Indemn pentru femei – partea a III-a

Vă îndemn să vă ridicați, să fiți sigure pe voi, să fiți conștiente si sa aratati lumii ceea ce sunteți capabile, pentru că lucrurile nu mai pot merge la fel ca până acum.

Dar fiți atente, a te impune în relație înseamă a fi foarte sigură de ceea ce simți, a vedea lucrurile clar și a ști exact ce vrei. Impunerea n-are legătură în niciun caz  cu răzbunarea sau cu tentația de a-i provoca celuilalt suferință pentru a-i răsplăti suferința pe care și el v-a provocat-o cândva. Din contră, a te impune înseamnă a căuta calea cea mai benefică și armonioasă pentru a impune propriile standarde, ghidată numai de bune intenții (dar fără a face cel mai mic compromis). 

Multe femei nu pot impune pentru că fără să-și dea seama, pentru ele e mai important să-i provoace suferință celuilalt decât să obțină libertatea. Ironic.

Femeile care se impun trebuie s-o facă în primul rând pentru A AVEA O RELAȚIE mai bună, asta să fie motivația din spatele a tot ce fac. Orice altă motivație ascunsă care implică a-i provoca durere celuilalt este sortită eșecului si scandalulilor. El va suferi oricum în urma unor astfel de evenimente, nu încerca să pui paie pe foc, dimpotrivă asigură-l că se poate bucura de afecțiunea ta și atunci, doar că de acum înainte îți vei impune standardele tale… însă el nu va fi în niciun caz mai puțin important pentru tine.


Mi-ar plăcea să  văd că voi femeile sunteți capabile să demonstrați că vorbele lui Kahlil Gibran sunt reale, și anume:

Gingăşia şi bunătatea nu sunt semne de slăbiciune, ci manifestări ale puterii şi hotărârii.”

Imi doresc să vă văd aspre si exigente cu bărbații până în momentul în care sunteți sigure că au înțeles că tot ce aveți voi de oferit NU ESTE UN SEMN DE SLABICIUNE !!!…ci din contră o manifestare a acelei comori ce stă în voi.

 Culmea prostiei pe care o cunosc eu e să văd o femeie care plânge și cere disperată prin aceasta afecțiune și susținere din partea bărbatului de lângă ea, iar barbatul în loc s-o ia pur și simplu în brațe, începe să-i explice foarte rațional și argumentat că ea suferă de fapt inutil.
El îi explică într-una că are dreptate în teoria lui și singurul si unicul lucru care-l interesează e să demonstreze că are dreptate, când nici nu contează cine are dreptate. Tot ce contează este CINE IUBESTE MAI MULT, cine isi arata atunci iubirea si intelegerea fata de cel/cea iubit/a.


Cât de inconstient să fii să crezi ca iubirea înseamnă să-i demonstrezi cuiva că greșește când cere doar afecțiune ?


Cât de inconștient să fii să trăiești o viață astfel și să crezi că ai “o relație”, pe care s-o mai numești “căsnicie” ?


Unui astfel de bărbat îi este infinit mai usor sa faca demonstratii rationale o zi întreagă, să vă convigă că greșiți, să vă învinovățească, să vă arate că este puternic (și prost) prin realizările lui, să  facă toți banii din lume și tot ce vă puteți imagina, decât să ofere o singură secundă afecțiune. (Si la fel este si cand voi ii tineti ore intregi de discursuri despre iubire si faceti scandal, in loc sa fiti un model de iubire constienta, asumata si sa va respectati zi de zi propriile principii spirituale si inima.)


De aceea spun să căutați conexiunea, relația cu un bărbat înainte de toate, să-i testați capacitatea de a oferi afecțiune și susținere… și doar apoi să luați în considerare și lucrurile superficiale. Pentru că de la iubire pornește totul.

Da, și să nu cumva să uit, nu vă lăsați vrăjite de bărbații “îndrăgostiți” pentru că sunt total inconștienți, fiți aspre și exigente în raport cu ei. Faceți-i să înțeleagă foarte clar că îndrăgostirea e ceva mai degrabă egoist și se poate traduce prin “am nevoie de ceva de la tine”… iar iubirea înseamnă cu totul altceva și anume  “am ceva să-ți ofer, si nu vreau nimic în schimb”.
Fiți foarte atente dacă ceea ce vă oferă bărbatul e interesat sau dezinteresat. Cum în 99,9% din cazuri e interesat de ce obține, vă indemn să vă folosiți de feminitatea voastră pentru a-l aduce pe calea cea bună.  


Trăim în lumea în care oamenii nu mai simt si numai voi sunteți capabile să readuceți lucrurile valoroase la lumină.
E lumea în care oamenii preferă să întoarcă serviciul oricui îi ajută, decât să simtă o secundă recunoștință.
Lumea în care oamenilor le e mai ușor să fie intelectuali și să explice totul rațional, decât să ofere un strop de afecțiune.


