă, între două idei pe care Evangheliile l-au relatat în felul lor limitat. Pe de-o parte, Iisus spunea uneori: „Eu şi Tatăl suntem Una”. Altă dată el spunea: „ Fără Tatăl meu, nu pot să fac nimic”. Aceasta este oscilaţia ce are loc în procesul Iniţiatic în care Iniţiatul oscilează între puterea şi convingerea conecţiei sale cu Sursa Spiritului şi apoi la o altă stare a minţii, în care el realizează că este nimic şi nu poate face nimic fără Spirit.

    Deci o stare a minţii are senzaţia omnipotenţei. Şi o altă stare a minţii are senzaţia impotenţei. Şi Iniţiatul trebuie să treacă printre aceste două. De aceea Isus a folosit aceste fraze de mai multe ori, atrăgându-mi atenţia mie, care eram o Iniţiată înaintată, că el se afla în mijlocul acestui paradox.

    Şi a trăit cu acest paradox în conştiinţă până la Grădina Gethsemane. Pentru că a fost înainte de timpul său în Grădină, venind la mine şi noi am practicat Cele Patru Serpentine pentru ultima oară. Era o intensitate a trăirii în timpul nostru petrecut împreună, pentru că amândoi ştiam că timpul se apropia de sfârşit.

           Cu forţa explozivă eliberată prin practică, corpul Ka al lui Isus scânteia de putere şi convingere, pe care le-a luat cu el în orele finale ale vieţii sale, fortificându-l pentru călătoria sa prin moarte. Dar timpurile de altădată au fost deja petrecute – caut pentru cuvintele potrivite – într-un fel de autochestionare.

    Aceia care l-au urmat pe Iisus, care se autointitulează creştini, le place să creadă că el era sigur pe el şi întotdeauna clar în ceea ce priveşte scopul şi misiunea sa şi că niciodată nu ezita. Dar eu, care am petrecut nopţile cu el, vă spun altfel. Doar pentru că o fiinţă a atins un nivel de măiestrie nu înseamnă că ea este capabilă să treacă de la incertitudine la nepăsare.

    Iisus simţea presiunea Sufletului său Celestial dar este un lucru ciudat să fi un Iniţiat. Pentru că el este om cu tot ceea ce decurge din aceasta – iar el este din ce în ce mai mult conectat la, şi o parte a Sufletului său Celestial.

    Este Ba, Sufletul Celestial, ce este vocea lui Dumnezeu vorbind. Iniţiatul înalt acţionează ca un reflex din partea gurii lui Dumnezeu, dar tocmai pentru că Sufletul Celestial este clar nu înseamnă că omul este neapărat la fel.

    Iisus a văzut în alţii potenţialul realizării lui Dumnezeu şi a vorbit despre aceasta de multe ori. Într-una din aceste dăţi a fost menţionat în Evanghelii când el a spus: „voi puteţi face lucruri mai măreţe decât mine”. Pentru că el a înţeles că miracolele sunt o expresie naturală a conştiinţei şi pe măsură ce conştiinţa se extinde miracolele vor fi ceva obişnuit.

    Şi totodată el era foarte conştient de limitările celor care-l însoţeau – de dependenţa lor de ură, ignoranţă şi fanatism – şi aceasta l-a îngrijorat profund. Am petrecut multe seri discutând despre aceasta. Şi până câteva zile înainte de Gethsemane, el nu era sigur dacă va putea atinge ce era cerut pentru a trece prin Iniţierea finală.

    Nu cunosc motivul schimbării în el, dar cu câteva zile înainte de Grădină şi Iniţierea noastră finală pe care am realizat-o împreună prin cele Patru Serpentine, un sens profund de pace a venit peste el, şi era sigur într-un fel pe care nu l-am mai simţit la el.


    Nouăsprezece

           Eu stau acum în timp aproape două mii de ani după crucificarea lui Iisus şi încă tremur la gândul acesteia. Este foarte ciudat să fi atât Iniţiată cât şi Femeie.

     Ca Iniţiată, am fost alături de Iisus în timpul crucificării păstrându-mi Ka-ul meu într-o rugăciune puternică – ceea ce este un alt mod de a spune că am păstrat constantă intenţia mea de a fi acolo pentru el în ceea ce trecea prin moarte. Aceasta era o acţiune iniţiatică din partea mea ce necesita detaşare.

    Ca Iniţiată antrenată o asemenea obligaţie era uşoară, dar ca Femeie ce-l iubea pe Iisus, Bărbatul, inima mea era sfâşiată în bucăţi. Şi astfel am stat pe Golgota, ezitând între puterea mea de Iniţiată şi jalea mea ca Femeie îndrăgostită al cărei iubit suferea.

    În acel moment nu îmi păsa de Iniţiere. Nu îmi păsa că Iisus aşternea o cale de lumină prin regatele morţii pentru toţi acei care ar fi vrut să-l urmeze. Chiar am urlat la Isis. „Cum îndrăzneşti!”, am spus.

    În cel mai mare moment al chinului meu, Maria a întins mâna şi m-a atins. Am fost singură în amărăciunea mea şi nu am observat-o pe a ei. Ochii noştri s-au întâlnit, plini cu lacrimi şi ne-am aruncat una în braţele celeilalte. Ea pentru fiul ei, eu pentru iubitul meu.

    Evangheliile au relatat că un cutremur a avut loc imediat după trecerea lui Iisus iar eu vă spun vouă că aceasta este adevărat. Era de parcă toată natura ar fi intrat în travaliu şi pământul s-a scuturat cu supărare şi mânie, pentru că tocmai un astfel de Maestru, o asemenea fiinţă, ar fi putut suferi de mâinile semenilor săi.

