Ghid pentru îndrăgostiţi

de Lidia Buţu


Căutăm iubirea ideală, relaţia ideală. Uneori avem parte de eşecuri sau, cel mult, de iubiri şi relaţii călduţe. Şi atunci când „nu mai merge”, e întotdeauna vina celuilalt. Pentru că nu ne iubeşte îndeajuns, pentru că nu ne-a îndeplinit aşteptările. Dar iubirea chiar aşteaptă ceva în schimb?
M-am îndrăgostit. Când merg simt că plutesc, zâmbesc unor oameni pe care abia îi cunosc, iar chipul lui îmi apare în minte mai des decât întrebarea: „Cu ce să mă îmbrac mâine?”. E clar. M-am îndrăgostit până peste urechi.

Ne ştim demult, numai că până acum nu am avut curaj să ne apropiem. Ne-am întâlnit aseară şi a meritat. Pentru prima oară. A fost exact aşa cum mi-am dorit întotdeauna. Dar, inevitabil, la un moment dat el a plecat, eu am plecat. Şi iată că este deja… astăzi.

Iar ţi-ai întâlnit sufletul pereche? 
M-am trezit dimineaţă îmbătată de amintirea acelor momente, iar imaginea lui îmi apare surprinzător de peste tot. Sunt fericită, sunt mulţumită, sunt liniştită. A fost aşa cum îmi imaginasem. Îmi dau seama că pe minut ce trece mă îndrăgostesc tot mai mult. Şi e atât de bine! Hei! Stai puţin. Acum îmi dau seama: nu mi-a cerut numărul de telefon, nu mi-a dat nicio nouă întâlnire. Dar a fost încântat, ştiu. Îmi va face o surpriză chiar astăzi. 



Sunt convinsă. O să mă sune sau o să vină cu un buchet mare de flori sau, cine ştie cum, îmi va aduce chiar luna de pe cer. Şi asta chiar azi. Sunt convinsă. Doar s-a bucurat şi el atât de mult. Hmm…!

Dar dacă nu a fost chiar atât de încântat? E deja ora prânzului. Ar fi trebuit să mă sune până acum. Că doar nu degeaba e sufletul meu pereche! O fi simţit că mă gândesc la el. Măcar telepatic să-i transmit numărul meu de telefon: 07…, 07…, 07… 
Şi s-a făcut seară. Pesemne nu a fost chiar atât de fermecat. În cazul ăsta, ce mă fac? Tocmai acum, când m-am îndrăgostit de el? Ştiam eu că n-ar fi trebuit să-mi permit să simt aşa ceva. Sigur n-a fost încântat. Trebuia să mă sune deja, trebuia să ne facem program pentru week-end, pentru toată săptămâna viitoare, trebuia, trebuia… Nu, sigur nu e cazul să mă îndrăgostesc de el. Dacă o să sufăr? Şi cum el nu m-a sunat până acum, sigur o să sufăr. 

Nu te amăgeşti, nu vei fi dezamăgită 
Mă trântesc pe pat şi refuz să mă mai frământ. Trece un minut, trec două, zece. Mă relaxez şi nu mai gândesc la nimic. Brusc, îmi amintesc. Tot ceea ce iubirea m-a învăţat până acum şi promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însămi. Că n-am să mai sufăr. Da, asta e foarte bine, dar să nu mai sufăr nu înseamnă nicidecum să nu mai iubesc. Înţeleg că nu vreau să fiu doar îndrăgostită de el. Este bărbatul visurilor mele şi vreau mai mult.

Vreau să-l iubesc. Şi las iubirea să-mi inunde sufletul. Neliniştea se topeşte. Îmi dau seama de ceea ce am simţit întotdeauna, dar mi-a fost prea teamă să recunosc. Ca să nu sufăr. Dar acum accept. 
 