E aceeași lume a oamenilor care au găsit infinit mai ușor construiască un turn Babilon  pâna la Dumnezeu, decât să intre o singră clipă în contact cu ceea ce este în interiorul lor. Suntem în stare sa facem orice în exterior pentru a fugi de interiorul nostru.
În ceea ce mă privește, găsesc infinit mai ușor să scriu un articol de 10 pagini decât să simt lucrurile pe care le scriu… pâna la urma sunt și eu bărbat. :-))


Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decat să închei, la fel ca data trecută, cu un citat de-a lui Kahlil Gibran:

‎”Frumuseţea nu este exterioară,
frumuseţea e dată de lumina din inimă.”

…iar inima, dragele mele, se vede foarte clar în ochii voștrii. 🙂
 

Răzvan

Acesta este un articol foarte important, scris de catre un barbat pentru noi, femeile. Va invit sa cititi cu atentie, sa urmariti si celelalte parti, pe care le voi publica in zilele urmatoare aici si sa lasati acest cuvinte sa va conecteze la adevarata putere a inimii voastre, la acel foc interior care trezeste demnitatea interioara, care dinamizeaza si indeamna la actiune si la transformare. 

Meritam o viata mai buna si pentru aceasta este necesar sa ne privim cu ochi mai buni. Este necesar sa nu mai imitam ceea ce este masculin, sa ne regasim feminitatea, dar nu la modul moale si lipsit de putere, ci acea esenta tare a feminitatii conectate la iubire, la inima, la verticalitate si deminitate, la starea de zeita. Femeile au puterea de a schimba fata acestei lumi. Ele sunt cele care educa generatiile urmatoare, dar si cele care inspira barbatii atunci cand sunt cu adevarat femei si nu se abat de la ceea ce este frumos, adevarat si bine. 

Alina Dospinescu

Author: Alina Dospinescu

Psiholog, trainer si Specialist in Academia Femeilor, Alina ajuta femeile sa se deschida fata de energia sacra a feminitatii si sa faca din viata in trup de femeie o binecuvantare pentru sine si pentru cei dragi. In calitate de facilitator de workshopuri si Grupuri pentru femei, ofera nu doar consilere si ghidare prin exercitii practice de feminitate (fata in fata si online), ci si caldura sufleteasca si incredere in sine femeilor cu care lucreaza, pentru ca stie ca orice transformare porneste in primul rand din inima. Alina aduce bucurie, iubire, transformare si o scanteie de magie divina in viata femeilor ce aleg sa descopere feminitatea lor unica si fascinanta in minunatul cadru al Grupurilor de Feminitate.

5 thoughts on “Indemn pentru femei – partea a III-a”

  1. Desigur, nu de barbati indragostiti aveti voi femeile nevoie. E asa de plina lumea de barbati indragostiti ca sunteti satule de ei, nu i asa? 🙂 Ma intreb daca cel care a scris asta a fost vreodata cu adevarat indragostit… in dragoste adica. Sau poate doar repeta ca un papagal ceva scris de altii in alta limba, incercand sa va \”traduca\” dupa propriile i \”simtiri\”… Desigur, aveti nevoie de unul care sa nu astepte nimic de la voi, in timp ce voi sa asteptati totul de la el… in timp ce invers nu e prea convenabil? Hm… Oare unde scartatie? Asta suna a manipulare si indemn la manipulare! In numele iubirii, desigur:)))). Treziti va, da! Feriti va de cei care mimeaza indragostirea. Despre asta este vorba! Insa de aici si pana la a spune ca indragostirea, adica a fi in dragoste (si vedeti ca semnificatia cuvantului in romaneste este cu totul alta decat in engleza) este o nenorocire, e cale lunga! Dar de papagali e plina lumea… Si au penele asa de frumos colorate…

    Like

  2. Buna Anonim, sunt perfect de acord cu ceea ce spui, insa cuvantul \”indragostiti\” este pus in mod intetionat in ghilimele in articol; pentru ca este vorba despre cei la care exista dorinta, dar dragostea lipseste sau e foarte mica. Pentru ca isi doresc acea femeie, ei sunt foarte deschisi si activi aparent, pana cand vine vorba de a iesi din zona de confort, moment in care nu mai sunt chiar asa de activi. Ei insista doar sa obtina. Aceasta este diferenta intre un barbat \”indragostit\”, ce isi va arata adevarata fata doar dupa ce a obtinut ce si-a dorit, moment in care nu va mai fi deloc dragut, ci deseori rece din punct de vedere afectiv si chiar agresiv si dominator si un barbat cu adevarat indragostit, la care vorba, sentimentele si faptele sunt congruente.Si durabile si dincolo de pat sau de comfort. Indemnul din articol este catre trazirea discernamantului femeilor si chiar a demnitatii. \”Indragostirea\” doar dintr-un interes ascuns se intalneste si al multe femei, nu doar la barbati, desiguri si stim cu totii cred cat de manipulatoare si brbatoase sunt astfel de femei, ce ajung sa nu mai aiba aproape deloc inima. Acest blog insa nu se adreseaza in niciun caz unor astfel de femei. Pur si simplu, nu rezoneaza.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s