    Dar acesta este paradoxul vieţii pe pământ.

    O mare furtună a venit peste oraş de asemenea – vânturi cum nu am mai văzut. Cerul s-a umplut cu nori întunecaţi şi fulgere de lumină – sunetul trăznetelor cutremurând totul. Această desfăşurare înfricoşătoare părea să dăinuie pentru totdeauna, dar eu cred căa fost pentru aproximativ o oră.

    La mormânt Maria şi eu am spălat corpul conform ritualului evreiesc şi tradiţiei, l-am învăluit şi lăsat în mormânt. Am făcut acest lucru în tăcere. Singurul sunet a fost doar cel al lacrimilor noastre înăbuşite.

    M-am gândit că era ciudat că el a putut să-l învie pe Lazăr din moarte dar nu a fost în stare să se ajute pe el însuşi.

    Nu înţelegeam ce făcea el. Dar după învierea sa l-am văzut în Ka-ul său, radiant şi frumos ca niciodată şi am înţeles. Din punctul de vedere Iniţiatic a deveni Marele Zeu Horus înseamnă ca cineva să-şi activeze cele mai înalte potenţiale ale conştiinţei în forma umană. Dar acest lucru este făcut în mod obişnuit doar pentru el însuşi. Însă, Iisus a făcut acest lucru în interesul întregii omeniri. Aceasta este moştenirea lui.

    Dar vă spun că nu are nimic de-a face cu religia! Are de-a face cu fizica şi alchimia.

    Simpla învăţătură a lui Iisus era că noi toţi suntem Dumnezei – că noi toţi avem în noi puterea de a iubi şi vindeca – şi a demonstrat acest lucru cât de bine a putut.

    În primele zile ale Bisericii – însemnând comunităţile acelora ce s-au strâns în jurul învăţăturilor lui Iisus – cel mai frumos ritual a apărut. Cei care doreau să continue a se simţi în prezenţa sa trebuiau să împartă pâine şi vin. Câteodată bărbaţii împărtăşeau ritualul, câteodată femeile. Acest simplu act al împărţirii de la unul la celălalt era în concordanţă cu intenţia lui Iisus dar cum anii au trecut simplicitatea acestui act s-a pierdut şi doar acei numiţi de Biserică puteau da împărtăşania (comuniunea), ceva ce Iisus ar găsi dezagreabil. (Cunoscându-l aşa cum v-am povestit, vă pot spune aceasta.)

    Adevărul şi puterea învăţăturii lui Iisus au fost denaturate de Biserică.

    Şi secretele elevării conştiinţei prin Sexul Sacru, aşa cum l-am practicat eu şi Iisus, au fost furate de Biserică.

    Realizez în împărtăşirea poveştii mele că doar o mână vor înţelege – dar atâta este suficient.


    Douăzeci

    Aş vrea acum să vă împărtăşesc câteva din secretele Sexului Magical lui Isis.

    Cum am spus mai devreme, este posibil să atingi cele mai mari niveluri de conştiinţă singur, fără partener; şi în acest mod, Alchimiile lui Horus sunt desemnate să asiste Iniţiatul. Cu toate acestea, pentru acei care se află în parteneriat – Relaţia Sară – Sexul Magic al lui Isis a fost revelat. Sunt câteva aspecte referitoare la acesta pe care vreau să le discut. Primul dintre acestea se referă la înţelegerea că în momentul orgasmului, câmpurile magnetice sunt generate. Într-adevăr, aceste câmpuri sunt create prin ceea ce voi numiţi preambul – stimularea simţurilor prin atingere. Această stimulare senzitivă începe procesul construirii câmpurilor magnetice şi este crucială pentru practica alchimică a Sexului Magic.

    Sunt mai multe metode disponibile Iniţiaţilor, şi voi discuta câteva dintre acestea – dar esenţial pentru practică este înţelegerea naturii interacţiunii celor două elemente alchimice din bărbat şi femeie. La nivelul lumesc, sperma bărbatului poartă informaţia liniei sale genetice, care este trecută copilului. Când spermatozoizii din sperma sa se unesc cu ovulul feminin viaţa este creată iar viaţa este o interacţiune completă a câmpurilor magnetice. Copilul în creştere din uter dezvoltă organe şi sisteme, dar la nivelul magnetic acestea pot fi văzute ca interconectându-se, câmpuri magnetice şi vibraţionale complexe. Şi astfel la nivelul terestru, actul sexual creează noi structuri magnetice.

    Iniţiaţii antrenaţi în alchimie folosesc energia sexuală de asemenea pentru a crea câmpuri magnetice complexe – dar aceste câmpuri nu devin o nouă fiinţă, un copil; ele devin încorporate în corpurile Ka ale celor doi Iniţiaţi, întărindu-le şi elevându-le. Acesta este primul punct esenţial ce trebuie înţeles. Totul se învârte în jurul acestui punct.

    Sarcina Iniţiatului în acest sistem în care Iisus şi eu am fost antrenaţi este să întărească corpul Ka dincolo de limita formei fizice, a lui Khat.

    Următorul nivel al înţelegerii are de-a face cu acordarea emoţională a femeii Iniţiate – pentru că receptivitatea femeii Iniţiate depinde de starea ei emoţională. Aceasta este parte din natura ei şi nu poate fi evitată dacă aceste tehnici sunt funcţionale.