Ce? E simplu. Că iubesc zâmbetul lui, modul lui nonşalant de a-mi vorbi, privirea lui pătrunzătoare, vocea lui, atingerea, umorul şi inteligenţa lui, tot ceea ce înseamnă el şi m-a incitat atâta vreme. Şi încep să zâmbesc. Oare nu sunt norocoasă că iubesc? De ce mi-e teamă? E adevărat, nu mi-a cerut numărul de telefon şi nici n-a venit în fugă la uşa mea. Poate o să facă asta mâine sau în altă zi. Ori poate niciodată. A fost încântat, cu siguranţă. Pentru că am simţit asta.

Dar cum aş putea oare să-l judec? Îmi dau seama că până acum mi-a fost atât de uşor să renunţ şi să spun că numai celălalt e de vină. 

Alege mereu „în timp ce”  

Dar de ce să mă păcălesc? Pentru că adevărata luptă abia acum începe. Nu cu el. Ci cu mine. Cu micimile mele. Cu dorinţa de a controla totul, cu gelozia excesivă, cu dezamăgirea din faţa propriei mele amăgiri. Pentru asta trebuie să lupt şi ştiu că singura armă pe care o am este iubirea. Care, alături de dorinţa de a fi un om mai bun, de a mă transforma, mă va ajuta să câştig. Doar aşa mă pot simţi liberă.

Şi atunci, mă întreb din nou, cum aş putea oare să-l judec? Şi de ce să aştept atât din partea lui, de ce să-i pretind tot ceea ce mie mi se pare firesc, de ce să-l învinuiesc de nu ştiu câte lucruri pe care aştept în zadar să le facă? Oare dacă aş proceda aşa ar însemna că-l iubesc mai mult? 
 
Mă gândesc din nou. Şi înţeleg. Există „înainte de”, există „după”, dar, cel mai important, există „în timp ce”. Înainte de seara trecută aveam atâtea speranţe, atâtea aşteptări. După, am fost dezamăgită, pentru că el nu a făcut nimic din ceea ce eu mă aşteptam să facă.


Dar „în timp ce” a fost tot ce mi-am dorit. Şi am fost fericită. Cu adevărat. Iar atunci, fericirea nu merită toată iubirea din lume?

Aleg să nu mai sufăr. Aleg permanent doar clipa prezentă. Mă hotărăsc să trăiesc mereu doar „în timp ce”. Pentru că numai iubirea la timpul prezent înseamnă fericire. 

Şi ce dacă nu mă va suna nici mâine? E alegerea lui. Eu ştiu deja care e alegerea mea. Să iubesc. Şi, uimitor, îi sunt recunoscătoare pentru acele clipe de neuitat. Poate vor mai fi şi altele. Sau poate nu. Dar în sufletul meu e la fel de linişte, iar iubirea înfloreşte…
 
Nu aştepta ceva în schimb, iubeşte pur şi simplu
 
Întotdeauna vrem să primim. Cât mai mult, cât mai repede, cât mai uşor. Mai multă siguranţă, mai multă încredere, mai multe dovezi. Când lucrurile nu se petrec potrivit aşteptărilor noastre, apare îndoiala: „Dacă nu mă mai iubeşte?”. Şi, evident, suntem dezamăgiţi. Celălalt încetează să mai fie „alesul”, „exact ceea ce căutam”. Hai să ne oprim o clipă şi să ne întrebăm: Înseamnă oare că mă iubeşte mai puţin pentru că nu mă iubeşte aşa cum vreau eu?

Nu ne dăm seama că în goana noastră după iubitul ideal, atribuim şi proiectăm asupra fiecărui nou-venit toate aşteptările şi dorinţele noastre. Câţi dintre noi se pot ridica la standardul perfecţiunii? Asta nu înseamnă decât că ne-am îndrăgostit. Dacă e doar atât, urmează, inevitabil, dezamăgirea. Dar iubirea nu are nimic de-a face cu tot acest „ghiveci”. Ea nu cere şi nici nu aşteaptă ceva în schimb. Iubirea se oferă pe sine şi singura direcţie în care merge e în sus. Întotdeauna. 

