Cum putem sa le fim alaturi parintilor copiilor care au devenit ingeri


Evenimentul “Ziua Parintilor de Ingeri” va fi transmis in direct. Pentru detalii dati click aici.

Copiii plecati mult prea curand de langa noi, traiesc prin noi si prin felul in care le onoram memoria. Si daca viata ne e saraca fara ei, sa ne-o imbogatim fiind buni, toleranti, atenti cu si la cei din jurul nostru!
Organizatia E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare, este o organizatie neguvernamentala non-profit si neafiliata politic sau religios, a carei activitate se desfasoara pe baza de voluntariat, si care sprijina familiile care trec prin drama pierderii unui copil si, in mod special, pe cele care isi pierd copilul inainte ca acesta sa se nasca, durerea acestora fiind cel mai putin inteleasa.

Cum putem sa le fim alaturi Parintilor de Ingeri?

 

Fraze care NU ajuta:

Poate ca ai folosit deja cateva din aceste fraze, in speranta ca te vei simti mai bine. Daca da, nu fi prea dur cu tine insuti si nu te simti prea vinovat; trebuie doar sa le eviti data viitoare.

Gandeste-te ca mai ai un copil”,“Lasa ca o sa aveti altul!” – Aceste remarci scad importanta pe care o avea copilul care a decedat. Niciun copil nu il va inlocui pe cel pe care l-au pierdut!
Nu mai plange”, “Nu te mai gandi”, “Incearca sa uiti” – Nu le minimaliza durerea! Plansul ajuta, uitarea si negarea nu!
Stiu ceea ce simti – Nimeni dintre noi nu stie exact cum se simte celalalt.
Nu mai sufera acum“, “Asa a fost sa fiesauO sa fie bine pana la urma– Probabil că e adevărat dar astfel de remarci rareori ajuta, deoarece îi va irita/revolta să auda aşa ceva, mai ales imediat dupa pierdere. Acorda-le timp, să ajungă, să poată spuna ei singuri, asta! 
“Bine ca nu s-a intamplat mai tarziu!” – Oricat de mica a fost sarcina, daca a fost dorita si asteptata, suferinta cauzata de pierdere este foarte mare. O mama isi iubeste copilul inca dinainte ca acesta sa se nasca!
“Asa a vrut Dumnezeu” – unii cred asta, alţii nu. Indiferent de circumstanţe, situaţia este disperată şi tristă. În loc să începi o dezbatere teologică, mai bine îi consolezi pe părinţi!
“Timpul vindeca tot”, “Tot nu ai depasit momentul?” – Trecerea timpului nu vindeca chiar daca ajuta. La fel ca si oamenii, si procesul de pierdere are nevoie de timp.
“S-o fi intamplat cu un motiv anume” – poate caca intr-adevar exista un motiv, e insa nevoie de timp si rabdare, pentru a-l afla, a-l intelege si a-l accepta!
“Trebuie sa treci peste asta. Nu e un capat de tara!” – …..!!!!!????!!!!……

 

Fraze care ajuta:

Aceste fraze pot fi numite “deschizatoare de inimi” pentru ca ii invita pe cei indurerati la conversatie, la impartasirea durerii si a amintirilor cu cel care asculta. Cel mai mare dar pe care il poti face este chiar invitatia ta la o discutie fara ca sa dai sfaturi sau sa judeci, ci doar sa asculti!

“Nu ştiu ce să spun! ….Îmi pare rău!” pare puţin dar contează enorm, mai ales când e spus cu sinceritate şi căldură…

”Stiu ca nu-ti pot lua durerea, oricat mi-as dori dar vreau sa stii, ca nu esti singur/a!”- împărtăşirea durerii, o face mai suportabilă chiar şi doar pentru o clipă!
Plânsul îţi face bine” în felul acesta îi asiguraţi că nu îi judecaţi pentru lacrimile şi tristeţea lor şi îi ajutaţi să facă faţă durerii.

“Cred ca e greu sa te impaci cu gandul pierderii” – Asculta care sunt dificultatile create de pierdere….si nu face comparatii cu alte cazuri.
“Ce nume i-ai ales?” – Dupa ce afli, rosteste-i numele cand vorbiti despre copilul pierdut inainte sa se nasca. Parintii au nevoie, ca cei din jur sa-i perceapa identitatea!