    Esenţial pentru femeia Iniţiată este sentimentul autentic de siguranţă şi iubire sau apreciere măcar. Când acestea există, ceva din fiinţa ei pleacă şi permite ca alchimia să aibă loc. Alchimia este creată prin unirea corpului Ka al Iniţiatului masculin cu corpul Ka al femeii Iniţiate. Cum ei fac dragoste corpurile Ka interacţionează şi aceasta determină ca femeia să-şi deschidă Podeaua Magnetică. Acesta este un termen ciudat. El vine din limba folosită în Templele lui Isis. Podeaua este fundaţia pe care cineva stă. Când vrem să aşezăm ceva să fie în siguranţă noi îl aşezăm pe podea. Astfel, podeaua a fost folosită ca un termen de jargon în Temple, referindu-se la cea mai de bază piesă ce este cerută. Astfel, când spun „Podeaua Magnetică a femeii”, spun că aceasta este piesa fundamentală ce trebuie să se întâmple. Cum cei doi Iniţiaţi continuă să facă dragoste şi pasiunea unirii lor creşte, chimicale puternice sunt eliberate în creier şi în corp. Acestea duc Iniţiaţii într-un alt spaţiu decât cel normal în care se află ei de obicei ca fiinţe. Aceasta deschide mai departe câmpurile magnetice şi generează o creştere în acestea.

    Sunt două opţiuni pentru Iniţiatul bărbat în momentul orgasmului. El poate ejacula sau poate să-şi păstreze sămânţa. Dacă ejaculează şi condiţiile anterioare sunt îndeplinite, apare o reacţie instantanee ce se realizează în uterul femeii. Cum esenţa energetică a spermei sale atacă sanctuarul ei interior are loc o explozie de energie magnetică – lumi în interiorul lumilor, învârtindu-se. Şi în măsura în care Iniţiatul bărbat a obţinut o înaltă stare la fel ca şi femeia, energiile magnetice eliberate dintr-un asemenea contact dintre fluidele sexuale poate fi enorm. Astfel, este important de înţeles că aceasta creează câmpuri magnetice complexe pe care atât femeia cât şi bărbatul le pot trage în corpurile lor.

    Un fenomen secundar se întâmplă când femeia Iniţiată poate începe să tremure fără a se putea controla. Pe măsură ce ea tremură, centrul acestui tremur este de obicei uterul însăşi, care scoate în evidenţă o cascadă, un efect oscilant în pelvis. Această acţiune creează, de asemenea, câmpuri magnetice foarte complexe, din nou, pe care bărbatul şi femeia Iniţiată le pot trage în corpurile lor Ka. Aceasta este înţelegerea de bază sau fundamentală.

    Ca Iniţiaţi, este posibil ca, de asemenea, să cauzeze ca Serpentinele Puterii să urce pe coloana vertebrală în timpul actului sexual şi oriunde cele Două Serpentine se întâlnesc, vor conduce spre magnetizare acea chakra şi abilităţile sau puterile sale aferente.

    Mai mult de atât nu mi se permite să spun, din moment ce deprinderea acestei practici poate conduce la o creştere semnificativă a puterilor cuiva. Las acest lucru în seama celor care citesc acest manuscris pentru a vedea printre rânduri. Dacă eşti pregătit pentru această practică, vei şti cum se face.


    Douăzecişi unu

    În antrenarea atât în Sexul Magic al lui Isis cât şi Alchimiile lui Horus, Iniţiaţii vor fi antrenaţi în exerciţiile de bază ale celor Două Serpentine. În această practică, Iniţiatul singur generează energie prin puterea lui Ra sau focul intern, pentru a crea câmpuri magnetice complexe în propriul corp – şi apoi pentru a aduce acestea în Ka.

    Aş vrea să împărtăşesc această metodă. Este inima practicii atât pentru cei care vor să lucreze singuri cât şi pentru cei care vor să lucreze în parteneriat. Practica fundamentală cere să stea aşezat drept, respirând într-un mod ritmic,calm. Apoi Iniţiatul devine conştient de baza coloanei sale vertebrale şi pe respiraţii trage Serpentina Neagră urcând de la stânga şi Serpentina Aurie de la dreapta, sus pe coloana vertebrală.

    Cum cele Două Serpentine intră în fiecare chakra, ele traversează chakra, făcându-şi drumul lor sus spre coroană. Dar în această practică, cele Două Serpentine sunt aduse sus în centrul capului în preajma glandei pineale.

    Apoi Iniţiatul, folosind puterea respiraţiei, trimite energia inspiraţiilor în Serpentine şi apoi cu expiraţiile trimite energia respiraţiei mai adânc în corpurile serpentinelor, determinându-le să devină „vii”, ca să vorbim aşa. În cele din urmă ele se vor răsuci sau mişca prin puterea respiraţiei şi intenţia Iniţiatului.

    La acest punct, un caliciu este imaginat în interiorul capului cu cele două serpentine stând faţă în faţă la buză, glanda pineală odihnindu-se la baza caliciului.

    Următoarea fază trage energia lui Ra în sus. Iniţiatul îşi imaginează o minge vie de foc, asemănătoare cu soarele, în plexul solar şi cu fiecare expiraţie Iniţiatul repetă în tăcere sau intonează sunetul Ra. Acesta cauzează lumina, focul lui Ra interior să fie activat şi spontan el începe să se mişte în sus. Cum această lumină şi căldură se mişcă în sus ea trece prin centrul Caliciului printre cele Două Serpentine, sus spre coroana capului. De aici, cel mai remarcabil fenomen se întâmplă. Din partea stângă a coroanei o energie coboară ce se aseamănă cu lichidul prin natura sa. Acest lichid este numit Serpentina Picăturilor Roşii. Din partea dreaptă a coroanei un alt lichid asemănător energiei se mişcă jos în Caliciu, numit Serpentina Picăturilor Albe. Este căldura şi lumina Ra-ului intern ce determină coroana să secrete aceste substanţe.

