Femeie frumoasa, intrupare binecuvantata a Eternului Feminin…


Eternului feminin

Dacă aș putea să te ating,
Aș lăsa să curgă peste tine
petale de trandafiri,
stropite de roua zorilor.
Dacă aș putea să te îmbrățișez
cu a mea privire,
Te-aș scălda în râuri, râuri,
de Iubire.
M-aș îmbăta de parfumul Tău divin,
Ce mă poartă până în al cerului senin,
Stârnind curcubee
și adieri de femeie.

Dacă aș putea să-ți șoptesc,
Cât de mult TE ADOR
și cum mă risipesc
de prea mult dor,
asemeni unui nor străpuns de razele soarelui,
în al său zbor.
Stelele coroană ți le-aș împleti,
Covor de iarbă ți-aș așterne la picioare,
Iar apele pământului,
ți-ar împresura farmecul trupului,
asemeni unui veșmânt cu sclipiri de argint.

Atât de suavă și totuși,
Atât de puternică.
Cu un surâs tu schimbi tot universul,
iar cu un suspin îl speli
de ale sale cețuri și umbre,
pierdute în infinitul etern.
Sunetul cristalin al glasului Tău
Trezește la viață orice sămânță,
Ce prinde formă și culoare
și se desăvârșește
sub înțeleapta ta ghidare.

O singură privire de a Ta
Aprinde scânteia din inima mea,
și o transformă în flacără,
în far călăuzitor,
ce luminează
al meu drum rătăcitor.
Un zâmbet de-al tău,
Alungă orice nor din sufletul meu,
Transformând neliniștile
În amintiri puerile.
Întreaga-mi ființă se înfioară
la a Ta îmbrățișare
și simt cum mă topesc
la al tău tandru: Te iubesc!

 

 Zeița

Nebănuite lumi,
învăluite într-un celest parfum,
stau ascunse,
și așteaptă doar un semn
să înflorească în drumul meu.
Pline de seva vieții,
se pregătesc, asemeni unui roi de albine,
să-și găsească locul ce li se cuvine,
în Spirala Creației.
E de ajuns o privire,
un sunet cristalin de Lumină,
o respirație de Iubire
și totul se schimbă instantaneu,
ademenind scânteia Vieții
să înflorească într-un curcubeu,
sub magica baghetă a lui: EU SUNT!
 
 Regasire

Am luat în mâna mea un roi de stele,
sclipiri de argint, lumini aurii,
planete arse de soarele roșu,
comete învăluite în praf de perle și,
am suflat asupra lor doar un respir,
dornică să le prind a lor frumusețe,
într-un șirag unduitor de mărgele.
Sedusă de a lor strălucire le-am pus la gât și,
dintr-o dată am văzut cu a minții privire,
tărâmurile din care am coborât la a mea venire în acest corp.
Nebănuite dimensiuni, de mult uitate, de Acasă,
regate de lumini, părinți-zei,
toate scufundate în ceața uitării originilor mele celeste.
Am zâmbit plină de încântare și dor și,
am trimis un porumbel călător,
să vestească universului,
familiei mele stelare,
că am încheiat a mea poveste
pe acest tărâm, magic și seducător și,
mi-am reamintit, în sfârșit:
EU SUNT ACEEA CE SUNT! EU EXIST!
 Autoare: Anca Crenguta Stanese
 
http://embed.trilulilu.ro/video/dana38/dfeef98d1b8871/0xE9EFF4.swf

Author: Alina Dospinescu

Psiholog, trainer si Specialist in Academia Femeilor, Alina ajuta femeile sa se deschida fata de energia sacra a feminitatii si sa faca din viata in trup de femeie o binecuvantare pentru sine si pentru cei dragi. In calitate de facilitator de workshopuri si Grupuri pentru femei, ofera nu doar consilere si ghidare prin exercitii practice de feminitate (fata in fata si online), ci si caldura sufleteasca si incredere in sine femeilor cu care lucreaza, pentru ca stie ca orice transformare porneste in primul rand din inima. Alina aduce bucurie, iubire, transformare si o scanteie de magie divina in viata femeilor ce aleg sa descopere feminitatea lor unica si fascinanta in minunatul cadru al Grupurilor de Feminitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s