“Cred ca ti-e foarte dor de (numele copilului). Vrei sa-mi spui cum te simti?” –  De multe ori oamenii îşi exprimă compasiunea doar la început, apoi nimeni nu mai vorbeşte despre această pierdere. Insă părinţii suferă pe o perioadă nedeterminată! Faptul că şi peste ani, aduceţi vorba, le va mângâia sufletele!


Pentru toti cei din jur:

Te rog, considera sfaturile urmatoare doar ca pe niste sugestii. Si mai ales ai incredere in ceea ce simti si in instinctele tale.
Trateaza un cuplu in mod egal! Si tatii au nevoie de sprijin emotional, precum au si mamele!

1. NU evita parintii.
Asta ii va face sa se simta izolati. Contacteaza-i. Nu presupune, ca prefera sa fie singuri.
De fapt, ei au nevoie să ştie că nu sunt singuri! Suna-i sau trimite-le o scrisoare ori un mesaj prin telefon. Cel mai mare bine pe care îl poţi face, este chiar invitaţia la o discuţie. Nu insista daca nu sunt pregătiţi pentru asta. Dar dacă simt nevoia să vorbească, ascultaţi fără a da sfaturi sau a judeca. Şi nu-ti fie teamă să plângi!În astfel de situatii, empatia şi compasiunea (nu mila!) sunt cele mai bune medicamente!

2. Nu iti fie teama, nu te simti vinovat/a (da)ca vor plange!
Au nevoie sa planga, acesta fiind un mod natural de eliberare a durerii! Imbratiseaza-i atunci cand plang! Nu tu esti cauza acelor lacrimi, pe care ei ti le impartasesc. Nu te teme sa plangi si tu! Nu este un semn de slabiciune, ci arata ca iti pasa cu adevarat! Incurajeaza si alti prieteni comuni, sa ia legatura cu ei.

3.Asculta!
E mai important sa asculti decat sa-ti faci griji despre alegerea cuvintelor corecte. Si chiar daca realizezi ca ai spus ceva gresit, e mai important ca ai incercat sa comunici cu ei si ca vrei sa-i intelegi si sa-i ajuti, decat sa nu spui nimic! Tine cont de faptul ca parintii pot fi foarte sensibili (e posibil sa nu vrea sa auda despre sarcina sau nou-nascutul altcuiva. Daca vor sa stie, te vor intreba)

4. Daca esti insarcinata sau ai copil mic.
Tine cont de faptul ca parintii pot fi foarte sensibili (e posibil sa nu vrea sa auda despre sarcina sau nou-nascutul altcuiva.
Daca esti insarcinata sau ai un copil mic, te gandesti probabil ca nu vor sa te vada! Dar  s-ar putea sa se bucure pentru tine si sa fie raniti, daca te feresti de ei! Insa daca nu se simt in stare sa te intalneasca, nu o lua personal. Nu vei afla cum e mai bine decat daca ii intrebi!! Suna si intreaba…si nu te supara!

5. Nu evita sa vorbesti despre copil.
Nu schimba subiectul cand pomenesc numele copilului lor din contra, permite-le sa vorbeasca despre el, oricand si oricat de mult vor. Nu-ti fie frica sa ii intrebi despre copil! Si nu te gandi ca varsta copilului determina valoarea si impactul acestuia, asupra vietii lor.

6. Nu te simti obligat sa ai ceva de spus.
Simpla ta prezenta e suficienta. Pierderea fiind recenta, imbratisarea ta, atingerea ta si sentimentele tale sincere de compasiune sunt exact ceea ce isi doreste sa primeasca cel indurerat.
Nu uita sa suni sau sa vizitezi persoana care a suferit pierderea indiferent cat timp a trecut de atunci. Aceasta va aprecia faptul ca inca iti mai pasa  si mai ales ca nu i-ai uitat copilul!

7. Preia initiativa.
Nu spune cu jumatate de glas “Daca pot face ceva pentru tine, nu ezita sa ma suni“; Gandeste-te la cateva sugestii si ofera-ti ajutorul. Poti spune de exemplu “Mi-ar face placere sa te ajut cu cumparaturile. E ok pentru tine?”; “As vrea sa plantez florile pe care le-ai primit la inmormantarea lui Alex. Pot sa le plantez in curtea ta miercurea viitoare dupa ora doua?”; sau “Vrei sa mergem impreuna sa cumparam niste fructe?”.
Fiecare gest pe care il faci spune ceva despre tine si il ajuta pe cel indurerat sa nu fie nevoit sa ceara singur ajutor. De asemenea il ajuta sa inteleaga cat este de important pentru tine. In primele luni de suferinta, de obicei ne desconsideram iar faptul ca cineva vrea sa ne ajute si ii pasa, ne poate ridica moralul in mod miraculos.