    Serpentina Picăturilor Roşii are legătură cu mama biologică a Iniţiatului. Serpentina Picăturilor Albe se referă la tatăl Iniţiatului. Pe măsură ce cele două se amestecă mai multe lucruri se pot întâmpla. Poate fi senzaţia unui gust dulce în spatele gâtului – ceea ce yoghinii şi yoghinele numesc Amrita – dar ceea ce noi în Cultul lui Isis numim Apele Ţâşnitoare, pentru că ele par să vină de la izvorul din cap.

    Câteodată aceasta este prima prezentare; şi dacă un Iniţiat se concentrează pe senzaţia Apelor Ţâşnitoare, un fel de extaz soseşte. Câteodată Iniţiatul simte lumină în capul lui. Din nou, dacă el se concentrează pe această lumină, un fel de extaz soseşte. Câteodată pe măsură ce cele două serpentine (Roşie şi Albă) se amestecă, apare un extaz spontan. Acest extaz, nu are importanţă ce-l cauzează, este crucial pentru alchimie. Pentru că extazul este mâncarea şi alimentaţia pentru corpul Ka.

    Există o tendinţă pentru acest extaz să rămână în centrele superioare, din moment ce aici este locul unde el a luat naştere prin această practică. Dar în această metodă, pe prima sosire a extazului, Iniţiatul trebuie să-şi mute conştienţa sa spre întregul corp Ka. Aceasta determină extazul să se împrăştie în întregul corp fizic, Khat şi este apoi absorbit de Ka, întărindu-l şi revitalizându-l. Aceasta este practica de bază, fundamentală.

    Pentru cei care se află în parteneriat practicând sexul Magic al lui Isis, starea extatică soseşte natural. Pentru acei care practică individual, extazul trebuie auto-generat. Cu toate acestea, ambele practici, cer ca Iniţiatul să devină conştient în timpul momentelor de extaz astfel încât corpul Ka să poată lua parte la bogăţie (comoară), câmpuri magnetice create de asemenea beatitudine.


    Douăzecişi doi

    Într-un sens foarte real, bărbatul Iniţiat înfruntă cele mai mari provocări în practicarea Sexului Magic al lui Isis, pentru că aceasta cere, după câte s-ar părea, să meargă împotriva propriei naturi. Prin natură, bărbatul este electric dintr-un punctde vedere alchimic, în timp ce femeia este magnetică. Este în natura electricităţii să se mişte şi să acţioneze în timp ce în natura magneticului este să umple, să îmbrăţişeze. În practică, concentrarea devine întărirea corpului Ka prin incorporarea câmpurilor magnetice eliberate prin actul sexual. Imediat după orgasm, câmpurile magnetice generate de femeia Iniţiată continuă spiralat şi circular. Acesta este timpul pentru odihnă şi a fi cu energia magnetică, dar prin natura lor bărbaţii tind să se scoale şi să facă ceva sau să meargă la culcare. Astfel, bărbatul Iniţiat trebuie să se antreneze el însuşi pentru a se adăposti (to nest), pentru a permite energiei magnetice ce a fost creată să intre sub formă de spirală în Ka şi în corpul său.

    Aceasta este diferit faţă de ce se întâmplă de obicei, pentru că la bărbat, orgasmul este limitat în zona pelviană şi în anumite cazuri se iroseşte. Dar, pentru femeia Iniţiată, în special una care a fost în măsură să se relaxeze în experienţă, orgasmul se răspândeşte în tot corpul şi poate continua la nivele diferite de intensitate pentru mai multe ore.

    Unii bărbaţi Iniţiaţi ar putea să se îngrijoreze că dacă s-ar schimba, prin adăpostire (nesting), vor deveni mai puţin masculini – dar vă asigur că nimic nu poate fi mai departe de adevăr decât această nelinişte.

    Pentru că adevărul este că, pe măsură ce bărbatul Iniţiat se adăposteşte (nesting) în câmpurile magnetice, corpul său Ka devine mai puternic iar energia sa sexuală devine mai potentă.

    Una dintre sarcinile bărbatului Iniţiat este să se sensibilizeze el însuşi la noi nivele de simţire astfel încât să poată încorpora câmpurile magnetice eliberate prin sex în propriul său corp şi Ka.

    Pentru a clarifica termenul nesting, aceasta nu înseamnă că membrul bărbatului rămâne în interiorul femeii neapărat. Înseamnă că bărbatul rămâne aproape de femeie – atingând-o, mângâind-o, fiind cu senzaţiile fizice şi emoţiile de după orgasm. Prin portalul nesting bărbatul Iniţiat este în măsură să pătrundă în misterele feminine ale creaţiei.           

    Un alt aspect de care Iniţiatul bărbat trebuie să fie conştient este ceea ce se cheamă Adorarea Iubitei. Pe măsură ce alchimia Sexului Magic devine mai puternică sunt semne sigure ce se întâmplă. Unul dintre acestea este că Iubitul (Iubita) devine adorat şi preţuit. Aceasta se întâmplă atât pentru bărbatul Iniţiat cât şi pentru femeia Iniţiată. Când Adorarea Iubitului se întâmplă la amândoi partenerii, alchimia şi sexul Magic se intensifică şi mai mult, pentru că armonia şi magneticul create de o asemenea emoţie sunt benefice pentru magic.