Reuşită în şapte paşi

1.  Privesc cu afecţiune fotografia iubitului de fiecare dată când am de gând să-i reproşez că nu mă sună, că nu-mi aduce flori de câte ori vreau, că nu-mi spune „te iubesc” la fiecare 5 min. 

2. Rememorez cu recunoştinţă momentele în care i-am simţit fără nici o urmă de îndoială dragostea lui sinceră – de fiecare dată când sunt confuză şi refuz să cred că mă iubeşte.

3. Am avut o întâlnire în care mi s-a părut că nu a fost destul de atent sau de afectuos şi plec supărată de lângă el? Îmi repet în gând una dintre afirmaţiile: „Mă eliberez de orice iritare.” „Mă eliberez de orice nemulţumire faţă de iubitul meu.” „Mă eliberez de pretenţia ca iubitul meu să fie şi să se poarte întotdeauna aşa cum îmi doresc eu.” Repet de 15 ori la rând afirmaţia pe care am ales-o. Dacă sunt singură o spun cu voce tare, pentru a-mi insufla energie şi a da putere ideii pe care o exprimă. Dacă sunt la birou sau acasă scriu de 15 ori. După ce simt că am inima cu adevărat uşoară mă gândesc cu drag la el.

4. Atunci când sunt nemulţumită pentru că el reacţionează altfel decât mă aşteptam? Pentru a mă elibera de orice supărare, ranchiună sau tensiune spun: „ ___________(numele) te binecuvântez şi te privesc cu dragoste.” Repet fraza aceasta de câte ori este nevoie ca starea de împăcare şi înţelegere să apară.

5. Lipesc pe perete, la vedere, sugestii încântătoare despre relaţia de cuplu – pentru că ştiu că orice ajutor în plus, pentru a mă face mai conştientă, e întotdeauna bine venit. 

6. Ţin un jurnal de care el nu va şti niciodată. Aici notez toate nemulţumirile mele; e mai bine decât să-i fac lui o mulţime de reproşuri, după care să regret. În plus, atunci când recitesc ce am notat, pot învăţa din propriile greşeli, fără să mai sufăr de pe urma lor.

7. Îi propun să ne aşezăm în linişte faţă în faţă, să ne privim ţinându-ne de mână şi să ne simţim reciproc. După un timp închidem ochii. În asemenea momente nu e nevoie să vorbim, intensitatea trăirii ne este de ajuns. Tot ce auzim atunci este vocea iubirii noastre.


Articol preluat de pe site-ul http://venus.org.ro

CUM SA-TI GASESTI SUFLETUL PERECHE FARA SA-TI PIERZI SUFLETUL


ASON & CRYSTALINA EVERT

Daca speri sa pui bazele unei relatii de durata, trebuie sa inveti sa iubesti dincolo de emotii. Majoritatea oamenilor cred ca dragostea e o emotie coplesitoare. De obicei, vorbim de dragoste la prima vedere cand doi oameni se indragostesc instantaneu si relatia lor ajunge la bun sfarsit, dar motivul pentru care relatia lor dureaza, nu se datoreaza sentimentului misterios avut cand s-au vazut pentru prima oara. Relatia functioneaza pentru ca ei aleg sa se iubeasca unul pe celalalt printr-o sumedenie de fapte bune si de sacrificii, mult timp dupa ce pasiunea dispare.
Sentimentul de a fi indragostit e palpitant, dar nu trebuie confundat cu dragostea propriu-zisa. Emotiile vin si pleaca. Daca egalam emotiile cu dragostea, vom ajunge la concluzia ca atunci cand sentimentele se estompeaza si dragostea dispare. Dar, daca asa stau lucrurile, atunci acea persoana nu a iubit de la bun inceput. Era indragostita doar de propriile emotii.