8. Ajuta la indeplinirea activitatilor de zi cu zi.
Poti face comisioane, sa raspunzi la telefon, sa pregatesti masa sau sa speli rufele. Aceste activitati aparent nesemnificative pot fi greu de realizat pentru cel indurerat deoarece suferinta reduce cu mult energia fizica a acestuia. O oferta de a petrece seara impreuna doar uitandu-va la televizor poate fi foarte relaxanta mai ales pentru cineva care locuieste singur acum.

9. Da o mana de ajutor copiilor.
Daca mai au alti copii, trimite-le invitatii si cheama-i la o iesire impreuna cu tine si familia ta. Copiii nu trebuie neaparat sa fie izolati de suferinta, dar din cand in cand au nevoie sa evadeze din atmosfera trista existenta in casa lor, pentru ca parintii sa poata trece peste inca o zi de doliu fara acestia. Arata-ti dragostea si sprijinul si indeamna-i la o discutie despre ceea ce simt si ceea ce cred. Pe langa toate celalalte mai au nevoie si de un bun ascultator. Sa nu crezi ca un copil care este aparent calm, nu sufera.

11. Nu da sfaturi! Asculta.
O persoana indurerata are foarte mare nevoie de un ascultator care sa-l aprobe, sa-l sprijine si care sa aiba rabdare sa asculte povesti ce se repeta deseori. Nevoia de a povesti ceva scade, in timp ce vindecarea progreseaza. Si de fiecare data cand povestea este spusa, scena mortii devine din ce in ce mai usor de acceptat. Daca exista sentimente de furie, frustrare, dezamagire, frica si tristete, accepta-le. Daca cel care sufera le pastreaza doar pentru el, procesul de vindecare va deveni mai dificil. Impartasirea gandurilor si sentimentelor elimina stresul. Nivelul ridicat de stres acumulat in timpul perioadei de doliu poate duce chiar la probleme de sanatate in cazul unor persoane.
Pe langa sentimentele de furie, vina, neputinta, pe langa iritabilitate, depresie, resentimente pot aparea si simptome fizice precum: dureri in piept, dureri de cap, caderi de tensiune, privire incetosata, atacuri de panica, pierderea parului, senzatia de mancarime pe piele, lipsa sau pofta in exces de mancare, letargie, slabirea muschilor, gura uscata, pierderi de memorie, diabet… Ajuta-ti prietena/prietenul sa ramana sanatos, ascultandu-l.

12. Da voie celuilalt sa isi exprime sentimentele de vinovatie.
O reactie normala pe care o ai atunci cand cineva isi exprima suferinta e sa raspunzi cu “Nu trebuie sa te simti vinovat. Sunt sigur ca ai facut tot ce ai putut”.
Nu incerca sa salvezi oamenii de sentimentele lor de vinovatie care de fapt sunt normale pe parcursul perioadei de doliu. (Cel mai des intalnit sentiment este regretul. Vinovatia implica savarsirea unei actiuni care are ca scop ranirea cuiva; regretul apare atunci cand am fi dorit sa fi putut schimba lucrurile.)
E important sa ne exprimam acele ganduri care incep cu “Si daca…” Cu toate acestea, daca cel care a ramas in urma continua sa vorbeasca despre un anume incident la sase luni dupa deces, poti sa intrebi “Ce ai fi vrut sa schimbi atunci?”. Dupa ce primesti raspunsul revino cu alta intrebare:“Si ce crezi ca s-ar fi intamplat atunci?” Continua sa pui intrebari la care sa fie greu de raspuns astfel incat acea persoana sa realizeze ca a facut tot ce a putut in acea perioada. (De asemenea fa deosebirea dintre vina reala si cea ireala. Daca sentimentul de vinovatie este unul real, atunci se poate apela la ajutorul unui specialist.)

13. Da voie celui care a ramas in urma sa isi exprime durerea in felul sau.
Nu forta suferindul sa “treaca peste” pierdere. Lasa-l sa faca ceea ce vrea pentru a se putea elibera de energia negativa si de tensiune. Daca vrea sa se uite la fotografii sau sa citeasca fiecare carte asa, de suparare, lasa-l. Fiecare isi exprima suferinta altfel. Nu judeca asta.