    Douăzecişi trei

    Aş vrea să vorbesc despre termenul magic în acest moment. Motivul pentru care termenul magic este folosit se referă la transformarea individului uman într-un Dumnezeu. Aceasta este într-adevăr magic. El este simbolizat de dumnezeul Horus, parte om, parte şoim, iar prin practicile alchimiei omul este ridicat la statutul Marelui Dumnezeu Horus, însemnând că omul a atins cele mai elevate stări de conştiinţă.

    Astfel sexul Magic al lui Isis este cu siguranţă o metodă de elevare a conştiinţei, care este, în sine, magică – şi aceasta este făcută prin intermediul energiilor şi extazului create prin sex.

    Un alt motiv pentru care termenul magic este foloit este acela că sunt metode, odată ce Ka este întărit, pe care Iniţiatul le poate folosi pentru a afecta realitatea în moduri foarte directe prin metode ce par magice. Luaţi, de exemplu, inima de bază ce se practică în Achimiile lui Horus – ridicarea Serpentinelor Negre şi Aurii sus pe coloana vertebrală, crearea Caliciului, activarea focului intern al lui Ra şi întâlnirea Serpentinelor Picăturilor Roşii şi Albe – toate sunt acte de magie, acte ale intenţiei şi voinţei atât personale cât şi spirituale. De aceea se referă ca la agic.

    Întorcându-ne la paradoxul înfruntat de bărbatul Iniţiat, găsim că natura sa lucrează împotriva lui într-o anumită măsură în aceste practici, în mod deosebit Sexul Magic. Pentru că, odată ce Ka-ul unui Iniţiat bărbat este încărcat, el, prin natura sa, vrea să acţioneze, să facă ceva. Însă dacă, el se poate disciplina, antrena el însuşi să continue să stea aşezat alături de Iubita sa, el se poate adăposti el însuşi în câmpurile magnetice bogate create prin iubirea lor, sexul lor şi să-şi întărească Ka-ul intr-o mai mare măsură.


    Douăzecişi patru

    Există un alt aspect înfruntat de Iniţiatul bărbat în acest proces, şi are de-a face cu ceea ce în temple ne referim la Obstacolele Zborului, dar care în limbajul vostru sunt cel mai bine numite „probleme psihologice”. Termenul Obstacolele Zborului se referă la piedicile în realizarea naturii lui Horus a cuiva, aspectul specific ce poate zbura sus într-o stare elevată de conştiinţă. Sunt atitudini, credinţe şi obiceiuri emoţionale ce sunt contra-productive zborului sau elevării conştiinţei la care ne referim când vorbim de Obstacolele Zborului. Ele sunt aici pentru Iniţiatul bărbat la care, una dintre cele mai complexe treceri, solicitând o mare îndemânare, se realizează. Ca şi copil,bărbatul a fost purtat de mama lui în uter şi protejat şi hrănit de mama lui în pruncia lui până la un punct când a avut autonomie şi a putut acţiona pentru el însuşi. La acest punct copilul de sex masculin a dat la o parte mama lui, ca să spunem aşa, pentru a înfrunta lumea.

    Într-o asemenea conjunctură, în dezvoltarea lui, el se poate simţi închis şi limitat de mama lui şi o bătălie a voinţelor poate avea loc. Ca bărbat, ca Iniţiat bărbat, el poarte purta aceste obiceiuri emoţionale în el. Dacă aceasta este situaţia, va găsi dificil să se relaxeze în adăpostul câmpurilor magnetice, întrucât la un nivel psihologic el experimentează ca o capitulare in faţa femininului. Dacă Iniţiatul bărbat are probleme cu mama lui din copilărie, el poate angaja acestea conştient sau inconştient cu partenera lui.


    Douăzecişi cinci

    Este important pentru ambii iniţiaţi ce desfăşoară Sexul Magic al lui Isis să realizeze că ei se îmbarcă într-o lungă călătorie şi că procesul este în esenţă unul de alchimie. Scopul alchimiei este să transforme o substanţă în alta. Ea face aceasta calcinând reziduurile sau negativitatea unei substanţe astfel încât substanţa pură rămâne sau este creată.

    În procesul Sexului Magic al lui Isis substanţele transformate sunt pur şi simplu fluidele sexuale, hormonii, neurotransmiţătorii şi alte substanţe încă nedescoperite de ştiinţa voastră. Dar, de asemenea, implică o transformare a

    Psihologiei cuiva. Prin natura sa, Sexul Magic al lui Isis sporeşte procesul alchimic. Căldura se ridică sus, ca să zicem aşa, reziduul devine clar, ceea ce are nevoie să fie purificat se apropie dureros în focar.

    Dacă cineva nu înţelege că acesta este unul din produsele secundare ale alchimiei, acela ar putea fi deranjat de sosirea materialului psihologic dificil. Dar, de fapt, acesta este unul dintre rezultate, pentru că presiunea internă creată prin alchimia intensă generată prin Sexul Magic al lui Isis determină

    corpul Ka să împingă afară din el toate impurităţile şi să se cureţe de toate Obstacolele Zborului. În practica de unul singur, fără partener, alchimiile lui Horus, de asemenea, creează presiunea internă, scoţând afară impurităţile, dar sarcina este mai dificilă prin aceea că energia cerută vine prin eforturile proprii ale cuiva şi nu există beneficiul reflexiei de la celălalt. Cu toate acestea, poate fi făcută.




    Douăzecişi şase

    Aceasta este înţelegerea de bază cerută pentru practica Sexului Magic al lui Isis. În paginile precedente am revelat secretele timpurilor, unul dintre cel mai strâns apărat secret al Templelor lui Isis.

    Înţelegerea acestor practici a fost rezervată celor mai avansaţi studenţi.

    Indiferent dacă se practică calea solitară prin Alchimiile lui Horus sau calea Relaţiei sacre prin Sexul Magic al lui Isis, acela păşeşte pe drumul dumnezeirii.