Cum stii cand trebuie sa spui DA unui barbat ?

1.Incepeti prin a pune temelia unei prietenii.


2. Ia-ti angajament fata de el numai daca te vezi ramanand cu el pe o perioada lunga de timp. Iata zece intrebari pe care sa ti le pui inainte de a incepe o relatie de iubire :

-Pot avea incredere totala in el ?
-Imi respecta visele si telurile in viata?
-Trateaza toate femeile cu respect ?
-S-a despartit recent de alta femeie ?
-Ce cred fostele lui iubite despre el ?
-Ii pasa de fericirea mea sau numai de a lui ?
-Sunt o persoana mai buna cand sunt cu el ?
-Ar fi un tata bun?
-Dupa ce ne petrecem timpul impreuna ma simt pretuita sau folosita si speriata ?
-Ma va ajuta sa evoluez sau imi va sta in cale ?



3. Exprima-ti clar dorintele. Daca barbatul nu e suficient de matur pentru a-ti spune limpede ce vrea, atunci nu merita sa fie cu tine.

4. Implica-ti familia. Cu cat esti mai matura si mai chibzuita, cu atat mai mult iti implici familia in relatiile tale.

5. Cauta voia lui Dumnezeu. Daca vrei ca relatia ta de iubire sa aiba un scop si un sens, atunci ea nu poate fi izolata de scopul si sensul tau in viata. Inainte sa-ti poti iubi partenerul cu adevarat, Dumnezeu vrea sa fii sigura si multumita doar cu Iubirea Lui. Numai atunci ii vei putea permite Lui sa-i iubeasca pe altii prin intermediul tau.


Altfel, o relatie poate lua locul lui Dumnezeu in inima ta. In loc sa reflecte dragostea lui Dumnezeu, o inlocuieste. Daca relatia ta cu Dumnezeu este pe locul doi, dupa relatia cu un barbat, acesta din urma poate deveni un idol. Va domni peste inima ta si iti va influenta nivelul de fericire, iar uneori vei ajunge sa suferi insuportabil.  Te vei pierde. Pentru ca lucrurile sa decurga de la sine spre binele tau cel mai inalt, pune-l pe Dumnezeu pe primul loc.

Scopul Relatiei de Cuplu – Neale Donald Walsch

” In trecut , ati intrat in relatii din motivul de a cauta, ca prin impartasirea vietii voastre cu altcineva, sa gasiti fericire, sperati sa gasiti implinire si bucurie si realizare. N-ati vrut decat sa puneti capat singuratatii.
Nu e nimic rau in asta, doar ca nu este posibil. “ Nu poti niciodata sa pui capat singuratatii din viata ta, pana nu pui capat singuratatii din launtrul vietii tale.”

Daca te simti singur pe dinauntru, daca te simti incomplet inauntru, vei cauta tot restul vietii in afara fiintei tale ca sa gasesti ce nu poate fi gasit. Si, dupa ce traiesti iar si iar aceeasi  experienta, poti sfarsi intr-o serie de relatii care nu dureaza. Relatiile nu dureaza pentru ca tu nu intelegi ce faci aici. Tu incerci sa gasesti implinirea – in loc sa creezi implinirea. Incerci sa gasesti bucuria – in loc sa creezi bucuria. Incerci sa gasesti realizarea – in loc sa creezi realizarea.
Crezi ca relatia e un proces de descoperire – si nu este asa. Este un proces de creatie. Acelasi lucru se poate spune si despre Viata.

Spui ca ai incercat sa “creezi” bucurie, fericire si implinire in relatie dar uneori cealalta persoana tot a plecat? Si asta ti-a luat bucuria, fericirea si implinirea din viata? Atunci ele nici nu erau acolo de la bun inceput. Nimeni nu poate sa ia cu el ceea ce este inauntrul tau.

