Se poate şi fără vasectomie, fără legarea trompelor, fără prezervativ… şi fără copii nedoriti!!!

Cred ca multe femei si-ar dori sa nu aiba nevoie de pilule care le dau sistemul endocrin peste cap, de sterilete care duc in timp la formarea de fibroame uterine, ca sa nu mai spun ca inseamna ceva artificial introdus in intimitatea corpului femeii, de prezervative care miros a cauciuc ars si se simt tot la fel si cel mai important, de avorturi tainuite sau nu, ce le marcheaza psihic, trupeste si sufleteste pe viata..Si cred ca orice barbat si-ar dori sa isi protejeze si faca foarte fericita iubita sau sotia, nu e asa?:) Tocmai de aceea este foarte important s atinem cont de  alternativele perfect naturale care exista si despre care ne vorbeste intr-un articol dupa parerea mea extrem de important Luisa, autoarea blogului Putere de femeie:
Am citit o postare cu titlul “Sterilizarea la oameni” pe blogul prinţesei urbane, pe care îl urmăresc cu mare drag. De câteva zile, de când a apărut, mă tot gândesc şi mă perpelesc. Şi mi se rupe inima. Şi n-am mai putut să mă abţin.
Fiind oarecum în posesia a unor cunoştinţe importante despre sexualitatea umană – chiar dacă în multe privinţe mai mult la nivel teoretic, dar orişicât – nu pot să nu comentez. Vasectomie, legarea trompelor, sterilet, pilule… mi se face piele de găină! Că e mai mult responsabilitatea ei, că ar trebui şi el să-şi dea silinţa… Într-adevăr, problema e spinoasă.
Pare că nu există nicio soluţie care să-i mulţumească pe amândoi, şi în final toată lumea ridică din umeri şi-şi vede de alte treburi, mai importante. Erotismul uman rămâne ca o Cenuşăreasă a vieţii, uitată într-un colţ sau terfelită când ne aducem aminte că avem nevoie de ea. Când ar putea să fie Regina Balului!
Cum spuneam şi în alte articole, occidentalii nu-şi pun problema educaţiei sexuale decât în ceea ce priveşte contracepţia. O concepţie ce derivă evident dintr-o demonizare a sexualităţii. Nici nu mă mir. Secole de-a rândul, orice idee legată de amor avea mai multe puncte de tangenţă cu păcatul decât cu virtutea. Chiar şi în cadrul căsătoriei, nimeni nu se preocupa prea mult de ce se întâmpla pe sub cearşafuri. Era o “datorie conjugală”, oamenii trebuiau să se înmulţească şi ei cumva.În rest, chestii de care în general trebuia să-ţi fie ruşine.
Cu totul altfel stau lucrurile pentru orientali. Acolo există texte importante şi amănunţite referitoare la arta amorului. Fireşte că erau destinate celor învăţaţi şi puternici, dar ajungeau ecouri şi la oamenii de rând. Acuma le găseşti peste tot, sunt la liber. Însă occidentalul care află despre asemenea lucruri îţi va râde superior în nas, zguduindu-şi burta încărcată de grătare în timp ce mai ia o gură de bere. E încă în putere, de ce să se gândească la ziua de mâine, când o să-i tremure genunchii şi n-o să mai poată decât să suspine de la distanţă după o “bucăţică bună”. Oricum el e adeptul sexului de 7 minute ca ce e mult strică.
Sunt rea. Dar m-am lovit deja de atitudinea asta. Când le spui: staţi măi băieţi că nu-i nevoie să vă tăiaţi nimic, şi să vă înnodaţi nimic. Natura are o soluţie elegantă. S-au inventat kung-fu sexual şi continenţă. Adică nu-i nevoie să ejaculezi dacă nu vrei să ai copii. Acest reflex poate fi controlat. Cu ceva efort, e adevărat. Dacă tot le place să tragă de fiare, măcar să găsească un “sport” mai cu folos.
O să-mi sară toată lumea în cap că “vai de mine, cum să nu mai aibă ei orgasm!?”. Greşit. Ejacularea ÎNTRERUPE ORGASMUL, nu este egală cu el (n-am zis eu, a zis Mantak Chia – genial de altfel). Atunci când un bărbat reuşeşte să-şi controleze reflexul ejaculator, are un orgasm mai lung, de o calitate superioară. Orgasmul cu ejaculare este făcut pentru perpetuarea speciei. Şi dacă vreţi opinia mea, un bărbat care nu a avut în viaţa lui un orgasm fără ejaculare, nici nu a învăţat încă să facă dragoste.
Din păcate, aceste informaţii încă nu circulă pe o scară atât de largă, iar dacă există un procent de oameni care le-au aflat, ei încă nu le iau în considerare ca pe o alternativă viabilă. Însă – iarăşi, părerea mea – viitorul ăsta va fi. Nu cu vasectomii şi alte metode inumane, care au aerul că vor doar să “cureţe mizeria” după ce a avut loc un act murdar, lăsându-i pe protagonişti pe acelaşi nivel.