    Cheia centrală în această călătorie este întărirea lui Ka prin stările extatice ale conştiinţei. Fie că este auto-generată, fie este creată prin extazul sexului, nu are importanţă în mod inerent; Ka este hrănit şi întărit de stările extatice indiferent de sursa lor.

    Din contra, ruşinea este o otravă pentru corpul Ka, un element toxic ce descreşte vitalitatea şi potenţa sa. Eu, o Iniţiată a lui Isis, găsesc tragic că Biserica a învinovăţit femeia şi bărbatul cu privire la natura lor sexuală şi a închis o poartă uneia dintre cele mai directe căi către Realizarea lui Dumnezeu. Indiferent de ce aţi face de-a lungul acestei căi, sfatul meu este să vă eliberaţi de toată ruşinea. Căutaţi în toate catacombele minţii şi inimii voastre, cercetaţi locurile întunecate din voi înşivă unde ruşinea locuieşte şi scoateţi-o afară. Găsiţi oportunitatea de a crea extazul, pentru că el vă întăreşte şi potenţează Ka-ul.

    Faceţi ca obstacolele zborului vostru să fie câteva iar binecuvântările de-a lungul călătoriei voastre să fie multe.

    Douăzecişi şapte

    Aş vrea să-mi întorc atenţia acum la câteva fire nedesluşite referitor la practica Achimiei şi a Sexului Magical lui Isis. Pentru Iniţiatul bărbat, este esenţial să înţeleagă că sunt câmpuri magnetice create mai întâi prin atingerea şi mângâierea femeii Iniţiate, iubita lui, ce încep o cascadă a câmpurilor magnetice ce construiesc o intensitate până la punctul orgasmului.

    Este important ca Iniţiatul bărbat să se antreneze pentru a fi capabil să se adăpostească în câmpurile magnetice. Este extrem de important pentru ambii Iniţiaţi să-şi plaseze atenţia pe corpul Ka în timpul stărilor extatice de conştiinţă ce sunt generate de actul de iubire pe care-l realizează, pentru că aceasta întăreşte şi potenţează corpul Ka, iar aceasta este esenţial pentru acest tip de alchimie pe care am practicat-o eu şi Isus.

    La momentul orgasmului fizic există o tendinţă pentru valul magnetic de a se mişca fie sus prin vârful capului sau jos prin picioare – dar în ambele cazuri, acest câmp magnetic părăseşte câmpul magnetic şi se risipeşte. Este important ca în timpul momentului orgasmului să se păstreze câmpul sau valul magnetic. Ideal ar fi ca Iniţiatul să-şi plaseze conştienţa în Tronul superior sau centrii superiori ai creierului. Aceasta va cauza un val de orgasm să urce sus în cap, trimiţându-şi energia în creier şi în corpul Ka.


    Douăzecişi opt

    Sunt momente când Iniţiatul bărbat doreşte să-şi reţină sămânţa. Cu Sexul Magic al lui Isis, Iniţiaţii bărbaţi au fost învăţaţi opractică specifică numită Oprirea Nilului de Jos. Din cunoaşterea iniţiatică a Egiptului antic, Nilul există atât extern cât şi intern, Nilul extern fiind râul fizic iar Nilul intern fiind Djed-ulşi curgerea sa prin cele şapte chakre. La momentul orgasmului fizic, când un bărbat ejaculează, puterile creative ce au coborât din Nilul superior în Nilul inferior sunt eliberate. Această spermă poartă un mare potenţial pentru crearea câmpurilor magnetice în forma unei noi vieţi sau o reacţie alchimică în uterul femeii Iniţiate, aşa cum am discutat anterior.

    Uneori, totuşi, un bărbat Iniţiat poate dori să-şi păstreze sămânţa, în primul rând, pentru că funcţie de vitalitatea lui, ejacularea poate, de fapt, descreşte această energie, şi pentru acest motiv tehnica Opririi Nilului Inferior a fost dezvoltată. Bărbatul plasează un deget peste prostată, chiar în faţă, astfel încât la momentul ejaculării, sperma merge înapoi în loc să meargă înainte, iar câmpurile magnetice ale esenţei sale sexuale recirculă prin corpul său şi Ka-ul său. Dar chiar şi în aceste momente sunt câmpuri magnetice generate de Ka-ul său care interacţionează cu cel al femeii Iniţiate şi pot amândoi să se odihnească în aceste interacţiuni.


    Douăzecişi nouă

    Şi acum aş vrea să vă vorbesc de o formă relativ rară de parteneriat dar care, uneori, se realizează în Iniţierile lui Isis. Veţi numi aceasta parteneri de acelaşi sex. În timp ce construirea câmpurilor magnetice şi adăpostirea în aceste câmpuri şi sosirea stărilor extatice poate fi creată prin parteneri de acelaşi sex, interacţiunea dintre spermă şi uter nu se realizează şi, astfel, acest aspect al alchimiei nu este prezent. Cu toate acestea, toate celelalte aspecte ale Alchimiei şi Sexului Magical lui Isis sunt relevante.


    Treizeci

    În final, aş vrea să-mi întorc atenţia la termenul de Iniţiat, pentru că am folosit acest termen extensiv prin acest material. Termenul Iniţiat se referă la acea persoană care s-a decis să trăiască la un nivel înalt de conştiinţă, unul care s-a decis să lase în urmă viaţa lumească şi să intre într-o aventură a

    conştiinţei.

