Frumoasa la orice varsta !


Zilele trecute discutam cu o vecina de bloc. Are în jur de 50 de ani şi aşteaptă cu nerăbdare să iasă la pensie, ca să se odihnească.
Mi-a vorbit de multe ori despre asta, când ne vedeam pe aleea din faţa blocului. E portăreasă la blocul vecin, aşa că de multe ori ne întâlnim şi schimbăm câteva cuvinte. În timp, am aflat că e singură şi că nu doreşte să se apropie de cineva. 
Am început să mi-o imaginez stând toată ziua în casă, cu televizorul deschis. Şi aşteptând… O imagine tristă, ce pare inevitabilă pentru multe dintre persoanele în vârstă.
Totuşi, de curând am avut parte de o surpriză din partea Marianei, când – ca să-mi mulţumească pentru un cadou micuţ pe care i-l făcusem – m-a îmbrăţişat. A inspirat prelung şi mi-a spus: “Ce bine miroşi! Ce parfum e acesta?” Am fost uimită. Credeam că aromele trec pe lângă ea fără să le mai remarce, fără să-şi mai dorească să le simtă pe piele. “Mi-ar plăcea şi mie un asemenea parfum”, a continuat ea, iar uimirea mea a crescut şi mai tare. Apoi mi-a mărturisit cât de mult îşi doreşte haine noi, frumoase şi feminine. Rămăsesem fără replică. Mariana, femeia îmbrăcată zi de zi în aceeaşi pereche de blugi şi acoperita mereu de tricouri largi, cu parul in dezordine şi părând că a uitat de savoarea feminităţii, avea totusi vie în suflet dorinţa de a se manifesta ca Femeie.
Dorinţe atemporale
Odată deschisă poarta cuvintelor, am aflat povestea dorinţelor care-şi trăiesc viaţa împreună cu ea. Dorinţa de a fi fericita, de a se simţi frumoasă, de a se plimba, de a se bucura de tot ce e în jur. Aceleaşi dorinţe de la 20 de ani – şi la fel de vii.
Este de fapt aceeaşi aspiraţie spre armonie, care insufleteste orice femeie si care nu ţine cont deloc de vârstă. 
Am vrut să verific dacă şi alte femei trecute de 50 ani simt la fel ca Mariana. Aşa că am început să întreb. Am intrebat femei care par resemnate cu trecerea timpului şi a urmelor lăsate de diferitele experienţe ale vieţii. Şi ştiţi ce am aflat? Chiar şi o doamnă de 83 de ani, care de-abia se mai ridica din fotoliu, mi-a mărturisit, nu fara a se sfii, acelaşi lucru: îşi doreşte să fie frumoasă,aranjata, admirata.

Frumuseţe la orice vârstă
Ridurile şi părul alb ne descurajează pe multe dintre noi să mai eliberăm acest impuls viu ce vine din interior şi cere sa fie ascultat. Apare o jenă de a trăi din plin. De unde oare şi de ce?
 Toate imaginile cu celebritati din cadrul acestui articol reprezinta fotografii ale unor femei trecute de 50 de ani, unele chiar de 70 de ani si mai mult. 
Veti spune ca sunt frumoase pentru ca au bani si pentru ca celebritatea le-o impune?
Ei bine, Brigitte Bardot sau Greta Garbo nu au imbataranit chiar frumos…Audry Hepburn in schimb a fost o zana pana la adanci batraneti, admirata nu doar pentru eleganta sa simpla, ci mai ales pentru delicatetea, inocenta si bunatatea sa. Toate acestea i se citeau pe chip, in ochi si in intreaga sa prezenta ca de vis.

Este vorba de un echilibru interior, sufletesc si de iubirea de sine, de frumos, de a fi bune cu noi insene si cu ceilalti. De acolo vine acel “nu stiu ce” al femeii, care o face incantatoare.
Ferice de acelea care, prin înţelepciunea inimii, ştiu că frumuseţea poate şi trebuie să fie cultivată în orice moment şi la orice vârstă! 
Frumuseţea este condiţia primordial a femeii. Ea are multe faţete, fiecare dintre ele completând etapele devenirii noastre. Vine in primul rand din interior, dintr-un suflet plin de iubire si o minte tanara, dornica de viata, deschisa spre experiente noi, spre cunoastere si plina de bunatate. De acolo, din inima, se reflecta in exterior, prin forma trupului, prin luminozitatea ochilor, prin gratia miscarilor si dulceata din glas.

Insa acest articol nu este doar pentru femeile aflate la varsta pensionarii. Femei de toate varstele au nevoie sa isi reaminteasca aceasta chemare suava a sufletului si firii lor de a fi feminine, stralucitoare, rafinate, sublime.
Am scris această poveste ca un îndemn pentru orice Femeei de a-şi recunoaşte aspiratia spre frumusete şi a-şi păstra  si implinivisele. Realizaţi legitimitatea lor, indiferent de vârstă! Găsiţi curajul de a cere ajutor pentru a le împlini de la Dumnezeu si de la fiintele dragi, in care aveti incredere! Şi, mai presus de orice, zâmbiţi din inimă, traiti din inima! 

Atâta vreme cât suntem în viaţă,noi, femeile,  suntem intruparea Frumusetii si a Armoniei, dacă avem curajul sa fim ceea ce suntem cu adevarat si ne urmam aspiratia spre fericire, frumusete si iubire!!!

Prelucrare a unui articol de  Emilia Enciu 


**********
Anima


Author: Alina Dospinescu

Psiholog, trainer si Specialist in Academia Femeilor, Alina ajuta femeile sa se deschida fata de energia sacra a feminitatii si sa faca din viata in trup de femeie o binecuvantare pentru sine si pentru cei dragi. In calitate de facilitator de workshopuri si Grupuri pentru femei, ofera nu doar consilere si ghidare prin exercitii practice de feminitate (fata in fata si online), ci si caldura sufleteasca si incredere in sine femeilor cu care lucreaza, pentru ca stie ca orice transformare porneste in primul rand din inima. Alina aduce bucurie, iubire, transformare si o scanteie de magie divina in viata femeilor ce aleg sa descopere feminitatea lor unica si fascinanta in minunatul cadru al Grupurilor de Feminitate.

2 thoughts on “Frumoasa la orice varsta !”

  1. Multumesc,ANIMA si pentru acest articol.Cand am inceput sa citesc,doream sa mai adaug ceva din ceea ce simt la aceasta varsta pe care o prezinti si am constatat ca exprima exact parerea mea.Frumusetea vine din interior si din iubirea ce o daruim in fiecare clipa.Adaugand respect trupului prin ingrijire,putem zambi oamenilor si soarelui ce rasare in fiecare dimineata,traind in armonie cu Universul.\”Tineretea este o stare a spiritului.\”

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s