A face dragoste este ceva minunat, profund uman, chiar sacru. Iar o să-mi râdeţi în nas. Dar aşa este. Sunt sigură că toată lumea are sclipiri de genul ăsta, măcar când e îndrăgostit.
Controlul ejaculării masculine are nenumărate avantaje. În primul rând, bărbatul respectiv va fi mai sănătos şi mai puternic şi va trăi mai mult (pentru că sper că nu e o noutate să aflaţi că sperma conţine extrem de multe elemente vitale care pur şi simplu te năruie cu zile atunci când sunt aruncate în afară fără rost).
Apoi, orgasmul lui va fi de o calitate superioară. O să mă întrebaţi ce se întâmplă cu sperma, totuşi. Răspuns simplu: se transformă în energie (un proces întâlnit în natură, cum e de exemplu evaporarea apei, dar aici e ceva mai subtil). E o alchimie corporală care funcţionează pe mai multe nivele, în funcţie de intenţiile bărbatului în cauză. Într-o primă fază, când a reuşit doar să se abţină să mai ejaculeze, energia va rămâne pe loc şi probabil că va avea dureri de testicule. Cel mai probabil, ea se va condensa la loc şi bărbatul va avea o poluţie imediat ce va adormi.
Dacă perseverează, sperma lui va reuşi să treacă la un nivel mai înalt. El va face dragoste fără să ejaculeze, va avea orgasm, şi va deveni mai charismatic, va avea mai mult succes în sfera socială şi materială, va fi mai puternic şi mai sănătos. Pe o treaptă superioară, va deveni mai iubitor şi mai grijuliu. Şi dacă mai are şi aspiraţii spirituale, amorul va fi pentru el motorul cu reacţie către înălţimi nebănuite.
Am scris până acuma de parcă femeile nici n-ar exista. De unde erau oropsitele care numai ele trebuie să se ocupe de contracepţie, acum parcă nu mai au niciun beneficiu. Total greşit. În afară de faptul că nu mai ai grija contracepţiei (vi se pare puţin lucru? mie nu!), cu un bărbat care îşi controlează ejacularea, nu mai trebuie să inventezi dureri de cap pentru că pur şi simplu s-ar putea să înceapă să-ţi placă să faci dragoste! Poţi ajunge să ai şi tu nu doar un orgasm, ci mai multe, unul după altul! Să vezi apoi cum te simţi.
Dacă faci dragoste măcar câte două ore odată, nu prea mai ai nevoie să te duci la sală. Vei avea un corp minunat şi un metabolism de bebeluş. Vei fi stăpânită de o stare de încredere în sine şi de bine, vei avea – şi tu – succes în tot ceea ce faci. Însă nu e chiar atât de simplu. Tot ce am descris aici se bazează pe ceea ce am citit (şi într-o anumită măsură probat) din taoism şi tantra.
Dar să nu-ţi închipui că femeile nu trebuie să facă şi ele eforturi, uneori chiar mai mari. Nu mă refer doar la răbdarea şi atenţia pe care trebuie să le ai ca să ajuţi un bărbat să se controleze. Pentru că suprema continenţă sexuală pentru o femeie înseamă nici mai mult nici mai puţin decât să-şi controleze… ciclul menstrual! Sună a putere paranormală, nu-i aşa? Dacă pentru un bărbat e clar: “nu vreau să ejaculez, deci mă controlez”, şi reuşeşte negreşit măcar atâta vreme cât e treaz, pentru o femeie e puţin mai problematic. Pentru că mie poate să-mi vină ciclul “cu graţie” chiar în timp ce am cu tine o discuţie filosofică. Deci e cu muncă…
Ceea ce se petrece acum cu apariţia acestor informaţii la nivel de mase este o deschidere, o pătrundere în subconştientul colectiv către o lărgire a perpectivei. Poate peste o sută de ani, toate aceste lucruri vor fi ceva normal, aşa cum în urmă cu un secol nimeni nu putea concepe că ne vom uita la showuri erotice în direct (există şi la noi în ţară? că în Paris am mers pe o stradă luuungă numai cu chestii de-astea şi nimeni nu se sinchisea) sau că fiecare va vorbi bine mersi de la telefonul lui propriu oriunde s-ar afla.
Lumea evoluează. Eu cred că sexualitatea umană are dreptul să-şi câştige locul pe care îl merită. Deocamdată, măcar să ştim despre ce e vorba şi cu prima ocazie să şi testăm. Nu-i aşa?
Cred că lucrurile cele mai banale ascund în ele mistere tulburătoare care te pot deschide către tine însuţi într-un fel în care viaţa ta poate deveni minunată şi miraculoasă. Numai că trebuie să ştii cum să priveşti. Şi mai cred că atat femeile, cat si barbatii, au nevoie de un suflu nou. De înţelepciune, de frumuseţe adevărată, de iubire – de valori. De fericire profundă şi autentică.