    În general vorbind, trecerea pragului de la viaţa lumească la una sacră este marcată de un ritual de Iniţiere. În practicile vechi, un candidat putea fi iniţiat de un preot sau preoteasă, şi acest preot sau preoteasă avea puterea să confere acelui individputerea relativă a descendenţei de care aparţinea. În anumite tipuri de treceri, un Iniţiator extern este necesar sau cerut.

    Cu toate acestea, pentru fazele de început este posibil pentru o persoană să se iniţieze ea însăşi, pentru că adevărata esenţă a iniţierii înseamnă a marca pragul, trecerea de la viaţa lumească la viaţa sacră.

    Pentru acei care sunt atraşi să practice Alchimiile lui Horus şi doresc să marcheze angajamentul lor de a trăi într-o viaţă sacră, le ofer acest simplu ritual. Dau această instrucţiune pentru că este un aşa deficit de persoane calificate care să conducă iniţierile învechile descendenţe ale Egiptului.

    Pentru acest ritual, cineva are nevoie de o lumânare şi două pahare sau căni.

    O cană este umplută cu apă şi una este goală. Dacă doriţi, puteţi adăuga flori sau tămâie, făcând ritualul atât de plăcut estetic pe cât doriţi, dar fundamental, Auto-Iniţierea este un act al intenţiei şivoinţeipersonale şi spirituale.

    Ritualul este o simplă reflecţie externă a ceva ce se întâmplă în profunzimea cuiva. Şi, într-adevăr, această alegere internă poate fi făcută fără nevoia unui ritual extern de loc, pentru că ritualul fără alegerea internă nu este bun de nimic.

    Pentru acest ritual, aprindeţi lumânarea şi apoi spuneţi aceste cuvinte…

    „Spirit al întregii vieţi, fi martorul meu aici. De dragul propriei elevări şi a elevării întregii vieţi, mă voi strădui să fiu nevătămător mie şi tuturor celorlalţi.”

    Apoi ţineţi cana cu apă în mâna dreaptă, turnaţi apa în cana din mâna stângă, şi prin aceste cuvinte veţi pecetlui această acţiune…

    „Prin turnarea acestei ape, eu însemnez transferul apelor mele sacre ale vieţii

    De la lumesc la sacru. Spirit al întregii vieţi, fi martorul meu aici.

    Amin. Amin. Amin.”


    Treizecişiunu

    Aş vrea să închei povestea mea cu gânduri despre iubitul meu, Iisus. Ca Iniţiată a lui Isis, am fost antrenată pentru momentul întâlnirii cu el. Şi din momentul în care ochii mei au întâlnit ochii lui, am fost transportată în alte lumi.

          Am înţeles învăţăturile ce au fost obscure. Am înţeles cele mai adânci secrete ale lui Isis, aşa cum ea mi le-a revelat, nu prin scrierile sacre ci prin prezenţa vie a iubirii mele pentru Isus. Cum Alchimia dintre noi s-a intensificat, eu am ajuns să-l ador şi el pe mine. I-a fost foarte dificil să se desparta de mine. Au fost nelinişti în el încât ar fi preferat să fie cu mine decât să înfrunte Iniţierea prin moarte a lui Horus; deşi ca suflet maestru el a venit să aştearnă o trenă de lumină prin regatele întunecate ale morţii. A făcut aceasta de dragul lui şi pentru întreaga omenire.

    Sunt mulţi care au înţeles greşit ceea ce el a făcut şi de ce a făcut. Sunt aceia care cred că tot ce au de făcut este să creadă în el şi nici un alt efort din partea lor nu este cerut. Aceasta nu a fost niciodată credinţa şi înţelegerea lui Iisus. El a venit ca un indicator de lumină, ca un far de iubire la vremea la care lumea încă se afla în umbra unui dumnezeu gelos. Iisus, ca maestru, a demonstrat un curaj şi o tărie mare, ca să înveţe iubirea într-un asemenea timp.

    A fost ciudat pentru mine, fiind atât iniţiată cât şi femeie care iubeşte, pentru că am înţeles că obligaţia mea era să-l asist în construirea Ka-ului său, astfel încât să poată înfrunta regatele morţii cu o putere mai mare.

    Ca Iniţiată, am înţeles sarcina mea; şi într-o oarecare măsură am înţeles care era viziunea lui Iisus. Dar ca femeie îndrăgostită, am fost măturată de sentimentele mele pentru Iubitul meu. Şi astfel stau în timp, uitându-mă înapoi, cum a fost, asupra vieţii noastre împreună; şi este un gust dulce amărui. Dulceaţa prezenţei lui Iisus mă va umple şi susţine, pentru totdeauna, cu toate acestea amărăciunea despărţirii noastre va fi întotdeauna acolo la fel de bine.

    În ultimele mele zile pe pământ, Iisus a venit la mine din nou în corpul său Ka, aşa cum a făcut-o de atât de mulţi ani. A fost cu mine când îmi dădeam ultima mea suflare şi mi-a luat Ka-ul meu prin regatele morţii, prin trena de lumină pe care el a lăsat-o prin puterea intenţiei sale şi m-a dus în ceea ce voi numiţi rai, dar este un loc în suflet. Mă odihnesc în acest loc cu prezenţa lui tot timpul şi spaţiul.