De aceea nu ai nevoie de o relatie pentru a crea fericire si implinire. Toate exista “inauntru”. Foloseste o relatie pentru a putea trai experienta lor. La fel ca Dumnezeu, creezi relatii pentru a experimenta cine esti pe dinauntru. De aceea chiar nu ai nevoie de o relatie in afara ta. Este benefic sa ai o relatie cu Mine inautrul tau.

Toate relatiile incep, se termina si sunt create cu si inauntrul sufletului omenesc.

Odata ce ai o relatie cu mine – cu Viata, cu Dumnezeu, cu Tot Ce Este – inauntrul tau, relatiile pe care le ai cu toate si cu toti din afara ta vor fi o adevarata experienta de bucurie, fericire si implinire – pentru ca pe acestea tu le-ai pus acolo. In nici un caz cealalta persoana din relatia ta. Pune asta pe umerii persoanei iubite si va fugi de tine , pentru ca va vedea in tine un gol pe care nu-l va putea umple.
Scopul relatiei nu este sa gasesti implinirea, ci sa-ti impartasesti propria implinire. Nu sa gasesti bucuria, ci sa-ti impartasesti propria bucurie. Nu sa gasesti fericirea, ci sa iti impartasesti propria fericire.

Daca nu esti fericit cand intri intr-o relatie, nu vei avea ce fericire sa pui in ea – iar in relatiile omenesti poti sa gasesti doar ce pui tu acolo.

Asta e un adevar valabil pentru tot ceea ce e continut in Viata. Astfel ca relatia exista ca un camp Contextual, ca un suport sau ca un vas in care poti sa torni tot ceea ce esti. Atunci, poti sa bagi mana in el si sa scoti de acolo orice aspect – sau aspecte ale tale – pe care doresti sa le exprimi si a le experimentezi. Acum. Nu poti sa scoti din acel vas ceva ce nu ai pus acolo. E o greseala sa astepti ca altcineva sa-ti dea lucrul respectiv.
Pe scurt, o relatie inseamna A DA, nu a primi.

Inseamna amandoua. Dar ceea ce primesti intr-o relatie, primesti de la tine. Iluzia este ca primesti de la celalalt. Si astfel, ceea ce primesti este doar ceea ce dai. Asta e secretul.

Daca iti imaginezi ca vei primi ceea ce nu esti dispus sau capabil sa dai, vei fi dezamagit – si il vei dezamagi si pe celalalt. Tu esti capabil sa dai orice doresti sa primesti. Nu exista nimic din ce vrei de la o relatie, pe care sa nu-l poti da intr-o relatie.

Analizeaza posibilitatea ca ai intrat in relatie pentru a-ti aminti cum sa fii mai maret decat esti. Acesta este scopul tuturor relatiilor si a tot ce este viata.
Am spus ca “scopul Vietii este sa te re-creezi pe tine insuti, in urmatoarea versiune mai mareata a celei mai  inalte viziuni pe care ai avut-o vreodata despre Cine Esti.”

Pentru aceasta aveti libertatea deplina. Libertatea nu e ceva dat de la Dumnezeu. Libertatea este ceea ce sunteti. Dumnezeu este acest lucru – si voi sunteti acest lucru. Asta e esenta a ceea ce sunteti.
In zilele Noii Spiritualitati, toti oamenii vor intelege scopul relatiilor  si procesul Vietii, precum si rolul lor in ea – vor binecuvanta procesul si il vor numi sfant; se vor angrena in proces si il vor numi aventura; vor trai experienta procesului si o vor numi bucurie – apoi vor incheia procesul, si il vor reancepe cu bucurie, la momentul ales de ei, in ciclul nesfarsit de extaz care este Creatia Insasi. Asta este povestea Constiintei care se dezvaluie. Asta este povestea Omenirii care evolueaza. Asta este povestea Ta, cel care esti tu. Relatiile voastre fac parte din aceasta poveste.