1+1=1

Sunt a ta
asa
cum nimic nu poate fi
al cuiva.
Asa.
cum nimeni
nu poate avea,
ci doar fi.

Sunt.
Si existenta mea
face ca eu
sa fiu a ta,
cumva,
in libertatea fiintarii mele,
asa cum Pamantul
se roteste in jurul Soarelui
pentru a exista,
asa cum stelele sunt ale cerului
fiindca in el le poarta.


Sunt a ta,
cum notele sunt ale muzicii,
si buzele ale sarutului.
A ta,ca semnul de intrebare peste punct,
ca rotunjimea sferei,
ca limpezimea inimii unui cristal
ca portile Raiului,
ca apa vie in izvorul cunoasterii,
ca tinerete fara batranete
si viata fara de moarte.


Sunt clocotul oceanului,
nasterea pamantului,
inaltarea focului,
catifeaua atingerii.
Sunt sunetul nemarginirii,
viziunea infinitului,
eternitatea noptii,
plenitudinea inceputului far’ de sfarsit.

Sunt aici cand tu esti,
acolo cand ma uiti,
nicaieri fara sa te iubesc
pretutindeni
cand ma adori.

Sunt reflexia chipului tau,
o voce a sufletului,
o chemare ce se poate transforma
in raspuns,
mama ta,
sora ta,
o straina,
o intimitate delicioasa,
ceea ce strangi in bratele tale noaptea
si ceea ce este
de neatins.


Nimic nu ne leaga
dar totul ne atrage
unul catre altul
si nu e nevoie de nicio explicatie
ca sa cream
Intregimea
din doua intreguri
in ele insele
perfecte.

*********
Anima

Senzualitate si feminitate cosmica in atingeri de culoare

Desen in creion inspirat din poezia “Din parul tau” de Lucian Blaga

In anul 2000 am citit poezia de dragoste “Din parul tau” de Lucian Blaga si am inceput sa-mi imaginez ca sunt eu in locul poetului si vad in parul lung si negru al iubitei universul cu stele, planete, galaxii, nebuloase si alte corpuri ceresti. Pe ea mi-o imaginam bruneta cu un par foarte lung si des si ochii mari si buzele carnoase.
Desenul de mai sus este ultimul dintr-o lunga serie de desene si picturi inspirate din aceasta poezie.
Mai jos este poezia care m-a inspirat

Din părul tău

Intelepciunea unui mag mi-a povestit odata
de-un val prin care nu putem strabate cu privirea,
paienjenis ce-ascunde pretutindeni firea,
de nu vedem nimic din ce-i aievea.
Si-acum, când tu-mi ineci obrajii, ochii
în parul tau,
eu, ametit de valurile-i negre si bogate
visez
ca valul ce preface-n mister
tot largul lumii e urzit
din parul tau —
si strig,
si strig,
si-ntaia oara simt
intreaga vraja ce-a cuprins-o magul în povestea lui

Daca tot le-am amintit o sa trec in revista si celelalte creatii inspirate din aceasta superba poezie.