    Treizecişidoi


    Am fost mulţumită să rămân aici cu esenţa lui pe care o port în inima şi mintea mea, dar Isis, însăşi, a venit la mine şi a spus că acum trebuie să-mi spun povestea… că minciunile ultimilor două mii de ani trebuie să ajungă la un sfârşit… că femininul se reîntoarce în echilibru cu masculinul… că Mama Cosmică se revelează pe ea însăşi la începutul sfârşitului acestui timp. Şi astfel v-am descoperit unul dintre cele mai pierdute secrete ale timpurilor – că Spiritul, principiul masculin, pentru ca să se întoarcă la el însuşi din călătoria sa în Materie, necesită asistenţa principiului feminin, Inteligenţa Materiei însăşi. Dar din perspectiva solară plină de lumină a principiului masculin,principiul feminin poartă în el un întuneric, abis umed şi periculos. Principiul solar se simte ameninţat de întunecimea aspectului lunar. Dar în unirea dintre Soare şi Lună, unirea principiilor masculin şi feminin, în echilibru, în balanţă energetică, acea adevărată iluminare se obţine.

    Când Iisus s-a pregătit cu mine pentru încercarea sa înainte de Grădina din Ghethsemane, eu eram întruparea lui Isis. Eu eram Ea. Nu era nicio diferenţă între ea şi mine. Am fost antrenată în practicile ce ar fi asigurat acest lucru. Şi astfel, Iisus ca Soare, principiul solar în manifestare în regatele materiei, s-a unit cu mine, Luna; şi el s-a unit cu Isis însăşi şi elevarea sa nu s-ar fi realizat fără ea. Ea este Mama Cosmică. Alte culturi au numit-o cu alte nume dar ea este aceeaşi.

    În măsura în care Iniţiatul bărbat este capabil să se adăpostească în câmpurile magnetice cu Iubita lui şi să atragă în el însuşi energiile vibraţionale ale acestui câmp magnetic – în această măsură face contact cu Isis însăşi, Mama Cosmică, Creatoarea întregului timp şi spaţiu.

    În măsura în care femeia Iniţiată este capabilă să capituleze în faţa energiilor magnetice şi să le lase să intre în propria sa natură, ea devine Isis însăşi. Când aceste două evenimente se realizează la nivelul cosmic, Iniţiatul bărbat devine energetic acordat cu Osiris şi femeia Iniţiată devine acordată cu Isis, şi dincolo de unirea câmpurilor lor magnetice, Horus este născut –însă, în acest caz Horus nu ia forma unui copil. Horus ia formă şi Horus îşi ia zborul în corpurile Ka ale ambilor Iniţiaţi. Ei se ridică sus într-o manieră foarte reală. Ei pot să-şi ia zborul în regatele celestiale ale propriei fiinţe.

    Adevărul este că Osiris nu poate să se ridice fără Isis şi nici Isis fără Osiris. Marele Zeu Horus este născut din energiile magnetice ale uniriilor.

    Bărbatul Iniţiat, fiind electric prin natură sa, crede că el poate să facă acest lucru prin el însuşi, dar el nu poate. Isis îl aşteaptă să recunoască acest lucru, dar el nu o face.

    De secole ea a aşteptat, iar acum suntem la începutul sfârşitului timpului şi presiunea este puternică. Este unul din motivele pentru care am venit înainte. Pentru acei Iniţiaţi bărbaţi capabili să găsească calea în ei înşişi, să cedeze puterilor lui Isis purtate în natura Iubitelor lor sau purtate în propria lor natură dacă practică calea solitară, cunoaşteţi că voi faceţi aceasta nu doar pentru voi ci, pentru întreaga omenire.

    Când cineva înţelege Sexul Magic al lui Isis, nu este posibil să o facă doar pentru sine, deoarece practicile elevează repede Iniţiatul la nivelul mitului viu, pentru că în expresia sa cea mai înaltă, aşa cum am indicat mai devreme, bărbatul Iniţiat devine însăşi Osiris, iar femeia Iniţiată devine Isis… şi Horus este născut afară din energiile lor magnetice.

    Pentru aceia angajaţi în practica solitară a alchimiei, aceasta este realizată prin energiile magnetice ale Circuitelor Lunar şi Solar. Pe măsură ce practica de bază împărtăşită mai devreme este stăpânită, Serpentina Neagră a Lunii, ţinând esenţa Voidului, freamătă şi tremură în corpul Ka al Iniţiatului,

    asemănător cum femeia Iniţiată freamătă şi tremură în braţele bărbatului când practică Sexul Magic. În practica de iniţiere a căii solitare, Serpentina de Aur a Soarelui întâlneşte Serpentina Neagră a Lunii în centrul capului, şi câmpurile magnetice create de amestecul lor şi reacţiile energetice create de intersecţiile lor prin chakre, creează pe Horus.

    Astfel, indiferent dacă este făcută singur sau împreună cu altcineva nu are importanţă propriu zis, dar ceea ce trebuie să se întâmple în ambele este la fel. Soarele şi Luna trebuie să fie în balanţă şi, apoi, iluminarea, ceea ce numim Horus, se realizează.


    Treizecişitrei

    V-am oferit povestea mea şi v-am dat învăţăturile mele cu cele mai adânci speranţe ca voi să găsiţi un culoar spre măreţia voastră, pentru că de aceasta are nevoie acum lumea mai mult ca niciodată.

    Este speranţa mea că voi veţi fi înălţaţi de înţelegerile mele şi, că acestea vă vor inspira, aşa cum am fost eu inspirată, de magnifica fiinţă pe care o numiţi Iisus, dar pe care eu o numesc Iubitul meu.

    Pentru acei care aleg să trăiască în Relaţie Sacră cu ei înşişi sau cu altul, vă dau binecuvântarea mea.

    Fie ca, binecuvântările Mamei Cosmice să cadă asupra voastră de-a lungul călătoriei spre voi înşivă. Fie ca, calea dintre Soare şi Lună să fie revelată. Spiritul întregii vieţi să-l aveţi martor. Amin.


    MariaMagdalena

     Traducere: Anca S.
    Sursa: open-heart