Deci, scopul de baza al unei relatii este evolutia.
Evolutia este scopul de baza in toate cele.
Si nu exista mod mai rapid de a avansa, decat prin procesul relatiei tale exterioare cu altul.

Relatia sfanta este aceea in care launtrul tau intalneste exeriorul altcuiva si in care launtrul altcuiva intalneste exteriorul tau. – si in care, in cele mai bune momente, exteriorul amandurora se topeste la caldura ambelor launtruri, permitandu-le sa se intalneasca, sa se trezeasca la constiinta ca sunt identice si formeaza Una – si sa traiasca aceasta experienta.

Aceasta este, in lume, exprimarea a ceea ce tu numesti Iubire.”
” Scopul unei relatii este sa ofere un camp de experienta in interiorul caruia sa te gasesti, sa te definesti, si – daca asa alegi – sa recreezi in mod constant pe Cine Esti.

Nu ai nici o obligatie in cadrul relatiei. Nici o restrictie sau limitare, nici un indreptar sau reguli. Nu esti legat de nici o imprejurare sau situatie, nici constrans de vreun cod sau lege. Nu trebuie sa fii pedepsit pentru nici un delict – si nici nu esti capabil de vreunul – pentru ca, in ochii lui Dumnezeu, nu exista ceva care sa se numeasca “ a comite un delict”.

Tu nu poti sa crezi intr-o relatie lipsita de obligatii, pentru ca nu poti sa accepti cine si ce esti cu adevarat. Tu numesti “anarhie” o viata de totala libertate. Eu o numesc marea promisiune a lui Dumnezeu. Maretul plan al lui Dumnezu nu poate fi realizat decat in contextul acestei promisiuni: nu ai nici o obligatie in cadrul relatiei, nici in intreaga viata. Ai numai oportunitati.Oportunitati si nu obligatii reprezinta baza intregii gandiri spirituale. Atata timp cat vezi lucrurile invers, pierzi esenta.

Relatia – relatia ta cu tot ce este in jur – a fost creata ca un instrument perfect in activitatea sufletului. Din acest motiv, toate relatiile umane sunt taram sacru. De aceea fiecare relatie personala este sfanta. Casatoria este  o taina sacra, dar nu din cauza obligatiilor sacre pe care le implica, ci, mai degraba, din cauza oportunitatii unice pe care o reprezinta.

Sa nu faceti niciodata in cadrul unei relatii ceva numai din obligatie. Orice faceti, sa fie datoria oportunitatii minunate pe care v-o ofera aceasa relatie pentru ca sa decideti si sa fiti Cine Sunteti cu Adevarat.

A pastra o relatie nu inseamna ca aceasta e una reusita.  Incearca sa nu confunzi longevitatea cu o treaba bine facuta. Adu-ti aminte ca misiunea ta pe aceasta Planeta nu este sa vezi cat de mult timp poti sa pasrezi o relatie, ci sa decizi si sa traiesti experienta lui Cine Esti cu Adevarat.  Aceasta nu este o pledoarie pentru relatii de scurta durata si nici o cerinta pentru una de lunga durata.

Chiar daca nu este o cerinta, trebuie sa-ti spun ca : relatiile de lunga durata ofera oportunitati remarcabile pentru a creste impreuna, a va exprima impreuna si a va desavarsi impreuna – aceasta fiind recompensa pe care o primesti.

In primul rand asigura-te ca incepi o relatie din motive corecte .(spun “corect” fata de scopul mai mare care il ai in viata.)

Majoritatea oamenilor incep o relatie din motive “gresite” – sa nu mai fie singuri, sa umple un gol, sa fie iubiti sau sa iubeasca – si acestea sunt cateva dintre motivele mai bune.
Altii o fac sa-si salveze ego-ul, sa scape de depresie, sa-si imbunatateasca viata sexuala, sa-si revina dupa o alta relatie sau, poate, sa scape de plictiseala.