Pictura inspirata din poezia “Din parul tau” de Lucian Blaga facuta in anul 2000

Aceasta este pictura pe care am facut-o in noiembrie 2000 dupa ce am citit poezia. Aveam doar 14 ani atunci. Am pictat portretul muzei poetului asa cum mi-o imaginam eu, cu stele si planete in parul ei lung si negru, cu ochii mari si buzele carnoase, purtand la gat un colier din aur cu pietre pretioase. Si acum imi amintesc ca aveam aceasta pictura pusa in spatele unui geam in camera mea, la inaltimea ochilor si de fiecare data cand o priveam tresaream toata de emotie imaginandu-mi ca muza mea si a poetului este reala […]

In 2004 an continuat seria de creatii inspirate din poezia lui Blaga cu un desen in pix si o pictura in ulei pe panza

Autoare: Corina Chirila
Sursa:  http://desene-picturi.blogspot.ro/

**********

Anima

Am descoperit astazi, cautand pe google imagini cu “magia feminitatii”, aceste tablouri superbe, pictate de o artista romanca de doar 26 de ani, Corina Chirila…Le-am gasit atat de frumoase si gritoare incat am simtit spontan sa le fac publice:) aici, pe blog. Nu am multe de spus, deoarece imaginile vorbesc de la sine. Surprind aspecte si atribute arhetipale ale Feminitatii, inspira, exalta, ne deschid ochii spre a vedea ce este tainuit in sufletul femeii revelat in dimensiunile sale cosmice…Admirandu-le, imi simt aripile sufletului batand si inaltandu-ma sus, tot mai sus, acolo unde totul este viu, semnificativ, pur, profund, uimitor si magic.Nu sunt de acord cu toate ideile Corinei, cum ar fi spre exemplu aceea ca trupul barbatului nu este la fel de frumos si armonios si artistic precum cel al femeii, insa ca si ea, consider ca este normal ca oamenii sa aiba idei diferite si sa fie diferiti…Veti gasi insa cu siguranta ca sufletul va vibreaza aducandu-si aminte ceva de neexplicat in cuvinte, ceva din adancul sufletului sau al viselor voastre, privind majoritatea picturilor ce “curg” prin ea.
Va las sa va delectati si umpleti sufletul cu esente feminine:

Tot pe blogul Corinei am gasit si cateva informatii foarte intertesante despre Sppho, poeta mai mult celebra decat cunoscuta, ce a condus “scoala  femeilor” din Insula Lesbos si care, se pare, pe langa faptul ca era o femeie remarcabil de frumoasa, dar si de inteligenta, a fost pe nedrept transformata de catre puritani in simbolul lesbianismului, tocmai pentru ca femeile ce aspirau la cunoastere sau chiar o detineau, au fost considerate in Evul Mediu si nu numai o amenintare si au fost tocmai de aceea denigrate, spre a nu fi exemplu pentru celelalte femei, ce astfel si-ar fi depasit conditia. Spicuiesc cateva fragmente din articolul Corinei:

“Cu ocazia zilei femeii m-am gândit sa reiau tema poetei Sappho si a insulei Lesbos, care dincolo de legendele despre homosexualitatea poetei si a fetelor care veneau la școala acesteia (lucru nesusținut de datele istorice si infirmat de faptul ca poeta a fost măritata si a avut o fetița si avea poezii in care vorbea despre bărbatul iubit comparandu-l pe acesta cu un zeu si toate fetele după ce erau școlite de aceasta paraseau insula pentru a se mărita, Sappho fiind cea care le iniția in arta de a fi femeie si le pregătea pentru casatorie si pentru o viața de familie armonioasa), a fost  in primul rând o insula a femeilor, unul dintre putinele locuri din acea perioada istorica unde femeile aveau dreptul de a trai așa cum vor, de a se gospodari singure si nu erau sub papucul barbatilor, cum se întâmpla in alte parți unde acestea nu aveau dreptul de a participa la activitățile comunitatii si părerea lor nu conta deloc, toate deciziile importante fiind luate de barbati. In multe societati femeia nu avea niciun drept fiind tratata ca un animal si folosita doar pentru a naște si a creste copii. Multe femei erau casatorite cu forța cu barbati pe care nu-i iubeau si nu aveau dreptul de a decide nici măcar in ceea ce privește propria viața.
Deși doua cuvinte care definesc homosexualitatea feminina provin de la Sappho si insula ei se pare ca aceasta ar fi putut fi cel mult bisexuala având in vedere faptul ca a fost căsătorita cu un bărbat cu care a avut si o fetița, Cleis, a scris si poezii de dragoste referitoare la bărbatul pe care il compara cu zeul Ares si la un băiat care i-a furat inima (in Imn pentru Afrodita) si se pare ca s-a sinucis tot din cauza unui bărbat de care era îndrăgostita dar el nu o iubea.[…]”