14. Nu-l grabi pe cel care a ramas in urma.
Nu pierde din vedere faptul ca o persoana indoliata este si foarte stresata. Nu o impinge spre activitati pe care nu e pregatit sa le duca la capat decat atunci cand aceasta este pregatita. Ai incredere in ea pentru ca stie cel mai bine.

15. Adu-ti aminte de zilele importante.
Dubleaza-ti efortul de a fi receptiv la nevoile celui aflat in necaz in zilele care au o anumita importanta precum sarbatorile, ziua de nastere a persoanei iubite, aniversarea casatoriei sau la comemorarea decesului. Insemneaza-ti aceste zile pe calendar astfel incat sa iti amintesti sa-l contactezi pe cel indurerat in acele zile speciale.

16. Nu il proteja pe cel care sufera de durerea pierderii.
Cel care a ramas in urma trebuie sa se obisnuiasca cu gandul ca persoana iubita nu mai este. Daca incerci sa o protejezi de durerea pe care o simte, mai rau o sa incurci lucrurile. Suferinta nu poate fi resimtita la fel de catre altii, chiar daca acestia isi pot oferi ajutorul. Dar nu exista alta solutie. Ea trebuie sa treaca prin toate etapele suferintei pentru a putea deveni mai puternica.

17. Ajuta la gasirea unor grupuri de oameni cu aceleasi probleme.
Exista multe astfel de grupuri care pot ajuta persoanele singure pe parcursul perioadei de doliu. Acestea pot fi foarte benefice, asa cum spun si versurile: “Clisee, cuvinte cu insemnatate abia ajung la mine.Dar sa simt o mana pe umarul meu/ Un “Stiu ce spui” din partea cuiva care a suferit o pierdere la fel ca mine../Lacrimile din ochii celui care ma intelege atunci cand vorbesc de durerea si singuratatea mea/ Toate acestea ma ajuta sa cred ca viata mai merita traita./ Stiind ca nu sunt singura imi da putere sa lupt cu tristetea./ Si numai atunci pot merge mai departe”.

18. Obisnuieste-te cu gandul ca vindecarea poate dura mult timp.
Nu te astepta ca cel indurerat sa “treaca peste” pierdere in cateva saptamani sau luni. Valurile de tristete il pot coplesi si dupa multe luni chiar daca vor scadea in intensitate treptat. Nu trece dupa o zi sau doua luni de la inmormantare asa cum cred unii. De multe ori de abia atunci incepe. S-ar putea sa treaca mai mult de un an pana sa poti vedea rezultatele sustinerii emotionale de care ai dat dovada- dar atunci cand prietenul tau zambeste din nou si durerea incepe sa dispara primesti o recompensa enorma. Daca cel indurerat nu da nici un semn de vindecare, in ciuda eforturilor tale si a trecerii timpului, atunci e posibil sa fie nevoie de ajutorul unui profesionist. (Afla care sunt profesionistii cu experienta in acest domeniu din orasul tau.)
19. Impartaseste amintirile tale.
In primele cateva luni dupa deces exista tendinta de a ne concentra atentia asupra celor care au ramas in urma in timp ce acestia isi concentreaza atentia asupra celor care au murit. Prin faptul ca iti poti impartasi amintirile pe care le ai cu cel decedat, ii poti oferi celui indurerat momente cu adevarat placute. Iti arati dragostea si grija nu numai prin faptul ca iti impartasesti amintirile dar mai ales prin faptul ca ti-ai facut timp pentru asta.

20. Accepta schimbarile de dispozitie.
Asteapta-te la zile bune si zile proaste pentru ceva timp. Urcusurile si coborasurile fac parte din acest proces. Aceste sentimente au fost descrise ca niste valuri care vin si pleaca in mod necontrolat. Treptat zilele bune vor fi mai frecvente dar, cu toate acestea, zilele proaste vor reveni chiar si la un an dupa pierderea cuiva drag.

21. Prietena ta isi va aminti mereu.
Pentru tot restul vietii ei, o lacrima va fi varsata de fiecare data cand isi va aminti de momentele frumoase. Prietena ta este ceea ce este in prezent, pentru ca a iubit cu adevarat acea persoana. A nega existenta decedatului este ca si cum ai nega o parte din viata prietenei tale. Iubeste trecutul ei la fel de mult ca si prezentul acesteia si tu, impreuna cu prietena ta, va veti imbogati.

