Importanta Feminitatii

Zona dintre sani si coapse (talia, zona soldurilor, pantecele si partea inferioara a coloanei vertebrale) sunt cele care contin cea mai mare parte a energiei feminine. Flexibilitatea si capacitatea de a undui curgator aceste zone sau din contra, rigiditatea si imobilitatea lor indica cat de activa si libera este energia unei femei.

Circulatia libera a energiei feminine inseamna in primul rand o sanatate foarte buna, dar si fertilitate, senzualitate, capacitate de a trai placere profunda si libertate in manifestarea si exprimarea emotiilor.

Cat de usor poti undui aceste parti ale trupului tau si in ce zone ai putea sa lucrezi pentru a elibera energia?

Ce simti atunci cand misti aceste zone? Te simti comfortabil sau jenata? Simti senzatii placute sau dureroase? Se elibereaza emotii blande sau iese la suprafata anxietatea, rusinea, vinovatia?

Cat de usor poti accepta intimitatea profunda?
Unde simti ca se blocheaza in trupul tau emotiile, dorintele si/sau energia? Urmareste sa simti.

A lucra cu energia feminina inseamna a ne elibera de teama, a ne regasi fericirea de a fi femei, a avea relatii armonioase de cuplu, a avea o viata intima naturala si implinitoare, a imbratisa cu bucurie si cu voluptate viata.

Toate acestea isi pun amprenta asupra bunastarii noastre fizice si sufletesti.

Sa nu devenim barbati, traind dupa reguli si standarde masculine, facand cu corpul nostru activitati mult prea dure, prin care il fortam si cu sufletul nostru armata. Sa ne iubim trupul, sa nu il fortam in niciun fel, sa il ascultam, sa nu ne rigidizam incercand sa fim prea “puternice”, sa urmam miscarile firesti spre care trupul insusi ne cheama. Durerea este un semnal. Placerea, un indicator al armoniei.

Sa nu omitem sa ne hranim feminitatea, doar pentru ca in societatea moderna doar ceea ce este masculin, precis, rece, rational, “fortos”, ordonat si aparent controlabil, dar in fapt doar lipsit pe cat posibil de emotie, este acceptabil.

Sa nu ne traim viata uitand ca suntem femei.

Sa nu ne ascundem sub haine sau sub fard, sub timiditate sau sub o exteriorizare excesiva, sub apasarea lui “nu am nicio putere” sau din contra, sub masca lui
“le stiu pe toate” si “pot orice, mai bine decat tine”. Sa ne pastram spontaneitatea, simplitatea, unicitatea, simtirea si stralucirea.

Sa nu ne diminuam energia, sa nu ne negam feminitatea, caci altfel pierdem puterea noastra reala, autentica, naturala. Mai devreme sau mai tarziu aceasta ne costa foarte mult, caci natura isi cere drepturile si intotdeauna ne reintoarce atentia catre ceea ce am ignorat sau “uitat”.

Sa ne traim emotiile cu intensitate, sa ne exprimam senzualitatea cu incredere, sa ne oferim dreptul la placere si la iubire adevarata, la a atrage si la a fi curtate, iubite si atinse asa cum trupul si sufletul nostru are nevoie. Sa nu ne grabim, sa nu nesocotim ceea ce simtim!

Sa nu ne mutam din trup in cap, dupa modelul masculin, traind asa cum credem ca trebuie, asa cum ne impunem sau ni se impune, fara traire, fara delicatete, fara simtire adanca, sensibila, fara o conexiune vie la inima si nevoile noastre specifice, firesti, feminine.

Sa ne iubim cu adevarat.

Sa avem curajul sa ne miscam asa cum simtim si libertatea de a trai din suflet.💖

Feminitatea ne va oferi o plenitudine pe care, din pacate, multe femei nu o mai traiesc si nici nu mai stiu ca exista.💃🏵

Author: Alina Dospinescu

Psiholog, trainer si Specialist in Academia Femeilor, Alina ajuta femeile sa se deschida fata de energia sacra a feminitatii si sa faca din viata in trup de femeie o binecuvantare pentru sine si pentru cei dragi. In calitate de facilitator de workshopuri si Grupuri pentru femei, ofera nu doar consilere si ghidare prin exercitii practice de feminitate (fata in fata si online), ci si caldura sufleteasca si incredere in sine femeilor cu care lucreaza, pentru ca stie ca orice transformare porneste in primul rand din inima. Alina aduce bucurie, iubire, transformare si o scanteie de magie divina in viata femeilor ce aleg sa descopere feminitatea lor unica si fascinanta in minunatul cadru al Grupurilor de Feminitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s