” Sappho le iubea pe fetele de pe insula dar probabil ca nu era o iubire sexuala. Ea le invata pe fete si pe femei sa fie unite, sa nu se urasca intre ele (lucru care contribuie si el la statutul inferior al femeii), sa se sustina una pe alta si sa pretuiasca tot ce e feminin, nu sa-si calce feminitatea in picioare in acest fel acceptand sa fie umilite si calcate in picioare.
Sappho a fost o artista care a susținut fetele talentate in munca lor de creatie si le-a ajutat sa-si exprime sentimentele prin poezie, muzica dans si alte forme de arta. Sappho a promovat valorile feminine si a ajutat tinerele fete sa-si dezvolte simtul estetic si multe alte calitati feminine si sa se pună in valoare in felul acesta.  Sappho iubea frumusețea si armonia.
Opera ei si a altor fete de pe insula a fost distrusa in mare măsura din cauza misoginismului[…]”

“Sa nu uitam ca adepții religiilor abrahamice (creștinii si musulmanii) au fost cei care au ars biblioteca din Alexandria si au omorât-o pe Hypatia, o alta femeie geniala care se ocupa cu matematicile superioare si astronomia. “

“Cine stie cate opere de arta create de femei au fost fie distruse, fie luate de diverși barbati care le-au trecut pe numele lor.”

Inteligenta Inimii – Sunt Aici, Iubire…

De cand am inceput sa lucrez cu un nou grup de Inteligenta Inimii, format de aceasta data numai din femei, am impresia ca miraculosul a luat o forma concreta in viata mea.:) In spatele fiecarui zid de teama, al fiecarui blocaj energetic, al fiecarei prejudecati pe care o constientizez, descopar ceva extraordinar, o energie mult mai mare, pe mine mult mai mare decat ma stiam, mai cuprinzatoare, efervescenta, clocotind de dorinte si viata si forta si bucurie de a exista, intr-o multitudine de forme, de expresii -de la duiosie la tumult, de la pasiune la compasiune, de la pace profrunda la o mobilizare toatala a fiintei mele, de la detasare la dorinta aprinsa, de la Iubita la Amanta, Mama, Vestala, Regina si Sclava umila, Energie vibranta, Sotie iubitoare, Femeie singura, Voce a naturii, Abis si Extaz, Lumina.
Ma simt din ce in ce mai mult Femeie, pentru ca, de fapt, ma descopar din ce in ce mai mult fiind Iubire. 
Procesul nu este complicat, dar este complex si uimitor, uneori zidurile par de netrecut, infricosatoare si severe, dar intotdeauna o mana ma conduce cu blandete si fermitate mai departe, inapoi la mine insami. Sunt ghidata sau ghidez prin intrebari si raspunsuri, catre Inima. M aantrenez in a invata si deslusi limbajul ei. Chei miraculoase deschid portile subconstientului meu si plonjez inauntru, sustinuta de lumina din vocea si prezenta iubitoare a celorlalte participante la Cercul inimii. Ca si cum, te-ai arunca in necunoscut, fiind sustinuta de maini iubitoare. Ca si cum, in colturi si unghere intunnecate, raze de soare si-ar face loc, bland si sigur, risipind negura. 
In sedinta de astazi, am simtit sa nu imi asum rolul de facilitatoare, ca de obicei, ci sa ma las eu insami ghidata si insotita. 
Poate datorita mirosului de tei ce ma imbata de cateva zile rascolindu-mi sufletul, desi am pornit de la o problema prozaica de viata, inima mea m-a condus spre cel mai romantic taram al inimii mele. Mi s-a facut un dor teribil de romantismul meu, de lumea mea de trandafiri, de ploaia de stele a viselor mele, de rozul parfumat al vietii traite ca in povesti. Poblema mea concreta, ce parea sa nu aiba nicio legatura cu visele si idealurile mele, isi avea rezolvarea tocmai acolo. Cumva, ajunsesem sa neg cine sunt. Izolasem o parte din mine, considerand-o nedemna de viata mea serioasa de “adult”.  Practic, negasem o parte esentiala a feminitatii mele.
M-a cuprins furia ca mintea mea hotaraste uneori ca e normal sa nu traiesc asa, ca viata nu e un pat de trandafiri, am ridicat pumnii in aer sa ma lupt cu zidurile de stanca ale ratiunii reci, am plans de dor de mine, apoi, in mijlocul furtunii, portile s-au deschis. Din nou. Ca un miracol. 
Sentimentele cele mai sentimentale:), mai invaluitoare, mai naucitoare, m-au navalit ca florile de tei scuturate de vant, s-au adunat in mine, inserandu-se dulce in inima mea si au inceput sa vorbeasca, sa cheme, sa exprime Iubirea care sunt de fapt:


“Sunt Aici Iubire, ca o petala roz de trandafir, plutind in spatiul nesfarsit, adiind parfum in infinitatea noptii de stele, trecand prin inima ta, din nou si din nou, cu fiorul inimii indragostite, cu tremurul infiorat al primei iubiri, cu prospetimea noului si a necunoscutului, cu amintirea a ceea ce este mai presus de cuvinte, de spatiu si de timp, de ganduri, de planuri…Sunt aici pentru tine iubire, parfumata si roz, mica si nelimitata, proaspata si tresarind de iubire…

Sunt aici iubire, pat de trandafiri gata sa-ti odihneasca trupul obosit, invelindu-te in catifeaua florilor bogate, alintandu-te cu dulceata miresmelor, cu racoarea atingerii vindecatoare, sarutand cu mii de petale pielea ta, cuprinzandu-te cu totul, mangaindu-ti sufletul laolalta cu trupul, imbratisandu-te in eternitatea iubirii…

Sunt aici iubire, sunt o chemare suava spre nesfarsit, spre ceea ce e dincolo de noi, de lumea obisnuita, sunt chemarea sufletului tau spre Lumina. Sunt vocea iubirii, cantandu-ti lin cu un dor nesfarsit, de neoprit, de neascuns, strabatand intunericul distantei cu raze luminoase, sunt vocea inimii, soptindu-ti la urechea sufletului despre dorurile tale cele mai adanci si despre visele tale cele mai inalte, despre puterea ta de a le implini, despre cine esti tu.”



“Canta-mi inima,canta, pentru ca eu sa urmez glasul inimii mele, arunca-ti inima petalele spre inalt, in cele patru zari, in ploaie de iubire peste lume, cheama-ma inima, cheama-ma, acolo unde e pace si limpezime, odihneste-ma inima, cu linistea ta, inflacareaza-ma inima, cu focul aprins al intensitatii tale, hraneste-ma inima cu esente si da-mi puterea sa pun peste tot un sambure de lumina, care sa creasca in fiecare actiune a mea, aureoland iubirea care sunt.”
Asa graita inima-mi azi si-i multumesc ca m-a chemat in Iubire…

***********

Anima

Despre detasare si eliberarea de suferinta

                                             
Se elibera. Se elibera fara niciun cuvant, fara niciun gand.
Se elibera de frica. Se elibera de judecati si de convingerile ce i se invalmaseau prin minte. Renunta la ele. Renunta la intregul comitet de indecizii din capul ei. La toate motivele pentru care “ar fi totusi bine sa…”. Renunta cu totul, complet, fara ezitare si fara nicio grija, pur si simplu, se elibera.

Nu ceru sfatul nimanui. Nu citi nicio carte despre puterea renuntarii. Nu cauta raspunsul in scripturi. Pur si simplu, se elibera.
Se elibera de toate amintirile care o trageau inapoi. Si de toate temerile si de anxietatea ce o impiedica sa mearga inainte. Se elibera de toate planificarile si calculele despre cum sa faca alegerea cea mai buna.

Nu a promis nimanui ca va renunta, ca de acum inainte e libera. Nu a scris in jurnal despre asta. Nu si-a programat o data pentru asta in agenda. Nu a anuntat pe nimeni. 
Nu verifica daca vremea e potrivita, momentul bun si horoscopul favorabil. Pur si simplu, se elibera.

Nu analiza daca acum e momentul, nu isi chema prietenele sa discute despre asta. Nu spuse nimic si nimeni n-a fost acolo cand s-a intamplat. Nu a aplaudat-o nimeni si nimeni nu  a felicitat-o. N-a ridicat-o nimeni in slavi pentru asta si nu i-a multumit nimeni. Nu a stiut nimeni nimic. Ca o frunza desprinzandu-se din copac, asa si ea, elibera stransoarea si se desprinse.