Tu spui ca nu ai intrat in nici o relatie din aceste motive, ci pentru ca “te-ai indragostit”.
Nu cred ca ai analizat vreodata de ce te-ai indragostit, nu cred ca te-ai gandit vreodata caror cerinte iti raspunde acest sentiment., ce nevoi iti erau astfel satisfacute.

Pentru majoritatea oamenilor , dragostea vine ca un raspuns pentru a-si satisface anumite nevoi. Amandoi vedeti unul in celalalt sansa de a va satisface aceste nevoi. Din acest moment cadeti de acord in mod tacit asupra unui targ. Eu iti dau ce am, tu imi dai ce ai. Este o tranzactie despre care nu spuneti adevarul. Nu spuneti “negociez cu tine” ci “te iubesc pe tine”.

Ma intrebi ce este gresit sa te indragostesti pana peste cap, fara sa stai sa te gandesti la asta?
Nimic.
Indragosteste-te de cat de multe persoane doresti. Dar daca intentionezi sa creezi cu ele o relatie pentru o viata, s-ar putea sa vrei sa mai si gandesti putin. Fii constient si atent.

Pe de alta parte, daca iti place sa treci printr-o relatie ca prin apa – sau, inca si mai rau, sa ramai intr-una  deoarece consideri ca “asa trebuie” si sa traiesti o viata de disperare tacuta – daca iti place sa repeti aceleasi tipare din trecut, da-i inainte si fa ce faci acum.

Dar, daca vrei o relatie reusita pe termen lung, asigura-te ca incepi relatia cu un scop, ca amandoi cadeti de comun acord la nivel constient ca acest scop este de a va crea o oportunitate, nu o obligatie – o ocazie  pentru ca sa va dezvoltati, sa va exprimati pe deplin Sinele, sa va ridicati vietile la potentialul lor cel mai inalt, sa va alungati orice gand fals sau idee meschina pe care ati avut-o vreodata despre voi insiva si sa va uniti in cele din urma cu Dumnezeu, prin comuniunea celor doua suflete ale voastre – daca facti acest juramant, in locul juramintelor pe care le-ati facut, relatia are un inceput foarte bun. Ati pornit foarte bine.

Trebuie sa stii si sa intelegi ca vor fi provocari si momente destul de grele. Nu incerca sa le eviti. Saluta-le cu recunostinta. Considera-le drept daruri minunate de la Dumnezeu; ocazii splendide pentru a indeplini ceea ce te-a facut sa intri in relatie – si in viata.
Straduieste-te ca in tot acest timp sa nu-ti consideri partenerul drept un dusman, drept un oponent. De fapt incearca sa nu vezi pe nimeni si nimic ca pe un dusman; nici macar ca pe o problema. Invata tehnica de a –ti considera toate problemele ca pe niste oportunitati de A Fi si A Decide Cine Esti cu Adevarat.

In cazul acesta, largeste-ti orizontul, extinde-ti profunzimea vederii, vezi ca este mai mult in tine decat ti se pare. Vezi ca este mai mult si in partenerul tau. Pentru ca exista mult mai mult. Doar frica il oprese sa iti arate. Daca el observa ca tu vezi mai mult, se va simti in siguranta sa-ti arate ce tu ai vazut deja.  Pentru ca oamenii au tendinta sa vada in ei insisi ceea ce vedem noi in ei. Cu cat viziunea noastra e mai grandioasa, cu atat mai grandioasa este dorinta lor de a atinge si de a arata partea din ei pe care noi le-am aratat-o.

Nu asa functioneaza toate relatiile cu adevara binecuvantate? Nu este aceasta o parte din procesul de vindecare – proces prin care le permitem oamenilor sa “alunge” orice gand fals pe care l-au avut vreodata despre ei insisi ?”

Fragmente din cartile ‘Dumnezeul de maine’ si ‘Conversatii cu Dumnezeu’ de Nale Donald Walsh

Traducere:  humanitysteam.ro  
Sursa: Femeia si barbatul