În unele situații cineva v-a oferit ajutorul imediat? Ați aflat răspunsul la unele frământări atunci când v-ați aruncat privirea pe o carte deschisă ca din „întâmplare” la o pagină anume? Majoritatea copiiilor ar putea să vă împărtășească secretul acestor mici minuni.
Plini de puritate, unii copii numesc aceste ființe „prietenii lor de joacă” și sunt perfect conștienți de prezența lor.
Deseori mesajele îngerilor vin sub forma unor semne prevestitoare și a unor sincronicități. Mai putem simți cum energia vindecătoare ne inundă trupul sau faptul că suntem învăluiți într-o lumină caldă binefăcătoare. Sentimentele de a fi îmbrățișați sau atinși, sau de a simți mirosuri de flori acolo unde nu sunt, de a auzi sunete sublime pe care alții nu le aud, toate acestea pot fi semne ale unei „vizite” angelice.
Comunicarea cu îngerii este o experiență profundă și frumoasă care ne accelerează evoluția spirituală personală. A deveni conștienți de îngeri reprezintă un pas către o viață plină de fericire și împliniri. Atunci când îi acceptăm și îi chemăm, invităm de fapt miracolele să pătrundă în viața noastră.
Prin familiarizarea cu îngerii vom descoperi calitățile îngerilor în noi, iar îngerii vor deveni proiecția divinului în noi. Ne vom descoperi astfel propriile calități angelice.
Îngerii ne cunosc secretele inimii. Îngerul păzitor, pe care fiecare dintre noi îl are încă de la naștere, ne cunoaște, la modul absolut, orice gând, acțiune și sentiment pe care l-am avut vreodată și ne iubește complet, total și necondiționat. Suntem mereu iubiți, înțeleși și prețuiți. Îngerul păzitor este pregătit să ne ofere alinare și să ne protejeze pe calea împlinirii dorințelor sufletului.
Îl putem ruga pe îngerul nostru păzitor să ne ajute să ne iubim și să avem încredere în noi înșine, așa cum el are; să-i iubim necondiționat pe oameni și să nu-i mai judecăm, să le respectăm liberul arbitru, să fim optimiști și să avem mereu gânduri pozitive. Este foarte bine să ne rugăm îngerului nostru păzitor să ne ofere viziunea lui asupra unei anumite situații; să ne vindece, să ne ajute să renunțăm la un obicei prost și să-l înlocuim cu unul bun, să fim fericiți, să aducem bucurie celor din jur. Putem invoca prezența îngerului în caz de accident, dacă ne este frică din nu contează ce motiv, dacă nu ne odihnim bine sau avem coșmaruri.
Îl putem ruga să ne ajute să ne cumpărăm hainele cele mai frumoase și potrivite sau obiectele de care avem nevoie noi sau cei apropiați nouă atunci când vrem să le facem cadouri. Îl putem ruga să aibă grijă de cei dragi, să se joace cu noi, să ne facă daruri de sărbători sau de ziua noastră. El se poate manifesta atunci prin rezolvarea unei situații, îmbunătățirea unei stări, apariția unor sincronicități sau chiar prin cadourile pe care le primim de la ceilalți. Putem și noi să facem cadouri îngerului nostru păzitor: să-i dăruim un gând bun, o stare de iubire, un zâmbet, de ce nu-chiar un cântec atunci când ne simțim plini de recunoștință.
Așa cum atunci când ne place cineva și dorim să ne împrietenim cu el petrecem cât mai mult timp cu acea persoană, dacă vrem să ne apropiem de îngerul nostru păzitor e important să îi oferim din timpul și atenția noastră. El se bucură când comunicăm cu el, așa cum fiecare dintre noi suntem inspirați să o facem.
Îngerii sunt mâinile lui Dumnezeu Tatăl prelungite până la noi. Să-i privim pe îngeri ca fiind mâna pe care însuși Dumnezeu ne-o întinde. Noi decidem când punem mâna noastră în mâna Lui și ne lăsăm ghidați de El. Să nu-L lăsăm pe Dumnezeu cu mâna întinsă.