Nu a fost niciun efort, nicio lupta. Nu a fost nici bine, nici rau. A fost asa cum a fost si asta e totul. 

In spatiul eliberarii ei, ea a lasat ca totul sa fie ceea ce este. 
Un zambet stralumina chipul ei si ceva ca o briza de zefir ii infiora fiinta.  Iar soarele si luna au sclipit o clipa parca numai pentru ea.~☆*☆¸.✿


  Autor: Ernest Holmes

***********

Anima 

Iubirea este cea mai buna terapie posibila


Vanessa Mae & Vangelis -”Roxannes Veil”
     

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai,

Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient?
Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza
sunt principalele instrumente vindecãtoare,
dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”


Omul simte nevoia sã fie dorit.
Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane.
Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã.
Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni,
ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.




De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.
Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc;
iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este
altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie.
Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã
poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul.
Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.
La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat
şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal.
Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã,
la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice,
dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal.
Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit.
A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.



Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat,
copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri,
chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã.
Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea.
El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.
Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã



Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic –
dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –,
iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului.
Acesta trãieşte prin iubire. Luciditatea, inteligenţa şi
autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume,
poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne
decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.
Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând
pentru cã nu au avut parte de iubire.
De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu,
hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie,
starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.


Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.
Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie,
dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã
o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile
şi coşmarurile interioare. Se temea sã nu înceapã sã plângã,
sã nu i se umezeascã ochii, sau
– Doamne fereşte! –
sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient.
Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât
a inventat canapeaua psihanalistului.
Pacientul trebuia sã stea întins pe spate,
iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu,
astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.


.

Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale
devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte,
bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în
asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).
Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.
De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã,
nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã,
cum ar fi cea a unei lumânãri.
Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã,
dorinţa de a evita faţa celuilalt.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire;
de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã.
Se temea sã nu se implice.
Dorea sã rãmânã în afarã,
nu sã se implice în sufletul pacientului sãu,
sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã.
El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã.
În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã!
Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.



Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu;
dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc.
Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã –
la urma urmei, eşti şi tu un om!
Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.
De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich.
Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa.
El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã.
De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud.
Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.


Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri,
le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri.
Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient,
dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale,
vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului,
devenind mai degrabã un participant la aceasta,
nu un simplu observator detaşat.
Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor,
uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor.
De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã:
dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.




Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic,
cãci el nu mai are probleme personale de rezolvat.
El poate fuziona pe deplin cu pacientul sãu.
De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezintã un pacient.
Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un
pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între
un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient,
el este copilul iubit al maestrului.
Maestrul nu este doar un observator;
el devine un participant.
Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una.
Aceastã unitate este întregul secret.



Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate,
dar chiar şi acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Mã întrebi:
„De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“




Da, este, şi este doar un gest.
Dacã este extrem de autentic –
dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic,
un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.



Nu se pot spune prea multe despre acest gest,
dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul:
ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul;
cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr;
cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur,
şi aşa maideparte – este greşitã



Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare.
Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe,
de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe,dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive.
Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior.
Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele.
Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi
adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent,
iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.




Îmbrãţişarea permite un asemenea contact.
Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire,
dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie,
ci unul autentic, dacã inima ta participã la el,
intri imediat în contact cu copilul inocent din el.
Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o
imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului
este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã.
Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã,
iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare



Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate,
debordeazã de atâta energie.
Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om.
Important este sã scoţi acest copil la luminã,
iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii.
Mintea inconstientă este cauza tuturor bolilor,
în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

Autor necunoscut

Invatand sa faci dragoste, inveti sa iubesti

Lalo project feat aelyn  –  listen to me, looking at me
   

In adancul inimii, toti cautam modalitati de a oferi si de a primi iubire, de-adevaratelea si pentru totdeauna. Iubirea este singura alternativa de a trai conform fiintei noastre profunde, care ne face sa cautam dumnezeirea din fiecare om, sa traim la nivelul inimii noastre, cautand sa implinim cea mai adanca nevoie a noastra de a fi.

Iubirea poate fi exersata. A exersa iubirea inseamna sa fii tu insati si sa-ti exprimi profund simtirea inimii, inclusiv atunci cand faci dragoste. Daca nu iubesti cu adevarat, fiind la randul tau iubita si adorata, atunci imbratisarile se reduc doar la o pofta sau o simpla nevoie psiho-emotionala. Pentru unii, sexualitatea este doar o forma de a se elibera de stress. Pentru altii, este o speranta de a obtine afectiunea partenerului de cuplu sau un ritual al sigurantei si comoditatii familiale.