Termeni legali:

*Materialul reprezinta combinarea unei traduceri realizate de Teodora Draghici, studenta la Universitatea de Vest Timisoara – Facultatea de Litere, dupa un text intitulat “What can I say?” -autor: Fern Ingalls, cu o traducere si adaptare facuta de Bianca Brad, dupa manuscriptul “Puterea compasiunii” scris de Joanne Cacciatore – fondatoare a MISS Foundation

*******

Anima

UPDATE*: 

Este cred pentru multi surprinzator ca fiinta umana are nevoie nu sa uite, nici sa treaca cat mai repede mai departe, ci de atat de multa intelegere, timp si acceptare dupa o pierdere- fie ea deces, evenimet dureros, despartire de cineva f drag, accident, boala grava, etc…Adesea incercam sa il impingem pe cel aflat intr-o situatie grea sa ” treaca peste”, sa lase in urma ce a fost greu, insa e nevoie sa ne amintim ca sufletul are timpul sau de ASIMILRE A EXPERIENTEI..
In orice durere se afla incifrata o lectie, dar avem nevoie sa “procesam informatia”( ca spun asa), sa traim, sa aprofundam, sa ne adancim in suflet..
Cei ce ne indeamana sa “trecem peste” repede ne ranesc tocmai pentru ca nu ne permit sa INTELEGEM, sa ne plangem durerea , pentru a ajunge dincolo de ea,  sa ne adunam puterea, SA GASIM IN NOI INSINE PUTREA DE A MERGE MAI DEPARTE, cu ajutorul lui Dumnezeu si, adeseori, un nou mod de viata, spre care am fost ghidati de acea experienta si de constiinta noastra trezita in urma trairii experientei..
Ne trebuie timp, acceptare, sustinere…Este chiar acel timp in care vorbim de fapt cu noi insine, cu sufletul nostru , cu Dumnezeu…
A reveni la ceea ce era obisnuit, la ceea ce era inainte, la fericirea care era canva in loc de fericirea noua pe care doar in suflet o putem cauta, pe care avem nevoie sa o descifram in noi insine, sa o gasim dincolo de suferinta,  oricat de mult si-ar dori altii, este nu ceva ce ajuta, ci ceva ce asigura un anumit “comfort”, insa  nu celui aflat in durere, ci de fapt celor care ar dori ca cel care acum se framanta, cautand un nou drum, cautandu-si sufletul, sa revina la ce a fost, sa fie din nou cel ce era inainte..
Dar aceasta nu e posibil, caci experienta dureroasa a venit in viata noastra ca un ghid, tocmai ca sa ne schimbe fiinta, sa ne ajute sa traim altfel.. si avem nevoie de acest timp in care sa ne gasim pe noi insine, cei noi si mai buni, mai intelepti…Viata nu poate fi ca inainte, caci viata este cea care este in momentul de acum. Da, acest Acum poate fi luminos, fericit si bun, in loc de trist si zguduitor,  dar este nevoie de timp pentru a cobori in adancimile sufletului, iar sufletul va gasi, cu ajutorul ingerilor, calea spre lumina.



Nu a grabi oamenii este ceea ce ii ajuta, nici a ii indemna sau face sa uite, ci a ii iubi exact asa cum sunt, a ii sustine asa cum au nevoie in acel moment, daruindu-le timp si liniste, ajutandu-i sa exprime ce simt tocmai pentru ca astfel, verbalizand, exprimand, pot intelege, se pot asculta, pot destupa si deschide zagazurile sufletului..

Actiuni mici, ca cele descrise in acest f bun articol sunt infinit mai importante decat sfaturile si indemnurile: a oferi hrana, atat pentru trup cat si pentru suflet, a fi acolo, a asculta, a intreba, a il ajuta pe cel de langa tine sa intre in adanc, sa scoata zgura suferintei afara si sa faca curat, a fi atent la nevoile sale, chiar fizice, imediate si mai ales, a il accepta, imbratisa asa cu este…
Se creeaza astfel un spatiu al iubirii – regenerator, de care cu totii, de la bebelusi la adulti, avem nevoie pentru a ne dezvolta, pentru a ne regenera… Este acel spatiu al fraternitatii sufletesti, al iubirii, al omeniei. 
Omenia ajuta enorm…atat pe cel aflat in suferinta, cat si pe cel ce este omenos, caci inseamna implinirea menirii de a fi OM.