Daca nu e incarcata de asemenea atitudini ce reduc incarcatura iubirii, interactiunea femeii cu barbatul ramane proaspata, vie, plina de dragoste si de farmec. A face dragoste este o forma de arta, de rugaciune, o modalitate de a intra in comuniune cu iubirea cea mai profunda. Sexualitatea este un mijloc sublim de a exprima misterul sublim al iubirii prin intermediul muzicii trupului tau.

Sa inveti sa faci dragoste astfel, fiind doar iubire, este ceva la fel de concret cum e sa inveti sa canti la pian. Exersezi si o iei de la capat si faci greseli si inveti. Curand te trezesti ca, daca te relaxezi suficient si devii un vehicul transparent prin care spiritul creator se poate misca, din notele pe care le canti incepe sa apara muzica adevarata.

O semnificatie si o recunoastere profunda, poate chiar ceva sacru si in mod fundamental inefabil, incep sa curga prin degetele tale, prin clapele pianului, spre inima ascultatorului. Descoperi ca transmiti dinspre inima ta un sentiment nespus de profund prin felul in care canti la pian. Fluxul iubirii divine incepe sa se exprime prin sufletul tau, oricat de simpla ar fi tehnica ta. Asa se poate petrece si cand faci dragoste. Doar ca pianul la care canti – iubitul sau iubita – canta si el la tine.

De ce sa exersezi starea de deschidere ca iubire in timp ce faci dragoste? Deoarece, pentru cei mai multi oameni, indiferent cat de luminati sunt in alte domenii, viata lor sexuala si emotionala ramane dificila.  Pentru majoritatea oamenilor, sexualitatea este una dintre cele mai dificile, mai placute si frustrante parti ale vietii lor. E un colt ascuns in care isi tin secretele rusinoase si visele interzise. In general, viata sexuala a unei persoane se afla printre cele mai putin luminate aspecte ale existentei sale; foarte multi oameni care sunt sanatosi din punct de vedere fizic, care au suucces financiar sau chiar o viata spirituala bogata, au adesea vieti sexuale dificile si neimplinitoare.

Urcusurile si coborasurile emotionale si impulsurile erotice nu sunt insa obstacole, ci furnizeaza un instrument unic prin care se canta atotputernica muzica a Iubirii. Cei indragostiti stiu cu siguranta despre ce vorbesc acum. Starea instrumentului – trecutul  suferintelor relationale, dorintele si respingerea lor – devine irelevanta pe masura ce inima noastra se abandoneaza in profunzimea transmisa prin iubirea noastra. O vioara, chiar deteriorata, in mainile unui muzician inspirat, indragostit de muzica, transmite mai multe sentimente decat un Stradivarius in mainile unui om lipsit de pasiunea de a canta si de virtuozitate.
Din pacate, de obicei dezvoltarea profunzimii erotice se opreste la o varsta frageda – cum s-a intamplat si in cazul parintilor nostri – si ne luptam parca sa articulam muzica noastra senzuala cat de bine putem, fara a merge mai in adancimea constiintei si a iubirii si sfarsim astfel cantand iar si iar acelasi cantecel simplu, cand am putea canta mari simfonii. Apoi ne trezim, cu regret, ca suntem prea batrani ca sa mai putem canta.

Cum ne putem dezvolta continuu in domeniul intim al vietii noastre erotice?

Unicul talent foarte important de invatat este practicarea iubirii, a deschiderii si a daruirii – care sunt doar cuvinte diferite pentru a descrie unitatea, iubirea pura si existenta libera a spiritului, sursa tuturor inspiratiilor adevarate.
Poti exersa diverse tehnici de control al respiratiei si miscari pana ti se jupoaie pielea:), si tot nu vei trai niciun moment de orgasm autentic, extatic, daca nu esti dispusa sa renunti la limitele tale si sa te deschizi dincolo de toate rezistentele tale in fata iubirii. Aminteste-ti ca o muziciana retinuta nu e deloc o muziciana si cu atat mai putin o indragostita adevarata.

Inainte, iubeste!

Sursa: David Deida, “A face dragoste cu Dumnezeu”

***********

Anima