Author: Alina Dospinescu

Psiholog, trainer si Specialist in Academia Femeilor, Alina ajuta femeile sa se deschida fata de energia sacra a feminitatii si sa faca din viata in trup de femeie o binecuvantare pentru sine si pentru cei dragi. In calitate de facilitator de workshopuri si Grupuri pentru femei, ofera nu doar consilere si ghidare prin exercitii practice de feminitate (fata in fata si online), ci si caldura sufleteasca si incredere in sine femeilor cu care lucreaza, pentru ca stie ca orice transformare porneste in primul rand din inima. Alina aduce bucurie, iubire, transformare si o scanteie de magie divina in viata femeilor ce aleg sa descopere feminitatea lor unica si fascinanta in minunatul cadru al Grupurilor de Feminitate.

3 thoughts on “Cum putem sa le fim alaturi parintilor copiilor care au devenit ingeri”

  1. m-a marcat urmatoarea idee, citez: astfel de remarci rareori ajuta, deoarece îi va irita/revolta să auda aşa ceva, mai ales imediat dupa pierdere. Acorda-le timp, să ajungă, să poată spuna ei singuri, asta!

    Like

  2. Da, este cred pentru multi surprinzator ca fiinta umana are nevoie de atat d emulta intelegere, timp si acceptare dupa o pierdere- fie ea deces, evenimet dureros, despartire de cineva f drag, accident, boala grava, etc…Adesea incercam sa il impingem pe cel aflat in aceasta situatie sa treaca peste, sa lase in urma ce a fost greu, insa e nevoie sa ne amintim ca sufletul are timpul sau d eASIMILRE A EXPERIENTEI..caci in orice durere se afla incifrsta o lectie, dar avem nevoie sa \”procesam informatia\” ca spun asa, sa traim, sa aprofundam, sa ne adancim in suflet..cei ce ne indeaman s atrevcem peste repede ne pot rani tocmai pentru ca nu ne permit sa INTELEGEM, sa ne plangem durerrea , sa ne adunam puterea, SA GASIM IN NOI INSINE PUTREA DE A MERGE MAI DEPARTE, cu ajutorul lui Dumnezeu si, adeseori, un nou mod de viata, spre care am fost ghidati de acea experienta si de constiinta noastra trezita in urma trairii experientei..Ne trebuie timp, acceptare, sustinere…e chiar acel timp in care vorbim de fapt cu noi insine, cu sufletul nostru , cu Dumnezeu…a reveni la ceea ce era obisnuit, oricat de mult si-ar dori altii, este nu ceva ce ajuta, ci ceva ce asigura un anumit \”comfort\” nu celui aflat in durere, ci celor care de fapt ar dori ca cel care acum se framanta, cautand un nou drum, cautandu-si sufletul, sa revina la ce a fost, sa fie din nou cel ce era inainte..dar aceasta nu e posibil, caci experienta dureroasa a venit in viata noastra ca un ghid, tocmai ca sa ne schimbe fiinta,sa ne ajute s atraim altfel sia vem nevoie de acest timp in care sa ne gasim pe noi insine, cei noi si mai buni, mai intelepti…Viata nu poate fi ca inainte, caci viata este cea care este in momentul d eAcum. Da, acest Acum poate fi luminos, fericit si bun, dar este nevoie de timp pentru a cobori in adancimile sufletului, iar sufletul va gasi, cu ajutorul ingerilor, calea spre lumina. Nu a grabi oamenii este ceea ce ii ajuta, nici a ii indemna sau face sa uite, ci a ii iubi, a ii sustine asa cum au nevoie in acel moment, daruindu-le timp si liniste, ajutandu-i sa exprime ce simt tocmaai pentru ca astfel, verbalizand, exprimand, pot intelege, se pot asculta, pot destupa si deschide zagazurile sufletului..Actiuni mici, ca cele descrise in acest f bun articol sunt infinit mai importante decat sfaturile si indemnurile: a oferi hrana, atat pentru trup cat si pentru suflet, a fi acolo, a asculta, a intreba, a il ajuta pe cel de langa tine sa intr in adanc, sa scoata zgura suferintei afara si sa faca curat, a fi atent la nevoile sale , chiar fizice, imediate si ami ales, a il accepta, imbratisa asa cu este…Se creeaza acel spatiu de iubire regenerator, de care cu totii, de la bebelusi pana la octogenari, avem nevoie pentru a ne dezvolta, pentru a ne regenera…acel spatiu al fraternitatii sufletesti, al iubirii, al omeniei. Omenia ajuta enorm…atat pe cel aflat in suferinta, cat si pe cel ce este omenos, caci inseamna implinirea menirii de a fi OM.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s